„Noaptea ca hoţii“, varianta culturală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele trecute, făcea valuri pe Facebook o ştire cum că în Turcia se închid teatrele de stat. De fapt, nu se închid – pur şi simplu, preşedintele Erdogan le-a luat direct sub aripa lui protectoare, ca să fie sigur că ceea ce se transmite prin cultură corespunde ideologiei de stat.

Niciun regim autoritar dintr-o ţară unde cultura e serviciu public (unde, deci, Statul e obligat să o finanţeze) nu închide instituţii publice de cultură – dimpotrivă, înfiinţează unele noi şi-şi asigură controlul asupra celor preexistente. Asta, fiindcă nu există instrument mai bun de formare a „omului nou“ decât cultura de masă, accesibilă – iar pentru asigurarea susţinerii populare 1) opoziţia culturală trebuie ucisă din faşă, 2) trebuie creată o artă şi cultură de partid şi de stat. O ştia Stalin, a aflat-o şi Ceauşescu şi, mai nou, şi PSD-ul zilelor noastre. O ştie dna Firea, care a umplut primăria de „servicii publice de interes local“, de finanţări atribuite direct de funcţionarii primăriei şi de evenimente şi concerte gratuite (ca să fie clar că nu e loc de organizatori privaţi; iar la concertele organizate de Primărie doar n-o să cânte cine are ciocul mare anti-doamna Firea...).

De fapt, PSD este integral angajat în crearea unei culturi de stat controlate politico-partinic.

Aşa se face că, într-un stil de „noaptea ca hoţii“, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) a strecurat ieri, într-o ordonanţă de urgenţă vag intitulată „pentru aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea unor acte normative“, două articole (IV şi V), fără legătură cu restul OUG, la care nu se face referinţă în expunerea de motive şi care asigură controlul politic asupra finanţărilor culturale. Ordonanţa n-a fost niciodată în vreo dezbatere publică, iar una dintre modificări se referă la o lege pentru care Ministerul a trimis cu puţin în urmă un proiect de modificare în Parlament.

Primul articol vizează Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), a cărui misiune e să acorde finanţări nerambursabile pentru proiecte artistice, editoriale, de educaţie culturală etc. din toată ţara (e singura instituţie cu acest profil), transparent, pe bază de concurs, cu comisii formate exclusiv din oameni care se pricep la ceea ce evaluează (experţi cu minim trei ani vechime). Ei bine, de acum, din aceste comisii va face parte şi „un membru desemnat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale“.

PSD este integral angajat în crearea unei culturi de stat controlate politico-partinic.

În comisiile AFCN neputând participa funcţionarii publici, deci cine vor fi aceste persoane desemnate de MCIN, câte una în fiecare dintre cele ţşpe comisii, care persoane nu pot fi remunerate pentru această activitate (deci iese din discuţie să fie desemnaţi unii neangajaţi la Minister)? Cum cine???? Consilierii ministrului (doar ei şi consilierii de afaceri europene sunt personal contractual, ne-funcţionari publici, în MCIN). Bun, e doar un membru din comisie, mai sunt şi alţii. Da, dar la Dans, de pildă, comisia are adeseori trei oameni, care evaluează toate proiectele, iar reprezentantul MC va da nota decisivă. Şi n-o va face pe criterii profesionale, că n-are cum, nu e expert, nici măcar nu e plătit de AFCN, loialitatea lui e în altă parte.

Al doilea articol modifică Legea cinematografiei, după acelaşi principiu: un membru angajat la MCIN (aici e clar că omul e „din cadrul“ MCIN), plus comisiile aprobate de ministru, în loc de directorul Centrului Naţional al Cinematografiei (să ne asigurăm, nu-i aşa?, că nu e vreun infiltrat pe acolo). Deci un angajat din MCIN, fără pregătire sau experienţă în film, va nota dosare anonimizate şi informaţii despre producţia unor filme de animaţie, de exemplu. Şi nu doar la animaţie va avea un cuvânt de spus: în afară de cea de la film de ficţiune, toate comisiile au trei membri. Ei bine, de acum, unul va fi o persoană însărcinată cu controlul politic, o treime din notă va fi conformarea la politica de partid şi de stat (că altceva un om care n-a văzut veci un scenariu n-are cum nota).

Iar la contestaţii, începând de acum, se poate contesta... „hotărârea“, aşa, în general. N-ai primit bani de film? Faci contestaţie: „Nu-mi convine hotărârea, că eu n-am primit finanţare“. Comisia de contestaţii o să se uite şi n-o să ştie ce să răspundă, dacă legea nu zice CE anume se poate contesta din hotărâre (e ceva atât de neconstituţional prin impredictibilitatea şi vagul formulării, că probabil până şi Antonie Iorgovan se răsuceşte în mormânt). Dacă nu vor să se amuze pe la judecătorie, probabil că membrii comisiei de contestaţii ar trebui să accepte toate contestaţiile în care e suficient să scrie: „Contest hotărârea“.

O să mi se spună că aceste comisii nu sunt comisiile de aprobare a medicamentelor, de pildă, nu depinde viaţa nimănui de asta. Ei, dar cum ar fi să existe câte un reprezentant politic, fără nicio treabă, în aceste comisii ale medicamentelor, ca să se asigure că se respectă politica de partid şi de stat? Cât de mai puţin grav e că partidul şi Statul să spună el dacă se permite sau nu un program de educaţie culturală care, de exemplu, îi învaţă pe copii să decidă singuri dacă statul paralel există sau nu? Sau un film care nu aduce un omagiu conducătorului iubit sau care discută despre lupta procurorilor, nu ştiu, un film precum De ce eu? Nu de alta, dar ţara asta a mai trecut printr-o epocă în care partidul-stat decidea ce poate să existe şi ce nu, cultural vorbind.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite