„'Nea Ion“, artistul din ghenă, se recomandă drept „Făt Frumos cel urât“

„'Nea Ion“, artistul din ghenă, se recomandă drept „Făt Frumos cel urât“

Unul dintre colajele realizate de artistul Ion Bârlădeanu FOTO: hartgallery.ro

Cel care a avut „cele mai scârboase munci“ şi a trăit printre gunoaie preţ de aproape şase ani revine în Bucureşti cu cea de-a doua expoziţie de colaje. Ion Bârlădeanu (65 de ani), artistul care a devenit cunoscut la nivel internaţional drept singurul reprezentant autentic al pop-art-ului românesc, este „Făt Frumos cel urât“ din recenta colecţie de lucrări expusă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aseară, la Galeria de artă H'Art s-au strâns câteva zeci bune de oameni, veniţi să vadă expoziţia de colaje „Făt Frumos cel urât“, descrisă drept o lume suprarealist-grotescă în care totul e posibil. Lucrările au fost realizate de Bârlădeanu în anii '80, adică exact atunci când s-a apucat să asambleze decupaje şi când societatea românească trecea prin drastice represiuni politice. 

„Mie să-mi ziceţi 'nea Ion!“, mi-a spus artistul, ridicând un băţ lung şi subţire de plastic, cu care indica celor prezenţi la vernisaj ce înseamnă fiecare asociere de simboluri din lucrările sale. „Unde nu înţelegeţi, mă întrebaţi“, a îndemnat publicul. Iar întrebările au început să curgă. Nu mică mi-a fost mirarea să aud câte poveşti şi legături complexe stau în spatele fiecărui colaj. Bârlădeanu le compune cu intenţia de a crea un film. Aşa se explică de ce, atunci când şi-a expus lucrările la Paris, i-a spus actriţei Angelina Jolie că el este cel mai mare regizor din România. „Mulţi mă întreabă de Angelina Jolie. Am cunoscut-o personal, dar am şi uitat-o“, a spus, indiferent, artistul. 

„Eu sunt popular, tată!”

Grupuri de câte trei-patru persoane intrau, aseară, în sala de expoziţie, iar artistul se grăbea să-i îmbrăţişeze şi să-i pupe pe ambii obraji. Erau vechi prieteni, oameni care-l admirau şi pe care-i admira. Schimba câteva glume cu ei, după care începea din nou să se plimbe printre oameni şi să le spună de ce a pus un porc lângă o femeie frumoasă, un general cu un ciocan în mână, bătând încât să spargă uşa şi multe, multe altele. 

La început, artistul Ovidiu Feneş a fost cel care a descoperit creaţiile lui „'nea Ion“, în timp ce căuta obiecte de artă vechi, aruncate la gunoi. Apoi l-a prezentat lui Dan Popescu, galeristul care l-a luat în 2007, dintr-un loc mizer de pe Calea Moşilor, şi l-a ajutat să-şi expună creaţiile unui public cât mai larg, în ţară şi-n afară. În felul acesta, Anglia, Elveţia, Franţa, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Polonia şi Cehia sunt doar câteva dintre ţările care au văzut colajele artistului, în ultimii şase ani.

„Am mare succes, dar în rest am o viaţă tristă“

Are o roabă de reviste acasă, iar acum, la câte idei are, crearea de noi colaje e ca o joacă de copii. Scena politică e sursă principală de inspiraţie – în ultima vreme pregăteşte nişte colaje cu Ponta, în aceeaşi linie ironică precum cele cu Ceauşescu, Iliescu şi Constantinescu. 

„Eu am mare succes, dar în rest am o viaţă tristă”, a zis artistul, întunecându-se la faţă. Mi-a spus că  pe el l-a ajutat mai mult lumea străină, pe când cu familia „nu prea are treabă“. În plus, viaţa l-a pus la mari încercări de-a lungul timpului şi l-a aruncat, la final, în stradă, printre gunoaie. „Am făcut toate muncile scârboase de pe faţa pământului: am fost gropar la cimitir, am fost paznic la Casa Poporului, am fost tăietor la gater, am sculptat în lemn, în marmură”, a enumerat Bârlădeanu. Din 1989 a refuzat să se mai angajeze şi s-a apucat să strângă gunoiul într-o curte de bloc de pe Calea Moşilor. Acolo găsea o mulţime de ziare şi de reviste - o bogată cantitate de informaţie culturală ajungea la gunoi. Bârlădeanu a început să le strângă şi să le revalorifice, în asocieri cât se poate de scandaloase, ironice şi amuzante. 

„Cea mai tare expoziţie am avut-o în Bratislava, în stradă“, şi-a amintit Bârlădeanu, iar Praga este, în opinia sa, cel mai frumos oraş din Europa. Acolo a expus şi colaje pornografice, pe când „la noi nu prea merge“. „Ştii când o să expun lucrări porno în România? După ce oi muri!“, conchide artistul.

I-ar plăcea să ajungă şi la Brazilia cu lucrările sale, „să danseze samba“ acolo. Nu ştie acum, dar „o s-o înveţe şi p-asta“. S-ar mai duce în multe alte ţări, dar „îţi trebuie bani“... 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările