O seară de vară

De la piese contemporane la Beethoven, cu Orchestra Naţională Radio.Pătrunzând din căldura de afară în plăcuta răcoare a Ateneului, eram convinsă că ultima seară a stagiunii 2008-2009 a Orchestrei Naţionale Radio va avea o atmosferă specială.

Găzduiţi pentru a doua oară în această vară de emblematica sală a Ateneului Român prin bunăvoinţa conducerii Filarmonicii „George Enescu” – deoarece Sala Radio se află în renovare pentru prima oară de când a fost construită, acum mai bine de 50 de ani –,  muzicienii se confruntau cu o provocare repertorială.

Pentru a ajunge în final la arhicunoscuta „Simfonie a IX-a” de Beethoven, aveau să pornească de la o piesă contemporană, scrisă chiar de dirijorul din acea seară al Orchestrei Naţionale Radio, japonezul Michiyoshi Inoue, piesă intitulată, în traducere, „Memorii concrete”. Recunosc că mai degrabă aş fi tradus titlul prin expresia „amintiri concrete”.

Am avut cu toţii surpriza de a asculta o lucrare modernă, plină de citate, de amintiri ”sonore” din viaţa de muzician a lui Michiyoshi Inoue, trecând cu relaxare de la un gen la altul, debordând de culoare orchestrală.

Compozitor, dirijor şi actor

Personaj central al poveştii, Michiyoshi Inoue însuşi a evoluat ca un adevărat actor în faţa orchestrei, conducând ostilităţile cu personalitate şi pregnanţă, testând umorul spectatorilor (din păcate cu destul de puţin succes, dată fiind cunoscuta rigiditate a publicului nostru tradiţional de melomani), dar reuşind până la urmă să dezmorţească fizionomiile în mod hotărât prea sobre ale celor aflaţi în sală.

Deşi lumea venise în mod evident pentru a asculta cine ştie a câta oară „Simfonia a IX-a” de Beethoven (care este aşteptată şi anul viitor la Sala Radio în versiunea lui Horia Andreescu, el apropiindu-se astfel de desăvârşirea integralei Beethoven propuse), toţi cei prezenţi – pe scenă sau în sală – au fost plăcut impresionaţi de această dezinhibată piesă de deschidere.

Versiunea lui Michiyoshi Inoue la „Simfonia a IX-a” de Beethoven, poate cea mai cunoscută simfonie a tuturor timpurilor, a fost una extrem de echilibrată, susţinută cu inteligenţă şi intensitate emoţională, gradând într-o manieră spectaculară desfăşurarea discursului. Toţi cei aflaţi pe scenă, soliştii Sorina Munteanu, Mihaela Işpan, Cristian Mogoşanu, Sorin Drăniceanu, Corul Radio pregătit de Dan Mihai Goia şi Orchestra Naţională Radio, au cântat cu dăruire – fascinant chiar, în cazul intervenţiilor-cheie ale partidelor de violoncel şi contrabas –, oferind publicului o seară demnă de un superb final de stagiune.

Aplauzele nu se mai terminau, iar o bună parte dintre ocupanţii locurilor Ateneului au rămas după aceea în Piaţa „George Enescu”, unde se încheiase recitalul celor de la Romanian Piano Trio şi tocmai începea proiecţia în nocturnă a operei „Flautul Fermecat” de Mozart, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Viena, sub bagheta dirijorului James Levine, solişti Ileana Cotrubaş, Edita Gruberova şi Peter Weber. Dar despre fenomenul muzică clasică în aer liber, mai multe amănunte săptămâna viitoare în această pagină.

Dacă viaţa muzicală cultă de la noi ar pulsa pe tot parcursul anului aşa cum am simţit-o în seara de 20 iunie în centrul Bucureştiului, multe dintre cele de care se plânge zi de zi lumea intelectuală românească ar arăta altfel.