PAMFLET Andre Rieu! Merci, thank you, but no!

„Eu sunt un showman, tinere. Show-man. A very entertaining and dramatic show-maan! Crezi că oamenii ăştia care plătesc atâţia bani pe un bilet nu ştiu să aprecieze muzica bună?”

A fost incredibil de greu. Dar am reuşit. După o luptă acerbă, l-am întâlnit pe Maestru 14 minute memorabile, cu doar câteva ore înaintea primului concert din seria unică a celor 7 (şapte!) pe care acesta a avut marea gratitudine de a le oferi în premieră celor peste 65.000 de mii de fani înfocaţi de pe la noi.

Cu toate că era foarte grăbit, nobilul descendent al lui Clayderman, acest ultrarafinat dărîmător de bariere şi subtil propovăduitor al muzicii clasice mi-a mărturisit înainte de a-mi deschide reportofonul că era emoţionat, chiar transfigurat, la gândul întâlnirii cu marele public din România.

Maestre, ce înseamnă ...

Spune-mi André, te rog mult. Cu accent pe e, ascuţit.Aigu.

Sunteţi belgian?

Deloc. Olandez. Nimeni nu-i perfect. (zâmbeşte)

Aaa, Ajax sau PSV Eindhoven?

Hut, Ajax, of course. Ai  spus că te numeşti Andreea? Andreea Esca?

Nu, maestre, Andreea Esca e de la ..

Ok, în fine, voi toţi jurnaliştii sunteţi la fel. Vreţi bilete gratis. Spune-mi André, insist ! Bilete nu mai am! Hai, acum întreabă-mă despre muzică! (îşi priveşte fugar ceasul, un Vacheron Constantin mare)

Se spune că sunteţi adulat de public, că sunteţi un star al muzicii, că aranjaţi, tăiaţi şi adaptaţi pe placul milioanelor de fani care umplu stadioanele să vă asculte vioara pe care o consideră magică..

Sunt flatat, dar aşa e. Am scurtat Bolero-ul de Ravel, ce, n-ar fi trebuit? Era prea lung, plus că mă enerva ritmul ăla obsedant care creşte direct în tutti fără pic de solo. Nu e o vioră obişnuită, să ştii. E un Stradivarius, il più antico conosciuto care a fost construit cu mult love & passion şi cu o poveste învăluită total în mister. O să-I scriu povestea atunci când mă voi retrage, dacă o voi face vreodată. Şi Oda Bucuriei am scurtat-o, Ludwig avea crampe, era bătrân şi surd, mon cher, complet surd. Varianta mea e mai bună, clar. Time is money, honey, n'est-ce pas? Auzi, toţi aceşti frustraţi nu înţeleg puterea iubirii. Eu iubesc, the power of love, eu sunt iubire când am vioara în mână. Mozart s-a prins cum stă treaba asta, normal. Amadeus, iubirea, pescăruşi, asfinţititul pe mare în irizări poleite de aureole (clipeşte des). În fine, nişte brute.

FOTO andrerieuvalentinesday.com

Şi totuşi, ştiu că şi compuneţi …

You know nothing, man. Iubirea e totul, muzica curge din iubire. Trebuie să-ţi deschizi sufletul. Imaginează-ţi cum ar fi să fie în fiecare zi Valentine's day? Aşa e viaţa mea, prietene. Când aud o melodie, îmi fac imediat o părere despre ea şi ştiu cum ar trebui să sune. Şi atunci mă simt îndreptăţit, ca muzician viu, să o modific, respectîndu-i spiritul bineînţeles, dar să o modific cum vreau eu ca să placă publicului meu. Acum lucrez la Requiem-ul lui Mozart, apropos. O adaptare, în vals, ¾, ti-taa-ta, ti-taa-ta, ti-taa-ta (tactează) de maximum 4 minute. Toată familia Strauss ar înnebuni dacă ar mai trăi azi vreunul. Gelozia, dragul meu e o boală mare gelozia în lumea noastră, a artiştilor. Gelozia, duşmănia …

Şi la noi duşmanii…

Nu mă întrerupe te rog, dear. Îmi pierd ideile. Unde eram? Mă întrebai despre mein liebe il più antico conosciuto Stradivarius, da?

E adevărat că aveţi o gardă de corp care păzeşte zi şi noapte vioara dumneavoastră şi care vă protejează de mulţimea care vă cere autografe?

Greşit! Sunt patru, unul păzeşte il più antico conosciuto vioara, altul stiloul  celălalt se ocupă de fotografii şi suveniruri şi al patrule de fani. Îmi place cum m-aţi primit aici în România, publicul drăguţ molto bene la voi, si? Deşi nu s–au vândut toate biletele. Nu prea se cîntă vals, quell dommage! Sau s-au vîndut?

Cred că da… Da, drăguţ. Dar să ştiţi că aţi suscitat şi vii polemici, chiar ..spirituale. Şi nu numai pe Facebook. Intelectualii români dezbat apăsat zilele acestea cazul André Rieu, la radio, la televiziuni..

Intelectualii…Tant pis pour .. Acolo unde se aude muzica mea, vorbele lor trebuie să tacă. (surâs complice)

În muzica dumneavoastră emoţia e foarte puternică, dar …

Super puternică! André Rieu e violonistul care face diferenţa. E violonistul exponenţial. Asta e tot ce contează. Penalty! Grand finale. Poc! (pocneşte delicat din palme)

Şi totuşi, muzicienii profesionişti şi criticii muzicali vă acuză că acest cross-over de filieră Clayderman, Rondo Veneziano este...

Puţin îmi pasă. Elitism, gelozie şi, duşmănie, ţi-am mai spus! Ei vînd milioane de discuri? Umplu stadioanele? Fac cumva istorie ca mine? Au un castel în care D’Artagnan şi-a mîncat ultimul său mic dejun înainte să moară?

Ştiţi cumva ce a mîncat?

(continuă) Eu sunt un showman, tinere. Show-man. A very entertaining and dramatic show-maan! Crezi că oamenii ăştia care plătesc atâţia bani pe un bilet nu ştiu să aprecieze muzica bună? Crezi că dacă dau atâţia bani pe un CD, nu ştiu ce-i aia muzică bună?

Pe piaţa europeană de clasică, un titlu foarte bun, cu o interpretare foarte bună, vinde până la 3.000 de discuri, 800 – 1.000 la capitolul muzică contemporană. Dumneavoastră vindeţi 300.000 de mii de discuri

300.000 e media. CD-ul meu cu valsul acela rusesc bine ritmat, în re minor, s-a vândut în peste 1 milion de exemplare. No comment. Despre bani, nu discutăm. Discutăm despre instrumentul meu, despre nevastă-mea, despre vals. Despre bani, nu. Cu banii mei mi-am câştigat libertatea. A fost visul meu: am orchestra mea, care nu lucrează decât pentru mine, am studioul meu, unde produc doar pentru mine. E foarte simplu, cînt ce vreau, fac ce vreau, mănânc ce vreau. Şi cînd îmi vine o idee, o pun imediat în practică, fără să depind de nimeni.

Pentu că vorbeaţi despre orchestra dumneavoastră, sunt 40 de instrumentişti în spatele sunetului Rieu. De ce nu cântaţi niciodată un concert integral pentru vioară?

Concert? (rictus) Muzica e un tot! Tinere, am fost fascinat întotdeauna de lumea magică a muzicii clasice. M-au impresionat foarte tare marile orchestre. Dar, putain, unde să încapă toţi într-un studio? Ce să fac cu decorurile de carton? Am nevoie de spaţiu, asta e clar, spaţiu, cît mai mult spaţiu!

Credeţi că sunteţi artistul, showman-ul care a reuşit să aducă cei mai mulţi oameni la un concert?

Nu!

Cum aşa?

Bon, cel mai imporant lucru este ca muzica clasică să aducă la stadion, maximum de persoane pentru a cumpăra CD-urile lui André Rieu. Clasicul este din punctul ăsta de vedere o mină inepuizabilă pentru mine. Pot să aranjez, tai, reaiu, prelucrez, cârpesc şi adaptez material pentru sute de CD-uri!

Vă consideraţi un fel de DJ al muzicii clasice?

Greşit! (aparte): que le bon Dieu nous bénisse!

Credeţi în Dumnezeu?

Vreau să te întreb şi eu ceva: crezi că lumea asta mai poate asculta toate simfoniile şi concertele astea lungi şi interminabile şi la fel de cunoscute ca numele portarului de rezervă de la PSV Eindhoven? Scuză-mă puţin. (către bodyguardul cu ochii pe cutia viorii) – Au venit ceilalţi ? Antena trois est ici? Non? Merde! (îşi priveşte lung celălalt ceas de la mâna dreaptă, marcă necunoscută).

Păi...

Îţi spun eu: Nimeni! După ce a ascultat o singură dată Rieu ...

Vrea să asculte Bach, Schubert, Brahms...

Greşit! Vrea să dea fuga la magazin să-şi cumpere un CD cu André Rieu! Un alt CD cu mine!

Am înţeles! Am o întrebare despre Enescu, André!

Ultima întrebare, mai sunt şi alţii la rând. Spune-mi Maestre, te rog! Enescu, care Enescu? A fost compozitor, nu? Ei, uită-te la el! A strâns el vreodată 65.000 de oameni la un concert aici la voi? Pun pariu că nu! Nimeni n-a strâns, niciunul dintre modernii ăştia stridenţi! S-au scos cravate, butoni, farfurii, căni sau bonbons cu Enescu în magazine? Nu, nu s-au scos! Cu Rieu s-au scos, milioane! Ai văzut cum dansează lumea cînd cînt eu valsul ăla rusesc? Tot stadionul! Asta e, n-am cuvinte, nişte stridenţi! Gata, s-a terminat! (îşi priveşte nervos ambele ceasuri)

Am înţeles! În concluzie, maestre, pentru că totul are un sfârşit, chiar şi cele mai rele lucruri de pe faţa pământului, ce credeţi că va păstra umanitatea din muzica dumneavoastră? The Real Best off volumul 35? Andre Rieu live în Shanghai? Croaziera romantică? Oda Bucuriei de 4 minute? Love in Venice?

O mică rectificare, Oda Bucuriei nu e de mine, e a bătrânului surd şi ursuz. Dar asta nu prea contează, important e să fie stadioanele pline şi să-mi cumpere CD-urile, toată lumea mulţumită... gata, la revedere, veniţi la concert, autografe după, auguri, au revoir!

(se ridică) Interviul s-a terminat.

Acest interviu imaginar şi adaptat n-a fost niciodată unul adevărat. Din păcate. Şi nu mai poate schimba nimic pentru cei care şi-au cumpărat deja bilet. André Rieu, Maestre, merci, thank you, but no!