Omul cu Aripi

Mai întâi l-am văzut în faţa Atheneului Român . Era imbrăcat de sărbătoare şi părea că aşteaptă pe cineva. În mod obişnuit, un om care aşteaptă se mai mişcă în sus, în jos, în dreapta sau în stânga. El stătea oarecum nemişcat într-o poziţie de subordonat care aşteaptă să vină şefii. Avea la gât şi un papion. Avea un zâmbet studiat şi fals pe care se străduia să-l menţină probabil până la apariţia persoanelor în cauză.

În partea stângă opusă lui, o altă persoană, de data asta feminină , patrula gătită foc în aşteptarea probabil aceluiaşi „pluton” important. Cei doi erau la o distanţă apreciabilă unul de celălalt în aşa fel încât dădeau impresia unor cariatide, dar în egală măsură şi a unor caricaturi, fiind mici de înăltime şi aproape egali. Imaginea mi s-a întipărit în minte şi mai târziu am revăzut-o într-un reportaj la ştiri. Evenimentul de la Atheneul Român fusese filmat chiar de la intrare. Peste un timp am observat că personajul meu este mediatizat nepermis de mult faţă de condiţia lui de artist. Parcă cineva i-ar fi pus nişte aripi cu care omul a început să zboare! Nu peste mult timp am aflat că la direcţia de cultură a unui oarecare sector din capitală, directoare a fost numită femeia „gătită foc” care patrula în faţa Ateneului şi care nu era alta decât nevasta Omului cu aripi.

Aceasta zboară şi ea din floare în floare... uneori este foarte obosită fiindcă munceşte mult. Acum câteva luni se întorcea tocmai de la Iaşi... mâine poate aflăm că a zburat mai departe... sunt atâtea oportunităţi... aripi să ai!

O vreme a fost extrem de palpitant să urmăresc ascensiunea celor doi... Acum însă de când totul este atât de previzibil nu mai are niciun farmec. Omul cu aripi s-a înrolat în partidul de guvernământ şi zboară nestingherit „în slujba artei şi a artiştilor”, i se spune Maestre şi mă gândesc cu tristeţe cât de tare s-a demonetizat şi acest apelativ.

Am uitat să precizez că omul este mai ales directorul unei instituţii de proiecte. Scena o dă în funcţie de obligaţiile pe care le are, dar şi în functie de lanţul slăbiciunilor din care face şi el parte. Chiar şi în artă totul a ajuns să se rezume la un troc! Îmi dai, îţi dau! Dacă te duci la el şi îi propui un proiect, nu prea ai şanse decât dacă vii trimis de cineva important!

Biroul său este o încăpere mică şi sufocantă, plină de arte facte şi de fotografii care-l reprezintă.

Omul cu aripi te priveşte melancolic şi cu un aer suferind foarte obosit de atâtea câte are pe cap, te amână....te amână .....te amână... până ti se face lehamite! Dacă i-ai lăsat un text al proiectului pe care i l-ai propus, nici măcar nu se oboseşte să-l citească şi să-ti dea vreun răspuns. Are o secretară cu unauz foarte fin... recunoaşte toate vocile şi nu răspunde decât cui trebuie.

Lumea este foarte mică! Ieri vorbind cu o prietenă am aflat cu stupoare că omul a angajat la Directia de Cultură a sectorului cu pricina, pe un post de organizator de proiecte culturale, o persoană de sex feminin , neajutorată şi total nepregătită!

Deci Omul cu Aripi face şi angajări, nu doar la nivelul instituţiei pe care o conduce, dar şi acolo unde se simte ca acasă!

Dacă vreti să „zburaţi”, înrolaţi-vă în armata primăriilor de sector sau în cea a partidelor de guvernământ... totul este politică.