Pe 23 august se deschide oficial Academia UNESCO a Tinerelor Femei 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Naţională a României pentru UNESCO, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 23-29 august 2017, în Bucureşti, ediţia pilot a Academiei UNESCO a Tinerelor Femei, la care sunt invitaţi să participe tineri din peste 10 state europene.

Deschiderea oficială a evenimentului, la care vor lua parte reprezentanţi UNESCO, ai Institului Cultural Român, ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, miniştri, personalităţi ale lumii culturale, va avea loc miercuri, 23 august 2017, de la ora 18.45, la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, după următorul program:

- ora 19.00 Festivitatea de deschidere a Academiei UNESCO a Tinerelor Femei 2017;

- ora 19.30 Vernisajul expoziţiei 56 ROUTE #againstviolence, a artistei Carmen Emanuela Popa.

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, în noiembrie 2016, o parte din comisarii europeni au redactat o declaraţie comună în care este subliniată necesitatea lansării unei serii de acţiuni pentru anul 2017, în vederea combaterii tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor. Astfel, Comisia Europeană a dedicat anul 2017, anul eliminării violenţei împotriva femeilor.

În acest context, manifestarea face parte din proiectul UNESCO’s Academy of Young Women - The fight against Xenophobia, Extremism and Aggression, propus de Comisia Naţională a României pentru UNESCO în august 2016 la Paris şi declarat eligibil pentru implementare în România, în 2017.

image

Proiectul UNESCO oferă o altă perspectivă şi soluţii noi pe această temă, împărtăşind idei pentru o egalitate de şanse reală pentru toţi, în toate domeniile, inclusiv cel al dezvoltării, având la bază respectul universal pentru toate drepturile omului, economice, sociale, culturale, civile şi politice, respectarea şi protecţia lor universală, ca factor fundamental pentru prevenirea şi eliminarea xenofobiei, extremismului şi agresiunilor de orice fel.

Ediţia pilot a Academiei UNESCO a tinerelor femei se va concentra pe trei cursuri de formare, importante pentru demersul acestui eveniment: dorinţa de a contribui la stabilirea unei societăţi bazate pe înţelegere şi pe solidaritate, o societate a non-violenţei, dialogului, cooperării şi păcii.

image

Primul curs de formare, susţinut de Andreea Buzec – manager de proiect, traininig şi consultant – se va axa pe modul de a crea atitudini proactive faţă de extremism şi violenţă de orice fel, de a crea parteneriate şi reţele de solidaritate, de a valoriza diversitatea şi solidaritatea umană.

Al doilea curs de formare susţinut de Rodica Precupeţu – expert independent în domeniul drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, dialogului interetnic şi intercultural – se va axa pe educaţia interculturală, pornind de la ideea că, într-o globalizare rapidă a societăţilor, există încă obstacole şi lacune culturale între grupuri de oameni şi, de multe ori, diferenţe care creează conflicte şi chiar agresiune, ţinând cont şi de faptul că, din 2015, Bucureştiul este membru al proiectului-reţea „Oraşe Interculturale”, derulat de Consiliul Europei.

Al treilea curs de formare sustinut de Yannick Le Guern preşedinte şi fondator al companiei de inovaţie, strategie, consultanţă şi comunicare politică B1-AKT şi Laura Petrache, fondator al Migrant Sustainable Integration Lab şi director B1-AKT – se va concentra pe comunicarea PR şi organizare, fiind unul dintre principalele instrumente de facilitare a unui dialog deschis pentru combaterea xenofobiei, a discriminării şi a violenţei.

image

Principalele rezultate ale proiectului vor fi sintetizate de participanţi şi organizatori într-o revistă care va fi realizată bilingv, în timp real, în cadrul evenimentului. Aceasta va circula atât în format electronic, cât şi tipărit, urmând să fie distribuită delegaţiilor participante la Conferinţa Generală UNESCO de la Paris, din toamna acestui an (la care vor fi prezente delegaţii ale guvernelor din ţările membre UNESCO), precum şi la reprezentanţele Institutului Cultural Român din străinătate.

În cadrul evenimentului se va desfăşura şi o sesiune specială dedicată celei de-a 9-a ediţii a proiectului Metamorfoze, eveniment care-şi propune construirea de către tineri a unui spaţiu cultural comun în care să se regăseacă identitatea europeană.

Lucrările Academiei UNESCO se vor desfăşura în perioada 24-28 august 2017 la Hotel Royal, iar închiderea oficială va avea loc luni, 28 august, ora 18.00, la sediul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, str. Cehov nr. 8.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite