Articol publicat pe blogul Despre Opera.

O primă observaţie este cea legată de Legea lui Baumol privind rentabilitatea unei companii de operă, care afirmă că toate spectacolele au balanţa contabilă negativă, mai ales în cazul sălilor cu mai puţin de 1500 de locuri. În cazul ONB, clădirea din Piaţa Eroilor are doar 950. Chiar şi atunci când se cântă cu sala plină (ceea ce se întâmplă mai degrabă rar), echilibrul financiar rămâne fragil. Soluţia nu este cea a reciclării la infinit a producţiilor vechi şi nici păstrarea onorariilor minuscule (pentru că rutina de slabă calitate alungă publicul – iar Bărbierul din Sevilia este epitoma acestei rutine); noutatea şi completarea veniturilor din alte activităţi şi alte surse reprezintă salvarea.

În România, companiile de operă nu reuşesc să monetizeze mai nimic în afara spectacolelor. Opera de Stat din Viena a început din 2014 să transmită online, contra cost, o serie de spectacole. Dacă Metropolitan Opera are circa 10-12 transmisiuni anuale, Viena încearcă să recupereze distanţa programând în al doilea sezon peste 45. În România, doar Opera Iaşi transmite online spectacole, gratuit, dar fără nici o programare prealabilă, totul rămânând sub semnul surprizei. Televiziunea Română preferă să mizeze sume enorme de bani pentru transmiterea meciurilor de fotbal, dar când vine vorba de operă, nu reuşeşte să negocieze eficient cu sindicatele muzicienilor. Consecinţa este că producţia lui Paul Curran pentru La traviata va fi transmisă la cinema din... Philadelphia, premiera de la Bucureşti rămânând prezervată doar în memoria celor care au văzut-o pe viu în sală. Este destul de evident că televiziunea şi radioul de stat sunt mai mult o frână. Dacă teatrele de operă româneşti vor să-şi facă reclamă producţiilor, atunci vor trebui să-şi dezvolte propria lor platformă.

ONB încearcă să se promoveze şi prin intermediul unei edituri, care a publicat deja câteva titluri, mai mult sau mai puţin prizate de cititori. Există însă în literatura muzicală şi o serie de best-seller-uri care merită traduse. În loc de biografii plictisitoare, gustate de nostalgici, ar fi mai bune nişte poveşti din lumea operei, poveşti care păstrează în ele toată adrenalina şi pasiunea de pe scenă.

Serialul început ieri continuă cu Wiener Staatsoper şi îl puteţi citi pe blogul Despre Opera

https://despreopera.wordpress.com/2015/10/12/opera-si-criza-2-wiener-staatsoper-la-rascruce-de-drumuri/