Poveştile „dilematicilor“. Andrei Manolescu: Despre „paradigmă“ şi alte sclifoseli

Andrei Manolescu, redactor-şef adjunct al săptămânalului „Dilema veche“

„Dilema“ (devenită ulterior „Dilema veche“) a fost înfiinţată ca o revistă care să încurajeze dialogul şi dezbaterea bazată pe argumente, într-o vreme în care oamenii erau plini de certitudini iar „posesorii“ de asemenea certitudini diferite, ori nu vorbeau între ei, ori se înjurau.

Una din problemele asumate de redacţie încă de la început, a fost aceea de a aşeza faţă în faţă, la dialog, oameni cu opinii diferite. Era mult mai greu decât s-ar putea imagina astăzi. Pe atunci nu exista decât televiziunea „de stat“ iar de talk show-uri nici nu se auzise. De-a lungul celor 20 de ani scurşi până astăzi, în România, adversarii din politică sau din alte domenii au mai învăţat să discute între ei, chiar dacă pe ton de ceartă şi chiar dacă nu întotdeauna cu argumente. Miza astăzi nu mai e să  aduci adversarii faţă în faţă, ci să-i faci să poarte un dialog interesant şi cu argumente.

La început, Dilema era suspectată de către putere că ar face jocul opoziţiei şi de către opoziţie că ar face jocul puterii. Că o publicaţie ar putea fi independentă editorial, era şi mai greu de crezut atunci decât astăzi. În timp, pe măsură ce presa românească s-a  tabloidizat, Dilema a încercat să-şi menţină un ton civilizat şi lipsit de încrâncenare. 

La început, Dilema era suspectată de către putere că ar face jocul opoziţiei şi de către opoziţie că ar face jocul puterii.

Dar o problemă aparte cu care redacţia a avut de-a face de-a lungul celor 20 de ani de existenţă, a fost percepţia că Dilema şi apoi Dilema veche ar fi un fel de turn de fildeş al unor intelectuali care nu se exprimă pe înţelesul publicului obişnuit, că ar avea un nivel accesibil doar unor elite foarte sofisticate şi nu oricărui muritor. Drept pentru care şi primeam adeseori în redacţie articole (mai mult sau mai puţin solicitate) scrise cu o preţiozitate ridicolă, numai bune să complexeze orice cititor, care îşi putea închipui că nu le înţelege dat fiind că nu e el destul de inteligent sau de cultivat. Unii îşi închipuiau că la Dilema  trebuie neapărat să scrii complicat şi făceau eforturi disperate în acest sens.

Textele lor se recunoşteau imediat,  după abundenţa unor cuvinte ca inextricabil, indimenticabil, fenomenologic, arhetipal, axiologic, hermeneutic, exhaustiv, metempsihoză, apologetic, catharsis, diacronicitate, exegeză, antroposofie şi neapărat a termenilor sintagmă şi paradigmă.

Regretata noastră colegă Magdalena Boiangiu, multă vreme redactor-şef adjunct al revistei, ajunsese să ne spună sub ameninţarea că ne „trăzneşte“, să nu cumva să mai publicăm pe cineva care vine cu vreo „paradigmă”  în text.

Voiau neapărat  să li se observe geniul iar după cum ştim, societatea românească e  plină de asemenea genii neînţelese... şi insistente.

Sigur că Dilema veche se adresează unor oameni cu exerciţiul cititului şi care apreciază un conţinut bogat iar în paginile ei sînt publicate adesea şi eseuri interesante pe teme filozofice şi religioase care sunt, inevitabil, mai greu accesibile şi folosesc asemenea termeni. Necazul era însă, cu acei colaboratorii care voiau cu orice preţ să facă impresie, şi o făceau ambalînd un conţinut neclar sau lipsit de vreo idee importantă,  în cuvinte şi formulări  cât mai sclifosite. Voiau neapărat  să li se observe geniul iar după cum ştim, societatea românească e  plină de asemenea genii neînţelese... şi insistente.

Regretata noastră colegă Magdalena Boiangiu, multă vreme redactor-şef adjunct al revistei, ajunsese să ne spună sub ameninţarea că ne „trăzneşte“, să nu cumva să mai publicăm pe cineva care vine cu vreo „paradigmă”  în text.

Asaltul de acest tip s-a manifestat discret dar constant de-a lungul celor 20 de ani. Cred că redacţia i-a făcut faţă pe cît a fost posibil, neuitînd că Dilema  s-a construit pe ideea dialogului şi a deschiderii, a împărtăşirii unor valori democratice, a umorului, a firescului, a radiografierii detaşate a diverselor situaţiuni şi momente din societatea noastră, uneori mai jucăuş, alteori mai serios dar fără prejudecăţi stupide sau superiorităţi caraghioase.

Săptămâna aceasta veţi putea citi pe adevarul.ro interviuri şi poveştile celor din redacţia „săptămânalului de tranziţie“ fondat de Andrei Pleşu. „Dilema veche“ împlineşte 20 de ani de la înfiinţare.