Deloc întâmplător, a întrupat unul dintre personajele de referinţă din repertoriul său – Violeta Valery din Traviata de Verdi -, reeditând astfel succesul cu totul special repurtat în teatre celebre din lume, o sală arhiplină (re)ascultând cu încântare glasul său luminos, de o calitate unanim apreciată încă de la debut, parcă mai „încărcat” şi cu un plus de expresivitate, trăindu-şi personajul cu o implicare şi o investire emoţională mai subliniată faţă de versiunile sale interpretative oferite, spre exemplu, la Bucureşti, în urmă cu câteva stagiuni. Desigur, experienţa acumulată în compania soliştilor, dirijorilor şi regizorilor de anvergură se face simţită în orice gest, în frazarea şi ştiinţa de a sublinia fără ostentaţie accentele dramatice, conferind sens fiecărui cuvânt, fiecărui sunet, având deopotrivă dezinvoltura şi firescul mişcării, al atitudinii scenice (şi) în relaţia cu partenerii.

Soprana Elena Moşuc

Siguranţa sa a avut darul de a-i stimula pe tinerii solişti care debutau în roluri solicitante, deşi probabil perspectiva de a evolua alături de o interpretă de cotă internaţională le-a trezit, iniţial, emoţii mult amplificate. Dar tenorul Florin Guzgă a „atacat” cu aplomb dificilul rol Alfredo, etalând date naturale remarcabile, glasul său amplu, frumos şi bine condus, acutul fără probleme şi egalitatea registrelor fiind dublate de prezenţa scenică agreabilă şi de instinctul artistic (atât de important şi de rar) care i-au asigurat supleţea jocului şi credibilitatea personajului, conturat cu seriozitate şi dăruire. Iar micile stângăcii sau detaliile de cânt au trecut astfel aproape neobservate, convingându-ne că este un tenor liric de certă perspectivă. Mult mai experimentat, baritonul Ciprian Marele a debutat în Germont, gândit ca un tată destul de agresiv, inflexibil în concepţiile sale închistate, manieră ce contrasta însă cu pletele şi întreaga sa prezenţă ce amintea mai curând de D’Artagnian sau de Don Quijote, opţiune totuşi discordantă în raport cu toţi ceilalţi colegi. A fost o distribuţie omogenă, dar cu multe noutăţi, Marinela Nicola susţinând pentru prima oară rolul Annina, Andrei Apreotesei devenind Gastone, iar Dragoş Dragomirescu – Giuseppe, alţi solişti reluându-şi personajele „rulate” în reprezentaţii anterioare – Maria Macsim-Nicoară (Flora), Iulian Sandu (Baronul), Octavian Dumitru (Marchizul), Victor Zaharia (Doctorul Grenvil), Ionuţ Todică (în Comisionar şi Gădinar).     

Baritonul Ciprian Marele şi soprana Elena Moşuc

O altă noutate a fost şi invitarea dirijorului croat Ivo Lipanovic, conducând cu rigoare şi fluenţă întreg spectacolul, obţinând o paletă coloristică destul de diversă din partea orchestrei, care a sunat în general bine, echilibrând relaţia cu ansamblul coral (pregătit de Manuel Giugula) care, al rândul său, a cântat corect şi expresiv, maestrul urmărind totodată şi secvenţele de balet (coregrafia Gheorghe Stanciu) şi demersul solistic astfel încât să depăşească discret şi eficient eventualele mici ezitări ale debutanţilor, întreaga construcţie muzical-expresivă meritând din plin ovaţiile cu care oaspetele a fost întâmpinat la final.

Într-o montare ce datează din… secolul trecut (regia Anda Tăbăcaru-Hogea, scenografia Rodica Arghir), simplă şi fără pretenţii, Traviata a fost readusă pe scena Operei ieşene pentru ca Elena Moşuc să poată străluci în rolul titular şi în faţa publicului care a descoperit-o încă de la primii paşi, urmărindu-i apoi ascensiunea fulminantă în cariera „mare”, urcând acum din nou pe scena începuturilor sale, artistă împlinită, prezenţă încântătoare, purtând cu eleganţă rochiile create de Doina Levintza, puse la dispoziţie pentru acea seară-eveniment.   

În pauză, melomanii au avut bucuria să asiste şi la lansarea CD-ului care, editat la vestita casă Sony, propune, sub genericul „Donizetti Heroines”, 76 de minute de superbă muzică, arii decupate din operele Lucrezia Borgia, Maria Stuarda, Anna Bolena, Roberto Devereux, Lucia di Lammermoor, cărora li se adaugă, ca „bonus”, celebra arie din Norma de Bellini, toate înregistrate în compania Corului şi Orchestrei Radiodifuziunii croate, sub bagheta aceluiaşi Ivo Lipanovic, deloc întâmplător aflat, în 15 decembrie, şi la pupitrul reprezentaţiei cu opera verdiană prin care Elena Moşuc le-a oferit spectatorilor ieşeni un minunat dar în prag de Sărbători, completat inspirat prin discul pe care, cu siguranţă, îl vor asculta, de asemenea cu încântare, în liniştea căminului, poate în preajma bradului.

După un scurt „respiro”, soprana a plecat spre Bucureşti, pregătind ariile şi duetele alese pentru concertul „Cele trei dive”, programat în 20 decembrie la sala Radio, iubitorii vocilor frumoase urmând să o reasculte, de această alături de mezzosoprana Ruxandra Donose (sosind de la Viena) şi de soprana Laura Tătulescu (de la Munchen), într-un program dens, dirijat de italianul David Crescenzi, beneficiind de colaborarea cu Corul şi Orchestra Naţională Radio. Şi va fi, cu siguranţă, un regal…