Ideea, aş spune, genială - nu mă feresc de cuvinte mari, pentru că, în cazul lui Christian Badea, acestea nu sunt encomiastice - a fost ca celebrul dirijor să folosească spaţiul Ateneului, în regia operei în concert „Parsifal”, atât anul trecut, când a făcut actul III, la Ateneu, cât şi anul acesta, când cu mijloace tehnice multiple şi performante, a pus în scenă actul I, din opera lui Richard Wagner.

Concertele au avut loc vineri şi sâmbătă, în deschiderea stagiunii Filarmonicii „George Enescu”. Două spectacole-eveniment, ca acelea cu care, odinioară, publicul meloman putea să se întâlnească în perioada interbelică, când în fiecare săptămână, la Ateneu, veneau dirijori, solişti de primă mână, cei mai buni din lume. Christian Badea a încercat să renască această tradiţie de la Ateneul Român.

Deja după cele două acte din opera lui Wagner, avem de-a face cu un fenomen „Parsifal” în România: la repetiţia cu public de miercuri, publicul, printre care mulţi tineri rămaşi pe afară, era să rupă uşile pentru a putea asista la concertul susţinut de Christian Badea, alături de Orchestra şi Corul Filarmonicii „George Enescu”.

Parsifal actul I la Ateneul Român” s-a impus, cu siguranţă, ca fiind cel mai important eveniment cultural-muzical al anului 2016. Christian Badea i-a invitat invitaţi acum pe soliştii Ştefan Vinke (Parsifal), Eric Halfvarson (Gurnemanz), Petra Lang (Kundry) şi Bela Perencz (Amfortas).

Pe 14 şi 15 mai 2015, la Filarmonica „George Enescu“, cu concursul Orchestrei simfonice şi al Corului Filarmonicii „George Enescu”, au evoluat aceeaşi solişti celebri din străinătate, actriţa Maia Morgenstern fiind Kundry.

Preşedintele Iohannis, prezent. Ministrul Culturii, absent

Dacă preşedintele Klaus Iohannis a venit la concertul-repetiţie de miercuri seară, ministrul Culturii Corina Şuteu a absentat. I-am văzut în sală, în schimb, vineri şi sâmbătă seară, pe ex-miniştrii Culturii Vlad Alexandrescu şi Ionuţ Vulpescu, alături de o serie de alte personalităţi: Radu Boroianu, preşedintele ICR, Mihai Constantinescu, preşedintele Artexim, care organizează Festivalul „George Enescu”, Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru, Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea, dar şi alte nume importante din politică, Adrian Năstase, sau din business, Peter Imre, alături de preşedinţi de bănci, de corporaţii şi alţi sponsori principali.

Corul şi copiii cântă jos, în foaier. Badea îi dirijează prin plasme

În Parsifal, actul I, întâlnim un concept regizoral al lui Christian Badea nou şi unic pe scena culturală românească. Creaţia lui Wagner e prezentată într-un spectacol în care publicul se află în mijlocul acţiunii, împletind componente muzicale (orchestră, cor, solişti) cu elemente de teatru rafinate. Concertmaistru invitat a fost Cătălin Desagă.

Pentru a crea un fenomen Parsifal în România, Christian Badea a adus atât anul trecut, cât şi acum,  unii dintre cei mai buni solişti wagnerieni din străinătate, dar a distribuit şi nume de la operele din România, mai mult a adus şi copiii de la Corul Radio, precum şi unii de la şcoli de muzică şi balet.
 
Corul Filarmonicii George Enescu cântă jos în foaier, alături de Corul de Copii. Christian Badea îi dirijează de sus, din sală, iar corurile îl urmăresc şi-l urmează de jos, prin intermediul imaginilor din plasmă. Dirijorul Corului a fost Iosif Ion Prunner, iar Voicu Popescu a condus Corul de Copii Radio, nişte copii extraordinari, care împart flori publicului, la finalul concertului. I-am văzut tulburaţi în prima seară de concerte,Corul Filarmonicii, dirijat de Iosif Ion Prunner, fiind ca o pavază în spatele lor.
 
Uşile Ateneului se deschid, publicul aude în fundal muzica corului şi dăngătul clopotelor difuzat prin amplificatoare speciale. A fost nevoie de o scenotehnică specială,semnată de Andrei Popea, s-a muncit foarte mult la calibrarea sunetelor elaborate, venite din spaţii diferite. A fost o muncă titanică, săptămâni în şir, cu zeci de repetiţii. Ştefan Caragiu a creat ampla construcţie scenografică. 
 
Pe scenă au mai evoluat artiştii români Marius Boloş (Titurel), Ionuţ Popescu, Iustinian Zetea, Iulia Artamanov, Sidonica Nica, Liviu Indricău, Adrian Dumitru, în rol de cavaleri şi scutieri. Sidonia Nica este şi vocea auzită din cer.

Soliştii şi-au jucat dramaturgic şi teatral rolurile, venind alături de cor din spate. Toate uşile Ateneului au fost deschise pentru mişcarea scenică. Un alt interpret român, Marius Boloş, a cântat, undeva, pe o schelă metalică, în spate, acoperit de un văl negru.
 
Publicul s-a găsit în mijlocul acţiunii, iar Cavalerii Mesei Rotunde, întrupaţi în bărbaţii din Corul Filarmonicii îmbrăcaţi în negru, cu lumănări aprinse în mână, s-au reunit în cerc, înconjurând spectatorii, în spaţiul dintre loje. Imaginea, pe muzica lui Wagner, este de-o expresivitate stranie.
Vocile se înalţă, cutremurătoare, în întunericul sălii. Publicul abia mai respiră, prins în mijlocul acestui ritual. În acest timp, Graalul de pe scenă se reflectă în cercul de pe cupola Ateneului, o lumină stroboscopică direcţionată, simbolic transcedental spre Cer, într-o linie de laser, roşiatică. Sunt efecte cu totul speciale, în beznă. Eşti prins, ca într-o capcană, din toate părţile, în vraja muzicii lui Wagner, devii parte din ea, te identifici cu ea.
Christian Badea, sigur pe el, se întrece pe el însuşi, controlând în toate părţile, cu fineţe şi clasă, fiecare detaliu, dar şi mişcările de ansamblu, de perspectivă scenică, între orchestră, cor şi copii.
 
 
În mai, 2015, când pentru prima dată în ultima sută de ani în România, actul III din Parsifal a fost reprezentat într-o versiune de semi-concert, la Ateneu, Christian Badea spunea:
„Sala Mare a Ateneului Român ca şi foaierul, rotunde amândouă, se pretează perfect desfăşurării unei poveşti în care rolul principal îl au Cavalerii Mesei rotunde. De asemenea, acustica cu totul specială a acestei săli se dovedeşte optimă pentru Parsifal-ul wagnerian. Lucrez cu o orchestră care are afinităţi pentru sunetul wagnerian, o orchestră mare, de dimensiunile celei folosite de Festivalul Wagner de la Bayreuth. Sunt bucuros că am putut invita cântăreţi wagnerieni excelenţi, cu care am colaborat deja, chiar în Parsifal... Mi-am imaginat mişcarea scenică şi elementele de decoruri şi costume abstractizate, stilizate în folosul unei expresivităţi maxime aşa cum o impune partitura cu totul specială pe care o abordez.”
În timpul actului I, personajele merg, în semicerc, pe lângă fresca, fiind luminate ipostaze esenţiale din istoria României.
 
Despre spaţiul cu totul special al Ateneului, despre cupola şi fresca sa, la fel, nu e cazul să vorbesc prea mult. Simţim cu toţii cât este de special acest spaţiu, în Ateneu, ai sentimentul că păşeşti într-o catedrală. Simţi vibraţii deosebite, iar cand acestea sunt amplificate  si supradimensionate de muzica lui Wagner trăieşti un sentiment aproape mistic, dat de cupolă şi de fresca inaugurată în 1938.
 
În spectacolul-concert, sunt focusate, rând pe rând, în întuneric, sub magia muzicii, secvenţele celor 25 de fresce: Traian care pătrunde in Dacia, cu sentinela romana care străjuieste hotarul, cu începutul vietii românesti patriarhale, cu statornicirea, cu ţăranul român care îşi pregăteşte armele, arcul si securea, cu descălecatul. Două femei în costume naţionale deapănă acelaşi fir. Apar Carol I şi războiul de independenţă. Realizarea întregirii naţionale: 1918. Pe front soldaţi, între sârme ghimpate. Regele Ferdinand I şi România Mare.
Povestea medievală a lui Parsifal, mitul, sacrificiul, vitejia, frăţia se confundă, o dată cu integrarea personajelor din frescă în concert, cu valorile noastre naţionale, într-o simbioză emoţionantă.
 
 
„Ceva se întâmplă când există o comunicare şi o concentrare maxime, când forţa sunetelor celui care interpretează este atât de mare că se apropie de forţa celui care le-a creat...
 
Ateneul este un spaţiu propice să adune aceste energii. Mi-am pus şi eu problema de multe ori despre cum absoarbe publicul toată această energie de pe scenă. Unii sunt mai puţini receptivi, foarte mulţi din sală absorb însă această energie, asta e foarte important pentru starea interpretului.
 
Uneori, pe scenă, parcă eşti căzut în transă, eşti rupt de realitate, totuşi încerci să transmiţi mai departe această stare.
Energia publicului este un flux care vine din sală peste tine, foarte uşor te adaptezi, cânţi pentru ei, ceea ce faci îi dedici publicului, vrei să-i convingi, vrei să le placă. Altfel, te-ar dărâma energia care vine către tine din partea lor”.

Legenda medievală

 
Povestea lui Parsifal este esoterică, însă legenda cavalerului medieval este transpusă în marile producţii cinematografice autohtone. Christian Badea este convins că liceenii şi studenţii au foarte multe lucruri în comun cu personajul, cu muzica şi miturile lui Richard Wagner.
„Ei sunt deja familiarizaţi cu Parsifal, prin experienţele pe care le-au avut cu filme şi seriale precum «Lord of The Rings», «Game of Thrones» sau «Star Wars»- cu subiecte similare operelor wagneriene. De la Inelul Nibelungilor la Parsifal, toţi eroii sunt mituri medievale, care au fost preluate de Tolkien în «Lord of the Rings». Miturile sunt preluate în seriale, cum este «Games of Thrones», iar «Star Wars» nu este decât o readaptare SF a miturilor medievale. Avem Darth Vader care este Klingsor, îl avem pe Gurnemanz, care este înţeleptul Obi-Wan Kenobi şi avem băiatul (Luke Skywalker), care are un fel de sabie a luminii şi care este, de fapt, Parsifal”, explică dirijorul Christian Badea.

Badea creează un fenomen Parsifal în România

„Parsifal” este ultima operă compusă de Richard Wagner, privită de cunoscători cu o admiraţie vecină cu religiozitatea. Wagner conceput opera în aprilie 1857, dar a terminat-o abia 25 de ani mai târziu. Cele trei acte ale operei nu descriu o acţiune continuă, iar ultimul, cel de al treilea, este atât de hieratic, încât se spune că reprezintă o „liturghie pentru toţi”, indiferent de rasă, confesiune sau cultură. Istoria operei Parsifal în viaţa muzicală românească este marcată de doar două evenimente.

Primul Parsifal integral românesc – şi ultimul, până astăzi ! – a putut fi văzut şi ascultat în octombrie 1932, la Opera din Bucureşti, sub bagheta dirijorului, şi el wagnerian impătimit, George Georgescu. Înainte de această premieră însă, George Enescu prezentase la 8/21 martie 1915, pe scena Teatrului Naţional, cu concursul orchestrei Ministerului, actul III din Parsifal.

După 100 de ani, în 14 şi 15 mai 2015, dirijorul Christian Badea a refăcut gestul îndrăzneţ al lui George Enescu şi, cu concursul Orchestrei simfonice şi al Corului Filarmonicii „George Enescu“, alături de care au evoluat solişti cunoscuţi, cântăreţi de autentică tradiţie wagneriană, obişnuiţi ai teatrelor de operă precum Metropolitan Opera sau Festivalul Wagner din Bayreuth.  

Acum, a revenit, şi a montat actul I din opera Parsifal, într-o viziune scenică, regizorală, tehnică, mult mai complexă decât anul trecut.

Soliştii wagnerieni de reputaţie mondială - Stefan Vinke, Petra Lang, Eric Halfvarson şi Bela Perencz - au susţinut, joi, o serie de masterclass-uri pentru artiştii români interesaţi de repertoriul wagnerian. Dirijorul a revitalizat şi Societatea Wagner România, patronată acum de ambasadorul Republicii Federale Germania, Werner Hans Lauk. 

Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu“, a punctat importanţa evenimentului de la Ateneul Român: „E nevoie ca măcar odată pe stagiune să avem un concert-eveniment. Să ieşim din tradiţia comodă, să dorim un spectacol neprovincial, de o rafinată ţinută, grandios. Le sunt recunoscător şi le mulţumesc maestrului Badea, Orchestrei, Corului, soliştilor si maestrului Prunner”.

Un dirijor-regizor fără jumătăţi de măsură

Christian Badea, cel mai important dirijor român de operă, cu 167 de reprezentaţii la Metropolitan Opera din New York, 32 la Royal Opera House of Covent Garden din Londra,19 la Wiener Staatsoper, în afară de sute de spectacole, cu un repertoriu divers, în teatrele de opera din München, Hamburg, Copenhaga, Amsterdam, Stockholm, Sydney, Lyon, Torino, Bologna, Budapesta, Montreal, Houston si multe altele. A lucrat şi continuă să colaboreze cu cei mai importanţi cântăreti şi regizori de operă din lume.

Pentru Christian Badea nu există jumătăţi de măsură. Cu o voinţă de fier, cu încăpăţânare, cu o muncă sisifică s-a luat la trântă cu sistemele anchilozate româneşti din cultură şi a încercat să pună acest proiect pe picioare. Nu a fost deloc simplu. A pierdut mult timp, luni bune, încercând să adune fonduri să facă actul I din Parsifal, proiect pe care l-a realizat prin Fundaţia Română de Excelenţă în Muzică.

În afară de Filarmonica „George Enescu”, care a oferit spaţiul Ateneului, Orchestra şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, s-au mai implicat Institutul Cultural Român (ICR) şi o altă serie de sponsori importanţi. Însă acestea s-au întâmplat cu preţul timpului, energiei, chiar şi ai proprilor bani ai lui Christian Badea. Instituţiile româneşti, în afară de cele menţionate, alături de o finanţare AFCN, nu prea s-au înghesuit să-l ajute. Şi atunci acest proiect cu „Parsifal” al lui Christian Badea, un vis devenit realitate pentru melomanii adevăraţi din România, s-a întâmplat datorită voinţei, muncii, caznelor, eforturilor extraordinare, pe care le-a făcut Christian Badea luni de-a rândul.

În acest timp, dirijorul, care trăieşte în Statele Unite ale Americii, a refuzat alte proiecte în străinătate pentru a sta în România şi a se lupta cu morile de vânt, cu birocraţiile infinite, cu comoditatea, mediocritatea şi stilul românilor de a amâna şi de a se victimiza, de a găsi scuze perfecte pentru a nu-şi face treaba. Christian Badea nu este numai un mare artist, ne-a dovedit că este şi un foarte bun manager.

Concluzie: Îl merităm noi pe Christian Badea?

L-am urmărit atent pe Christian Badea, din umbră, încă din 2015, de când a venit, la Ateneu, să dirijeze Parsifal, actul III. 
 
L-am văzut la repetiţii, l-am însoţit la unele întâlniri, l-am avut invitat la Adevărul Live, am făcut interviuri cu el. S-a întâmplat, mi s-a întâmplat şi mie, ca şi altora - artişti din Filarmonica şi Corul Filarmonicii George Enescu, să am şansa să-i fiu cumva aproape.
 
I-am admirat tenacitatea, deschiderea şi sprijinirea tinerilor, exigenţa, puterea de muncă. Fără aceste calităţi, nimic nu se poate realiza, la un anumit standard şi nivel de performanţă.
 
I-am admirat onestitatea, adevărul şi puterea de a spune lucrurilor pe lume. Christian Badea vine cu o viziune clară de management cultural performant, cu o deschidere şi o mentalitate occidentale. 
 
Da, cere foarte mult de la cei din jurul lui!  Compromis, mediocritate, comoditate şi „nu se poate” nu există pentru el. Da, are pretenţii foarte mari! Cu orchestra, cu corul, cu echipele tehnice face zeci şi zeci de repetiţii. Intransigent peste măsură, e atent la fiecare detaliu. Peste toate acestea, dăruieşte însă infinit mai mult!
 
Suntem oare noi pregătiţi să-l primim pe Christian Badea, care ne aruncă în faţă nişte adevăruri pe care nu prea le recunoaştem, care ne pune să ne privim într-o oglindă, în care de multe ori părem aşa cum suntem, adică foarte mici...?
 
Cu Christian Badea ne ridicăm la înălţimea exigenţelor lui sau cădem. Cale de mijloc nu există. 
 
Dacă nu ne schimbăm sistemul, dacă nu vom elimina birocraţia fără sfârşit, legile stufoase din cultură care mai mult te împiedică şi te poticnesc decât te ajută, îl vom pierde pe Christian Badea.
 
Mi-a spus zilele trecute că e obosit peste măsură de încîlcitul sistem românesc, unde privatul şi instituţionalul nu se prea întîlnesc, că de-abia aşteaptă să plece... Trebuie să ne asumăm şi asta. Eu îmi doresc să reuşim să-l convingem să se întoarcă. 
 
Mulţumim, Christian Badea. Totuşi, asteptăm integrala ”Parsifal”, la Ateneul Român.