Într-o marţi, 7 Septembrie, la Ateneul Român
Mendelssohn: Uvertura Visul unei nopţi de vară
Bizet: Simfonia în do major
Bruch: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară şi orchestră op. 26
Nikolaj Znaider – vioară
Academy of Saint Martin in the Fields

Orchestra Academy of Saint Martin in the Fields ar putea fi calificată drept ansamblu în rezidenţă al Festivalului Enescu, pentru că a concertat la Bucureşti în aproape toate ediţiile de după 1989. Chiar şi atunci când liderii lor anulau participarea (Murray Perahia în cel puţin două rânduri), ei tot au venit şi au cucerit cu orice repertoriu. Dintre toate apariţiile lor, mereu la Ateneu în ultimele decenii, seara Elgar cu Neville Marriner e una dintre amintirile mele muzicale cele mai preţioase.

Acum, Joshua Bell, directorul lor muzical, a anulat în ultima clipă, ceea ce a făcut ca prima parte a programului de la Ateneu să se desfăşoare fără dirijor şi Harvey de Souza, şef de partidă vioara I, să joace dublul rol de concert maistru şi de dirijor, după modelul francezilor de la Les Dissonances. Uvertura la Visul unei nopţi de vară a început de-a dreptul rău, cu decalaje între partidele de corzi, au fost vreo zece secunde, dacă nu şi mai mult, aproape de haos. Dar muzicienii britanici au recăpătat controlul asupra partiturii cu calm şi au continuat impetuos, impunând, ca de obicei, sunetul lor caracteristic.

Simfonia în do major n-a reprezentat nici o problemă. E aproape un divertisment, o compoziţie, Bizet era student când a scris-o, la 17 ani. Nu cred că în ansamblul ASMF de astăzi mai există vreun instrumentist care să fi participat la înregistrarea discului din 1974, dirijat atunci de Marriner, probabil cel mai bun din discografia lucrării. Dar cred că toţi membrii acestei falange ştiu acel disc pe de rost şi au ţinut să-l repete live la Bucureşti. Muzica a fost cursivă, lejeră, un model de stil aerisit şi direct.

Partea a doua a după amiezii l-a adus pe scenă pe Nikolaj Znaider pentru Concertul lui Max Bruch. Un act de curaj, pentru că tot ASMF, ba încă avându-l solist pe Joshua Bell şi dirijor pe Neville Marriner, sunt liderii abundentei discografii a lucrării, cu o înregistrare din 1986. Iar Bell l-a cântat şi dirijat excelent la Bucureşti în 2017. La rândul său, Znaider, un violonist a cărui carieră exploda la începutul anilor 2000, cu o înregistrare a aceluiaşi concert (cu London Philharmonic şi Lawrence Foster la EMI), avea multe de spus. La Ateneu, întâlnirea cu St Martin in the Fields a fost catalitică. În primele măsuri, violonistul şi orchestra s-au calibrat, aruncându-şi unii altora sonorităţi pline de vibraţie, în special în secţiunile violoncelelor şi contrabaşilor, încărcate de o energie care urma să se descarce în pasajele solistice ale primei părţi. Solistul a etalat un arcuş fenomenal, cu care a captivat pe loc. În Adagio, expresivitatea a debordat, făcând timpul să se comprime, deşi timpii erau atât de lenţi. Znaider a terminat fulminant, profitând de partitura lui Bruch, la rândul ei foarte energică. Sentimentul că am asistat la un mare concert de vioară a fost irepresibil.

După un mic discurs despre bucuria de a reîntâlni publicul după o lungă perioadă de izolare, violonistul danez a oferit un encore special: Preludiul coral în fa minor „Ich ruf zu dir, Herr Jesu Christ” de Bach, într-un aranjament pentru vioară şi orchestră. A fost emoţia zilei, dublată şi de referinţa culturală a peliculei lui Tarkovski, Solyaris...

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.