INTERVIU Pianistul Eduard Stan: „Dacă rămâneam în România, nu cred că deveneam muzician“ VIDEO

Vineri, 20 octombrie 2017, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu“,  condusă de maestrul Christian Badea, va avea în program Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven şi Simfonia nr. 5 de  Piotr Ilici Ceaikovski.  Eduard Stan, pianistul solist în concertul lui Beethoven, care trăieşte în Germania, povesteşte despre cum priveşte România de la distanţă.

Despre Concertul pentru pian nr. 3 în Do minor, op. 3 de Ludwig van Beethoven, solistul Eduard Stan, un maestru al nuanţelor, spune că există „o tehnică a culorii, a sunetului şi a sonorităţii“, dincolo de tehnica vitezei. Concertul dirijat de Christian Badea a fost susţinut şi miercuri seară la Sala mare a Ateneului Român.

Adevărul: Ce înseamnă Concertul pentru pian nr. 3 în Do minor, op. 3 pentru dumneavoastră?

Eduard Stan: Este o lucrare de Beethoven în Do minor, o lucrare despre destin...Practic toate lucrările pe care le cunoaştem de Beethoven în Do au un anumit dramatism. În Concertul pentru pian nr. 3 în Do minor, op. 3 există un contrast foarte frumos între partea întâi care aparţine de această categorie şi partea a doua care e un belcanto superb în Mi major, o tonalitate atât de îndepărtată de Do minor-ul iniţial şi care e de fapt inima întregului conceput.

Aţi mai nterpretat această lucrare în Sala Ateneului Român?

Am cântat-o cu foarte mulţi ani în urmă, dar nu în România. Sunt aproape 20 de ani de când am pus ultima oară mâna pe această partitură. În Germania, am cântat-o prima dată, eram student. Sunt sute de versiuni de interpretări pe care le cunoaştem . E întotdeauna o provocare - un challenge cum zice englezul - o astfel de capodoperă, din toate punctele de vedere.

Cum e să cântaţi sub conducerea dirijorului Christian Badea?

Cu maestrul Christian Badea am mai cântat un concert de Grieg, tot la Ateneu, cred că în urmă cu 5-6 ani. Mă simt foarte bine alături de el. Este un dirijor extrem de experimentat în operă şi asta se simte, te prinde din toate părţile, nu sunt neclarităţi din partea dânsului. E foarte agreabilă colaborarea cu dânsul. Cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu“ am avut o repetiţie marţi seară, după o zi destul de obositoare . Vom mai repeta, va fi bine la concerte.

La ce vârstă aţi început să studiaţi?

De mic copil. Am avut primele ore de pian la vârsta de cinci ani. La vârsta de şase ani am avut ore cu doamna Stela Drăgulin la Braşov. Îmi place să spun că, dacă rămâneam în România, nu cred că deveneam muzician. Am avut noroc să am profesori foarte buni în Germania care mi-au insuflat mai mult iubirea de muzică şi nu de studii. Profesorul care m-a marcat cel mai mult a fost domnul Arie Vardi, cu care am lucrat mult timp când eram cât de cât copt ca artist, în clasa solistică de la Academia de Muzică din Hanovra.

La şcoala de la Hanovra am trecut practic prin toate etapele, de la pedagogie, la diploma artistică şi diploma concertistică.

Când aţi ştiut sigur că veţi deveni solist?

De pe la 14 - 15 ani am ştiut că doresc să studiez muzica. A fost un crescendo oarecum şi o acumulare de experienţă în timp. Şi experienţele camerale m-au ajutat foarte, foarte mult.

Eduard Stan   FOTO: Cristian Drilea

Aţi părăsit România în 1978, când aveaţi 11 de ani. Ce mai înseamnă acum România pentru dumneavoastră?

Acasă e unde este familia, de fapt. Există un sens de acasă în sensul că soţia mea provine tot din Braşov ca şi mine, ne-am cunoscut de copii. Există, desigur, un sentiment de acasă, tot tmpul, când revin în ţară.... E vorba limba maternă. Ambii mei părinţi sunt români, însă, paradoxal, prima limbă pe care am învăţat-o a fost limba germană. Am avut noroc de o guvernantă care vorbea cu fratele meu şi cu mine în limba germană. Ambii părinţii lucrau, veneau acasă seara şi, bineînţeles, vorbeau în limba română, dar în timpul zilei noi, copiii, vorbeam în germană. M-au dat şi la grădiniţa germană din Braşov, am urmat primele cinci clase la Liceul Honterus din Braşov. Nu a fost în plan să plecăm din România, tata a rămas în 1977 în Germania, după ce plecase acolo cu lucrul. Printr-o minune în acea epocă comunistă plină de restricţii am putut să-l urmăm pe tata şi să ne reîntregim familia în Germania.

Amprenta la mine este dublă. Sunt român, mă simt român, sunt mândru de a fi român şi de a-mi reprezenta ţara şi toate darurile care mi-au fost date pe unde pot în lume.

Pe fiul dumneavoastră îl încurajaţi să facă muzică?

Băiatul meu împlineşte 15 ani la sfârşitul lunii octombrie.A fost destul de repede clar că nu are o atracţie nativă către acest instrument. Face pian, dar nu va deveni muzician.

Ce compozitori preferaţi?

În general, am o slăbiciune pentru latura romatică, îl iubesc foarte mult pe Brahms, în Chopin mă simt foarte bine... Schumann, Beethoven, Enescu îmi plac foarte mult.

Critica internaţională aprecia la dumneavoastră „talentul fin al retragerii alături de un simţ înnăscut pentru echilibrul sonorităţii“. Vă recunoaşteţi în acest portret?

În general, sunt un artist care încerc în cântatul meu să fiu foarte orchestral şi cu foarte multe culori, întotdeauna mă gândesc la instrumente care îmi sugerează cumva sunetul pe care încerc să-l produc în pain.

Deci există nu numai o tehnică a vitezei şi a cântatului tare, ci există şi o tehnică a culorii, a sunetului şi a sonorităţii  care pe mine mă interesează mai mult. Încerc să fiu cât se poate de flexibil.

Faceţi deja un tandem foarte cunoscut cu Remus Azoiţei. Cum vă completaţi din punct de vedere artistic?

Colaborarea mea cu Remus Azoiţei are nişte baze solide. Noi suntem un duo care împlinim 20 ani pe scenă în 2019. Am devenit un nucleu foarte bine format, pentru că ne cunoaştem foarte bine. Ştim foarte bine ce facem, fiecare, pe scenă. Suntem doi prieteni vechi, la cataramă.

Cât timp exersaţi pentru un concert?

Depinde de proiect. Pentru concertul acesta mi-ar fi plăcut să fi avut mai mult timp, în sensul că de-abia la începutul verii a fost programat. A fost destul de rapidă pregătirea, alte dăţi se întâmpla să ştiu cu un an înainte, acum am avut trei luni. A fost o pregătire mai în viteză, însă este un concert pe care oricum îl cunosc  bine. Data trecută l-am interpretat în Germania.

Aţi înregistrat, alături de Remus Azoiţei, la Londra, în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu. Se cântă muzica lui Enescu în lume?

Începe să fie cunoscută muzica lui Enescu, încep să observ un interes la colegi germani şi de alte naţionalităţi. Aprecierea creşte cu cât cunoştinţa creşte. Cu cât începi să te ocupi cu Enescu, să citeşti despre el, să îi asculţi muzica, cu atât devii mai interesat. Multe lucrări nu se deschid către tine de la prima audiţie, le înţelegi ulterior... Am colegi care sunt mari fani Enescu. Am avut un coleg în clasa de dirijat - am făcut şi un semestru de dirijat orchestral - care a fost la mai multe orchestre în Germania şi a interpretat lucrările compozitorulu român. A devenit un mare fan al muzicii lui Enescu. Sunt pioni deja plasaţi în toată lumea care îl au pe Enescu în vizor în programe. E important Festivalul „George Enescu“ în acest sens. Acum câţiva ani, în tandem cu Remus Azoiţei, am avut atunci trei concerte camerale în ţară în cadrul festivalului.

Cum vedeţi şcoala românească de muzică actuală?

Pot să spun prea puţine, nu sunt la curent. Mulţi au posibilitatea să studieze şi în afară, înţeleg că cei mai talentaţi tineri părăsesc România.

Eduard Stan, maestru în „echilibrul sonorităţii”

Născut în 1967 la Braşov, pianistul Eduard Stan s-a stabilit în Germania la vârsta de 11 ani. Caracterizat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung drept un „pianist cu un eminent sens al nuanţelor”, concertează în majoritatea ţărilor europeene şi în S.U.A. În trecutul apropiat a cântat în săli prestigioase cum ar fi: Carnegie Hall New York, Salle Cortot Paris, Filarmonica şi Konzerthaus din Berlin, Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus din Viena, Kennedy Center Washington DC, Auditorio Nacional Madrid, National Concert Hall Dublin, Musikhalle Hamburg, Gasteig München şi Ateneul Român din Bucureşti.

Debutul său la celebra Wigmore Hall din Londra a fost descris ca eveniment de „artă pianistică de cea mai înaltă măiestrie“ (Classical Source). În 2010 a debutat cu mare succes la Filarmonica „George Enescu“ din Bucureşti cu concertul de Grieg, sub bagheta maestrului Christian Badea.

Eduard Stan este un apreciat partener de muzică de cameră, renumita revistă de specialitate The Strad descriindu-l ca pe „un talent fin al replierii cu un simţ înnăscut pentru echilibrul sonorităţii“. Concertează cu regularitate în duo împreună cu violonistul Remus Azoiţei din Londra, cu care a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu. Eduard Stan a înregistrat CD-uri solo pentru casa de discuri germană Hänssler Classic cu muzică de Bach, Schubert, Chopin, Liszt, Fauré, Debussy şi Ravel.

Eduard Stan este comparat cu un „predecesor de talia lui Wilhelm Kempff“.