Opera şi Criza: Victoria vine doar cu preţul schimbării

S-a anunţat, în sfârşit, o parte din programul stagiunii 2015-16 de la ONB, doar până la sfârşitul anului. Spectacolul care deschide sezonul, pe 15 Octombrie, va fi Il barbiere di Siviglia, una dintre cele mai delabrate producţii ale teatrului.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Nu ştiu dacă este cazul să decriptăm vreun mesaj ascuns în această programare, dar, dacă aşa ar sta lucrurile, atunci acest mesaj este un avertisment: aşa vă doriţi opera, o întoarcere urâtă în trecut?

În rest, vor fi două producţii noi, una de operă, cealaltă de balet. Vom avea un Œdipenou, în regia Valentinei Carrasco, şi o premieră de balet, DSCH/The Dream. Valentina Carrasco face parte din grupul teatral La Fura dels Baus şi a participat, alături de Àlex Ollé, la punerea în scenă a operei lui Enescu de la Théâtre Royal de La Monnaie din Bruxelles. Dar ceea ce va fi prezentat la Bucureşti va fi un concept cu totul nou şi asta promite foarte multe, întrucât la Covent Garden, premiera britanică a lui Œdipe va relua producţia de la Bruxelles. În ceea ce priveşte baletul, DSCH reprezintă semnătura muzicală a lui Dmitri Şostakovici (re, mi bemol, do, si), iar coregrafia lui The Dream este opera lui Sir Frederick Ashton (La fille mal gardée, Marguerite et Armand).

Altfel, situaţia de la ONB rămâne complicată şi nelămurită, iar după suspendarea directorului general nu au apărut prea multe noutăţi. Dar tocmai distanţa faţă de evenimente arată mai clar că drumul pe care îl propusese Răzvan Dincă era unul al reinventării operei, al reconectării teatrului bucureştean la tendinţele europene. Dovezi sunt multe: Falstaff-ul lui Graham Vick, sau Traviata lui Paul Curran (azi exportată la Opera din Philadelphia – o premieră), precum şi mica revoluţie a companiei de balet conduse de Johan Kobborg, toate atrăgând atenţia presei internaţionale. Dacă această cale va fi străbătută până la capăt sau nu, vom afla în stagiunea ce începe acum. Să sperăm că da, mai ales că Opera Naţională a fost una dintre cele mai încremenite instituţii culturale ale ultimilor 25 de ani. O întoarcere în trecut ar însemna o revenire la irelevanţă, ceea ce nu ar trebui să fie convenabil nici celei mai conservatoare clase politice. Mai ales că de la operă nu vin voturile, ci o subtilă şi rafinată imagineinternaţională.

Pentru că acest blog poartă titlul Despre Opera, voi trata pe larg acest debut de sezon. Dar nu aşa cum v-aţi aştepta, printr-un lung comentariu. Ci prin traducerea unui material amplu, apărut în numărul pe luna Noiembrie al revistei Diapason, despre cum au făcut faţă crizei economice marile teatre de operă din lume. Fiind vorba de 7 teatre de operă, voi serializa materialul în 7 episoade, plus unul pilot, cel de faţă.

Poate învăţăm şi noi câte ceva.

Continuarea, pe blogul Despre Opera.