Evident, între un pianist rus şi lucrările lui Serghei Rahmaninov – acesta din urmă, nu doar un excepţional compozitor, ci şi un pianist de geniu – nu putea exista decât o potrivire perfectă. Primul disc înregistrat de Daniil Trifonov cu o lucrare concertantă de Rahmaninov a apărut în 2015 – Rapsodia pe o temă de Paganini. În 2018, Trifonov a propus primul disc din seria integralei concertelor pentru pian şi orchestră: Rachmaninov – Departure, conţinând concertele cu numerele 2 şi 4. În 11 octombrie 2019 a apărut al doilea disc şi ultimul din această integrală: Rachmaninov – Arrival, cu înregistrările concertelor numerele 1 şi 3 de Serghei Rahmaninov. Parteneri i-au fost lui Trifonov în întreaga lui călătorie Orchestra Simfonică din Philadelphia, condusă de directorul ei muzical, Yannick Nezet Seguin. Nu întâmplător, aş spune, această orchestră fiind cea alături de care Rahmaninov însuşi a cântat cel mai des în America, după ce a fost nevoit să părăsească Rusia bolşevică. Iar amintirea acelor concerte, a experienţei de a cânta muzica lui Rahmaninov chiar alături de compozitor, a rămas, parcă, în ADN-ul acestui ansamblu, chiar şi astăzi, la peste 80 ani de la acele concerte.

E interesant de ştiu că Trifonov nu este doar un excepţional pianist, ci şi compozitor – a studiat compoziţia tot la Institutul de muzică din Cleveland, unde s-a perfecţionat ca pianist, sub îndrumarea lui Serghei Babayan. Pe discurile sale, Trifonov simte nevoia să-şi exprime ambele vocaţii, într-o formă sau alta. Pentru seria Rahmaninov, a ales să transcrie din piesele romanticului rus, în versiuni pentru pian, de o sensibilitate ieşită din comun.

Iată conţinutul complet al discului Rachmaninov-Arrival: partea I din Simfonia corală op. 35 “Clopotele”, în transcripţie pentru pian, Concertul nr. 1 op. 1 pentru pian şi orchestră, Vocaliza op. 34 nr. 14 şi Concertul nr. 3 op. 30 pentru pian şi orchestră. E o călătorie, cu adevărat, în inima pianisticii lui Rahmaninov, dar şi spre biografia acestuia, care se deschide cu evocarea celui mai important simbol de sorginte muzicală al Rusiei, clopotele. Trifonov remarcă în bookletul CD-ului că în Rusia, clopotele bisericeşti sunt, practic, omniprezente în viaţa oamenilor, în momente de bucurie şi de tristeţe; o realitate, de altfel, pentru toate popoarele ortodoxe.

Apoi, Trifonov ne poartă în lumea Rusiei anului 1891, cu acest minunat Concert nr. 1, mult mai rar cântat decât celebrele concerte numerele 2 şi 3 de Rahmaninov. În 1891, Rahmaninov, pe atunci în vârstă de 18 ani, încă nu cunoscuse drama destrămării lumii în care se născuse, cea a aristocraţiei ruse; concertul poartă amprenta avântului şi tinereţii creatorului său, mai ales în partea a treia, năvalnică şi cu numeroase provocări de ordin tehnic pentru pianistul solist. Rahmaninov a revenit asupra partiturii sale în 1917, şi acea versiune revizuită este interpretată astăzi; caracterul muzicii, însă, a rămas acelaşi, iar Trifonov, care a înregistrat această partitură în 2016, la 25 ani, străluceşte prin virtuozitate.

Ajungem apoi în anul 1912, când Rahmaninov a scris binecunoscuta sa Vocaliză op. 34 nr. 14. Această muzică plină de melancolie subliniază atmosfera acelei epoci; Rusia ţaristă se destrăma şi odată cu ea, şi o lume, cea în care trăia Rahmaninov.

Evident, atenţia oricui s-ar îndrepta în primul rând către Concertul nr. 3 de Serghei Rahmaninov, ultimul de pe acest disc. Pentru că este unul dintre cele mai dificile concerte pentru pian şi orchestră din întreaga literatură pianistică, nu doar din cea a lui Rahmaninov, iar problemele pe care le pune nu sunt doar de ordin strict tehnic pentru solist. Pentru că acest concert nr. 3 este, de fapt, mai mult despre Rusia, decât despre Rahmaninov, solicitând o paletă expresivă foarte largă, perfect dozată şi pe deplin înţeleasă. Iar aici, putem vorbi despre cât de important este bagajul cultural pentru un muzician. Trifonov şi Orchestra Simfonică din Philadelphia au înregistrat sub conducerea lui Yannick Nezet Seguin acest concert într-un eveniment live din 2018 – o uimitoare evoluţie live, aş marca. Iar Trifonov stăpâneşte perfect această partitură – înger şi demon – cu treceri bruşte de la o stare la alta. Este o versiune rusă, venită din marea tradiţie pianistică deschisă de Rahmaninov, cu verva şi, în acelaşi timp, echilibrul cerebral care sunt specifice prezentului. O mare interpretare, memorabilă pentru secolul XXI!