Pasiuni şi scrisori despre Celibidache, 1946

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Celibidache şi Berliner Philharmoniker – 1945
Sergiu Celibidache şi Berliner Philharmoniker – 1945

În 1945, în contextul dramatic al sfârşitului războiului, Sergiu Celibidache este numit director muzical al Berliner Philharmoniker, ce fusese condusă în ultimii 23 de ani de Wilhelm Furtwängler.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Circumstanţele în care un tânăr dirijor (33 de ani) din România ajunge în fruntea unei orchestre legendare sunt cu totul extraordinare şi puteţi să citiţi întreaga poveste în cartea lui Klaus Lang, Celibidache şi Furtwängler, tradusă la editura Humanitas, pentru care am scris şi o recenzie. Presa muzicală internaţională din acei ani urmărea ştirile din Berlin inclusiv prin intermediul militarilor care ocupau capitala Germaniei şi mergeau la concerte simfonice sau la spectacole de operă. Aşa apar primele menţionări ale lui Sergiu Celibidache în revista britanică Gramophone.

O primă scrisoare adresată redacţiei revistei aparţine militarului englez David M. Rudland şi a fost publicată în numărul pe luna Iunie 1946 al publicaţiei:

„Frida Leider

Dl Harold Burros (vezi numărul pe Februarie) ar putea fi interesat să afle că Frida Leider locuieşte în Berlin şi că, de când oraşul a fost ocupat, a dat doar câteva recitaluri ocazionale.

Totuşi, activitatea ei principală este cea de coproducător la Opera de Stat, iar spectacolul ei cu Hansel şi Gretel este considerat o capodoperă.

Rolurile operatice ale lui Leider sunt interpretate de Anneliese Müller, o mezzosoprană tânără şi promiţătoare, cu o voce extraordinară. Dintre interpreţii care cântă regulat la Opera de Stat îi menţionăm pe Erich Witte, al cărui registru înalt, absolut strălucitor, îl plasează în rândul celor mai buni tenori ai Germaniei şi, după cum observa dl Leo Riemens (în numărul din Februarie), pe faimoşii artişti Berger şi Domgraf-Fassbaender.

Mulţi cititori au citit, probabil, despre faptul că lui Furtwängler i s-a refuzat revenirea pe postul de dirijor al Filarmonicii din Berlin. Această decizie este îndelung aplaudată de trupele Aliate de aici, care sunt de părere că întoarcerea lui ar fi avut o influenţă negativă serioasă asupra carierei dirijorului actual, Sergiu Celibidache, un român tânăr care, prin lecturile sale dinamice, şi-a câştigat o popularitate foarte mare. Dirijează fără partitură şi mişcările lui transmit întreaga esenţă a muzicii.

Anterior, Celibidache a fost la Düsseldorf, preluând Filarmonica din Berlin aproape peste noapte, după ce dirijorul acesteia fusese împuşcat. Celibidache are un mare viitor.

David M. Rudland
Trupele Britanice,
Berlin“

În August, Gramophone publică un răspuns la această scrisoare, semnat de un soldat al Armatei Britanice a Rinului, David Tidboald:

În Berlin

Sunt de părere că scrisoarea dlui David Rudland din numărul pe luna Iunie are nevoie de comentarii, cel puţin în ceea ce priveşte impresia complet falsă pe care a făcut-o în referirea la Furtwängler. Experienţa mea din conversaţiile avute cu membri ai publicului de la Concertele date de Filarmonica din Berlin pentru Trupele Britanice, după ce a preluat Celibidache postul de dirijor, este că se doreşte foarte tare întoarcerea lui Furtwängler. Celibidache este un dirijor corect, care simte foarte bine compozitorii slavi (concertele lui cu Simfonia nr 6 de Ceaikovski şi cu Simfonia nr 5 de Dvořák au fost printre cele mai bune pe care le-am auzit vreodată), dar modul în care interpretează clasicii este departe de a fi satisfăcător; Beethoven-ul lui îmi aminteşte de unul dirijat de Stokowski. Poate că la Düsseldorf a fost pe placul publicului, dar, ca dirijor al unei orchestre de calitatea Filarmonicii din Berlin, pur şi simplu este sub standarde şi sunt de părere că scăderea numărului de spectatori la concertele lui indică faptul că a cânta dinamic nu este suficient. Autorităţile sovietice l-au invitat pe Furtwängler să dirijeze la Opera de Stat, dar acesta a avut înţelepciunea să refuze să se întoarcă fără aprobarea tuturor celor patru puteri ocupante – aşa că aşteptăm nerăbdători în timp ce negocierile continuă, asemeni jocului dintre şoarece şi pisică. Va fi bine să avem un dirijor cu adevărat de primă clasă la Filarmonica din Berlin, a cărei calitate este foarte bună, dar care, în mod evident, are nevoie de un dirijor cu care să fie recunoscută.

Pe lângă cei menţionaţi anterior, trebuie să remarcăm că la Opera de Stat încă putem auzi minunatul pianissimo al Tianei Lemnitz şi sonoritatea Margaretei Klose.

La Opera Municipală, aflată sub controlul Britanicilor, ambii dirijori principali au fost daţi afară, pe motivul asocierii cu Naziştii. Este vorba despre Robert Heger (H.M.V., anterior la Opera de Stat şi un nume familiar în Marea Britanie) şi Leopold Ludwig (anterior Decca-Polydor, un dirijor strălucitor încă tânăr, în jur de 30 de ani, care a făcut o impresie puternică membrilor forţelor ocupante, pe lângă popularitatea extraordinară pe care o avea în rândul Germanilor). Pe scenă iese în evidenţă superbul tenor eroic Gunther Treptow, una dintre cele mai bune voci ale Germaniei (iar menţionarea lui Erich Witte de către dl Rudland mă uimeşte, pentru că, în ciuda faptului că arată bine, este un actor cam plat – joacă mereu rolul lui Witte –, iar „acutele sale glorioase” sunt mai aproape de ţipete mai des decât mi s-a întâmplat să aud vreodată pe vreo scenă de operă). Această Operă are în plan Peter Grimes pentru stagiunea 1946-1947 şi am înţeles că speră să îl aducă pe Walter Ludwig pentru acest rol.

Decorurile ambelor Opere, deşi limitate de dimensiunile scenelor, nu sunt deloc austere, iar Hansel şi Gretel şi Rigoletto de la Opera de Stat şi Pagliacci şi Mireasa vândută de la Opera Municipală sunt absolut extraordinare.

Şi orchestra este formată din instrumente foarte sensibile, de primă clasă, dar duce lipsă de dirijori foarte buni. Cei mai buni sunt Johannes Schuler (ce are multe înregistrări la companii naţionale Germane) la Opera de Stat şi Artur Rother la Opera Municipală.

Astfel, vom observa că, deşi departe de standardele din anii dinaintea războiului, Berlinul încă are multe de oferit melomanilor care au norocul să fie staţionaţi în Berlin.

David Tidboald
B. A. O. R. (Armata Britanică a Rinului)

Poate că numele nu vă spune mare lucru, însă David Tidboald, care avea doar 20 de ani în 1946, avea să devină un dirijor important, mai ales în Africa de Sud, ajungând la conducerea muzicală a Filarmonicii din Cape Town între 1960 şi 1965.

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite