Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Un indiciu destul de bun este chiar faptul că atât premierul cât şi miniştrii de resort au tăcut încrâncenat pe marginea bilanţului la acest capitol.

E o listă lungă de eşecuri. Campania naţionalistă pentru strângerea de fonduri necesare achiziţionării Cuminţeniei pământului a naufragiat pur şi simplu pe tărâmul incertitudinii: avem statueta lui Brâncuşi? n-o avem? se restituie banii? etc. etc. Scandalurile de la concursurile pentru ocuparea posturilor de manageri au arătat nişte slăbiciuni ale sistemului mai urâte ca niciodată. Iar culmea abandonului a fost situaţia nerezolvată de la ONB, în care pofta mulţimii a fost satisfăcută cu cinism, fără să avem nici o soluţie pentru prevenirea unor noi izbucniri de gelozie artistică ce nu se jenează să devină şovină. Şi ce să vezi? Peste tot, veşnicele rotiri de cadre.

Dacă timp de 26 de ani politicienii români n-au văzut, sau mai rău, n-au vrut să vadă beneficiile investiţiei în cultură, anul 2016 a arătat cât de groaznice pot fi efectele batjocoririi culturii. Scandalul de la ONB a fost dezbătut în presa internaţională mai mult decât toate scandalurile politice româneşti la un loc, fie că erau despre plagiate, despre coloane oficiale care cădeau prin canale sau chiar despre cazurile concrete de corupţie.

După acest an urmează o perioadă lungă în care ministerul culturii va fi condus de PSD, partidul care nu are practic nici o aderenţă în mediul intelectual.

Dar orice prăbuşire e o ocazie de a reveni. Iar pentru PSD, miza ar putea să fie mult mai mare.

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera.