Opera şi Criza (6): După furtună, vremea frumoasă
0
Când vine vorba despre Teatro alla Scala, rememorarea tradiţiei este inevitabilă, practic jumătate din repertoriul standard al oricărui teatru de operă din lume a avut premiera absolută la Milano. Dar istoria modernă a acestei celebre instituţii începe odată cu reconstrucţia din 1946, după ce clădirea a fost bombardată sever.
Versiunea completă a acestui articol a fost publicată pe blogul Despre Opera.
Opera Naţională Română îşi începea activitatea într-un sediu nou construit abia în 1954, dar ambele teatre au cunoscut o epocă de glorie în anii '50-'60, fireşte, păstrând proporţiile. Dacă Scala s-a reînnoit mereu, cu mai mult sau mai puţin succes, în schimb, la ONB, producţiile de operă ale lui Jean Rânzescu au rămas pe afiş până în zilele noastre, ajungând, odată cu desuetitudinea, să hrănească o nostalgie bolnavă a unui public tot mai alienat de prezentul operei ca artă.
O primă comparaţie de făcut este aceea privind managementul. Cuplul Lissner - Barenboim a fost criticat mult, dar nu contestat. La ONB, cei doi ani de mandat ai lui Răzvan Dincă au arătat că se poate visa. Preţul a fost însă foarte scump, contestaţiile fiind violente, deşi era clar pentru toată lumea că situaţia de dinainte fusese cu mult mai proastă. Astăzi, toate teatrele de operă economisesc bani prin operarea în comun a unor producţii de operă, aşa numitele coproducţii, sau prin închirierea lor. Dar Tosca importată la ONB de la Theater an der Wien a stârnit adversităţi cu atât mai inutile cu cât producţia era menită să apară doar pentru o perioadă limitată de timp. Cât despre coproducţia cu Royal Opera House pentru Manon Lescaut, deja se ascuţeau cuţitele. Dacă la Bucureşti am avea 6 producţii de import din totalul de 17 titluri din stagiunea trecută, schimbarea în bine ar fi foarte vizibilă. Dar vom vedea în timp ce producţii noi vor fi prezentate, deocamdată nu avem decât Œdipe şi multe vorbe de culise despre alte câteva care ar fi trebuit să fie. În rest, cu cele 72 de spectacole de operă în anul 2014, faţă de 220 la Scala, proporţia se păstrează.
În zona economică situaţia este şi mai rea. Şi totuşi soluţii pot fi găsite, dar despre acestea vom vorbi la finalul serialului din revista Diapason, din care prezentăm azi episodul despre Scala din Milano.
Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera:
Se încarcă comentariile...
