Până când?

În loc de articol, vă rog să vă uitaţi câteva clipe spre cer! În faţa geamului începe să înfrunzească / Umilul copac ciuntit de care mi-e milă...

În faţa geamului începe să înfrunzească

Umilul copac ciuntit de care mi-e milă

Toată noaptea a trudit să-şi desfacă antenele

Captează din aer un mister doar de el ştiut.

Rând pe rând îi tăiseră crengile, mai pe toate

Cei  veniţi cu cablurile actualităţilor, iar acum

Ele atârnă pe ziduri, ca trecutul nostru eviscerat,

Spintecat, de care nimeni nu-şi mai aduce aminte.

Pe alte cabluri circulă alte orori în digestia întâmplărilor,

Gâlgâie hidoşenia lumii, suferinţa şi disperarea,

Undeva într-un spital, secerat de ultima deflagraţie

Un ciung începe să-şi viseze dureros restul ciotului.

În nopţile lor anonime lanurile de rapiţă respiră

Cu o intensitate de sânge verde-galben spre galaxii,

În noi încă nu circulă seva vreunei speranţe

Numai noi nu ştim să ne înmugurim învierea.

Va trece pe lângă noi şi acest nou miracol

Vom crede în continuare că viaţa ne e datoare,

Iarba şi câteva flori şi câţiva lăstari săraci

Vor continua să muncească şi pentru noi. Până când?