Pelicula „Toni Erdmann“, marea senzaţie din acest an a Festivalului de la Cannes (unde nu a câştigat, însă, decât Premiul FIPRESCI, deşi era favoritul la Palme d’Or al presei cinematografice), este o satiră cum rar s-a mai făcut sau se face la adresa lumii contemporane, a materialismului şi atracţiei acesteia pentru aspectele strict pecuniare, având drept corolar corporatismul atotbiruitor.

Nu avem, însă, de-a face cu un sarcasm dezlănţuit şi-un gust pronunţat al bizarului, precum în recentele filme de referinţă ale belgienilor Benoît Delépine şi Gustave (de) Kervern („Aaltra“, „Louise-Michel“, „Mammuth“). Sau cu o cinefilie rafinată cu substrat (teoretic) marxist, ca în filmele altor belgieni, fraţii Dardenne.

„Estul sălbatic“

Nu, „Toni Erdmann“ (o veritabilă bijuterie, cu toată durata sa de 2 ore şi 42 de minute, pe care însă n-o simţi deloc) este o uluitoare comedie dramatică, o „dramedie“, cum se mai spune, care pune accentul pe relaţiile interumane, alterate de acest materialism. În cazul de faţă, este vorba despre legătura dintre un tată, Winfried Conradi (Peter Simonischek), şi fiica sa, Ines Conradi (Sandra Hüller), o corporatistă aflată „în misiune“ la Bucureşti, oraşul est-european în care numărul aşa-numiţilor „expaţi“ s-a înmulţit, într-adevăr, foarte mult în ultima vreme.

Este cel de-al treilea lungmetraj al regizoarei (şi producătoarei) germane Maren Ade (39 de ani), şi cine a putut vedea precedentul ei film, „Toţi ceilalţi“ / „Alle Anderen“ (2009), o cunoaşte ca pe o cineastă interesată de sufletul uman şi de evoluţia (şi complexitatea) relaţiilor dintre fiinţele umane. Filmul din 2009 era însă o dramă în toată puterea cuvântului, un studiu al dinamicii unui cuplu, şi nimic nu anunţa – după trecerea a şapte ani – explozia de originalitate şi ingeniozitate care este „Toni Erdmann“, în care secvenţele comice dezlănţuite (se râde în hohote la anumite pasaje) se află la paritate cu cele tandru-dramatice.



„Don Quijote în Est“

„Nu aţi mai văzut nimic asemănător“, spune publicaţia „Vanity Fair“, şi are dreptate. „Filmul este un comentariu asupra nebuniei («lunacy») lumii de astăzi“, se accentuează în motivaţia juriului FIPRESCI de la Cannes. Tatăl vine să-şi vadă fiica la Bucureşti, să afle cum este viaţa ei în „Estul sălbatic“, dar prima lor tentativă de comunicare eşuează. Winfried este un „urs“ bătrân şi demodat, care nu-şi găseşte locul în lumea ultra-ritualizată a managerilor de top şi-a oamenilor „importanţi“ cu care interacţionează Ines.

L-am văzut, totuşi, încă din preambulul german pe Conradi ca fiind un ins pus pe şotii şi pe glume (adeseori) proaste. Pentru a se reapropia de fiica sa, el îşi inventează identitatea unui personaj inexistent, Toni Erdmann, un „businessman“, care este tot ceea ce (el sau fiica sa) îşi doreşte să fie şi nu poate fi. Este un personaj similar soldatului Švejk (sau neaoşului Păcală), din stirpea eroilor donquijoteşti, a celor care opun absurdului, în orice caz banalităţii, lumii propria ficţiune, exprimată cu fantezie şi umor.

„Călători străini...“

Ade povesteşte simplu şi în acelaşi timp cu subtilitate, nu foloseşte cadrele lungi sau alte sofisticării cinematografice, nu practică stilismul pentru a epata cu orice preţ. Scena de climax a filmului, pe care Hüller ( o extraordinară actriţă, într-una dintre cele mai bune secvenţe din istoria cinematografului recent) o joacă în întregime goală, este momentul în care Ines a ajuns la nuditatea absolută, eliberată de tot balastul care-i sufoca viaţa.

Ideea iniţială a scenariului, scris tot de Maren Ade, plasa povestea la New York sau în oricare ţară est-europeană. Din diverse motive, s-a ales România, iar pentru noi faptul că înţelegem replicile din fundal sau îl recunoaştem pe un Vlad Ivanov adaugă un motiv de savoare în plus. Dintotdeauna, „călătorii străini în ţările române“ au fost o oglindă mai clară decât cele autohtone, şi-acesta-i cazul şi-aici.

Info

Toni Erdmann (Germania-Austria-România, 2016)
Regia: Maren Ade
Cu: Peter Simonischek, Sandra Hüller, Ingrid Bişu, Vlad Ivanov, Victoria Cociaş

5 stele

PORTRET DE REGIZOR

Maren Ade – tânără, frumoasă şi foarte talentată



Regizoarea germană Maren Ade (născută pe 12 decembrie 1976, în oraşul Karlsruhe, situat în fosta RFG) a realizat până acum trei lungmetraje, la distanţă destul de mare de timp între ele, concentrându-se în paralel şi pe activitatea de producătoare (a coprodus, printre altele, şi „Inimi cicatrizate“, noul film al lui Radu Jude). Toate cele trei filme – „The Forest for the Trees“ (2003), „Everyone Else“ (2009) şi „Toni Erdmann“ (2016) – au fost însă extrem de apreciate, participând la prestigioase festivaluri internaţionale, unde nu au trecut deloc neobservate şi s-au întors cu distincţii importante.

Exploratoare a sufletului

Apogeul (până acum) a fost înregistrat cu acest inclasabil „Toni Erdmann“, veritabila senzaţie a Festivalului de la Cannes de anul acesta. Deşi s-a bucurat de un „hype“ consistent şi a fost, până în ultimul moment, favoritul pentru Palme d’Or al presei de specialitate, filmul a fost, totuşi, ignorat de juriul condus de regizorul George Miller şi nu s-a regăsit în palmaresul oficial, singura distincţie cu care s-a-ntors de pe Croazetă fiind Premiul FIPRESCI (Federaţia Presei Cinematografice) acordat pentru secţiunea competiţională oficială. Asta nu-l împiedică pe „Toni Erdmann“ să fie un film uluitor, „unul dintre cele mai bune 100 de filme ale ultimilor 20 de ani“, după cum titrează presa cinematografică din afară.

În toate cele trei filme ale sale, încă tânăra regizoare s-a afirmat ca o exploratoare a sufletului omenesc, o analistă minuţioasă a atât de complicatelor relaţii interumane. Important este, însă, că acest lucru nu se realizează într-o manieră stilistică unică, constantă şi, până la urmă, obositoare. De exemplu, dacă precedentul ei film, „Toţi ceilalţi“ (2009, Marele Premiu al juriului la Berlin şi premiu de interpretare feminină pentru Birgit Minichmayr), este o dramă solidă, câteodată cu accente sumbre, desfăşurată într-o unitate spaţio-temporală care-a făcut să se spună despre film că are „repere bergmaniene“, „Toni Erdmann“ este – la prima vedere – o comedie ingenioasă, în orice caz multe secvenţe provoacă (prin originalitatea lor) râsul în hohote al sălii, ceea ce nu se mai întâmplă de mult (mai ales, la un film „de artă“, de Cannes).

Top 5 filme importante

1. Toni Erdmann (Germania-Austria-România, 2016)
2. Alle Anderen / Everyone Else / Toţi ceilalţi (Germania, 2009)
3. Der Wald vor lauter Bäumen / The Forest for the Trees / Pădurea pentru copaci (Germania, 2003)
4. Vegas (scurtmetraj, Germania, 2001)
5. Ebene 9 / Level 9 (scurtmetraj, Germania, 2000)

Maren Ade la Cinema PRO, cu ocazia festivalului Les Films de Cannes à Bucarest     FOTO: Ionuţ Dobre