În egală măsură spre bucuria noastră, a publicului de concert, a publicului de specialitate.

Pentru prima oară la noi, Prunaru a apărut pe scena Studioului de Concerte Radio în calitate de conducător al formaţiei O.C.R., de asemena în calitate de solist al acesteia. O face cu autoritatea muzicianului ce dispune de experienţa preţioasă a cântului în ansambluri de renume, o face cu experienţa solistică a artistului conştient de valoarea exemplară a propriei adresări. Şi-a luat responsabilitatea de a fi construit un ansamblu cameral nou, format din instrumentişti de adresare solistică; a proporţionat numărul acestora la nici douăzeci de muzicieni ai instrumentelor cu corzi şi arcuş, violonişti şi violişti ce i s-au alăturat preluând poziţia adresării solistice, în picioare. A crescut responsabilitatea individuală privind raportul dintre  cântul solistic şi cel de ansamblu.

Rezultatul a fost pe măsura aşteptărilor.

Programul? În parte inedit, în parte pagini de largă adresare.

Îmi permit a crede că Suita de dansuri Capriol de Peter Warlock, a fost cântată la noi în primă audiţie. Aparţine unei personalităţi pe cât de captivant pe atât de controversate, a muzicii engleze din deceniile de început ale secolului trecut. Sunt adaptări originale ale unor dansuri renascentiste, şase la număr, momente quasi miniaturale al căror parfum pitoresc, de epocă, a fost accentuat de adaptarea imaginată de compozitor, de la Basse-dance la învolburatul Bransles şi de aici la furtunosul Mattachins - Dans al săbiilor, moment ce dinamizează finalul suitei…; poate cea mai cunoscută lucrare a compozitorului. (Liviu Prunaru FOTO Arhivă personală)

Momentul solistic al serii a fost reprezentat de Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor de Felix Mendelssohn-Bartholdy, lucrare ce aparţine copilăriei fericite a compozitorului. Compusă la frageda vârstă de treisprezece ani, aceasta reţine elemente ale concertului vienez clasic, date preluate în parte ad literam de copilul Felix. Prunaru ştie a-i conferi acestei muzici lipside de pretenţii, ceea ce-i aparţine, un anume farmec ce probează inocenţa primelor avânturi într-ale muzicii; sunt aspecte potenţate de solist cu pregnanţă dar nu cu ostentaţie, cu un colorit timbral ce îmbogăţeşte structurile firave ale acestui opus minor al

autorului. Indiscutabil, momentul de specială greutatee al programului l-a constituit prezentarea suitei Souvenir de Florence de Ceaikovski, lucrare ce câştigă enorm atunci când este prezentată în versiunea atât de captivantă a orchestrei de coarde; versiunea originală, cea a sextetului de coarde, avantajează în mod greu de justificat secţiunea gravă a ansamblului. In versiunea ce ne-a fost oferită de Liviu Prunaru, de ansamblul O.N.R., este restabilit tocmai acest echilibru al sonorităţilor, este pus în valoare jocul solist – ansamblu la nivelul fiecărei partide instrumentale; sunt aspecte ce adaugă un plus de strălucire, de diversitate timbrală, unei muzici gândite – în acest caz - a oferi bucurii, încântare melodică, antrenul dinamic al comunicării cordiale.

La cererea insistentă a publicului Liviu Prunaru a oferit varianta unei expresii şarjate expresiv, încărcate timbral, a celebrei Arii  bachiene din Suita a 3-a. Uneori, în vecinătatea lui Ceaikovski, a lui Felix Mendelssohn... se întâmplă şi aşa ceva.

Articol apărut anterior în România Literară.