Pe scurt

Pe scurt

Trupa U2

Ştiri pe aceeaşi temă

Los Angeles

McCartney şi U2, în cursa pentru Oscar

Cântece compuse de Paul McCartney şi de trupa U2 (foto) au fost incluse pe lista celor 63 de piese, alcătuită de Academia Americană de Film, eligibile pentru nominalizările (care vor fi anunţate la 2 februarie) la premiul Oscar, la categoria „cea mai bună temă muzicală". Piesele nominalizate pentru Oscar sunt alese pe baza unui sistem de punctare stabilit prin vot. Dacă nicio piesă nu atinge baremul minim de 8,25 puncte, atunci nu vor exista nominalizări la acea categorie. 

WASHINGTON

Jazzul, „comoară naţională"

Camera Reprezentan­ţilor din Congresul american a aprobat, recent, cu 409 voturi pentru şi zero voturi împotrivă, o rezoluţie specială în onoarea celei de-a 50-a aniversări a albumului „Kind of Blue", lansat de Miles Davis, pentru „contribuţia lui unică la jazzul american". Deputaţii americani au reafirmat că jazzul este „o comoară naţională". Rezoluţia încurajează guvernul american „să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea şi progresul muzicii de jazz". 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările