Articol publicat pe blogul Despre Opera.

„Îmi pare rău că nu m-aţi cunoscut ca regizor” mi-a spus dl Răzvan Ioan Dincă acum vreun an şi jumătate, în mijlocul unei discuţii despre Fidelio. Un Fidelio pe care azi îl aşteptăm la ONB în regia lui Graham Vick, revenit într-o superbă provocare să pună în scenă din nou, tocmai aici, unde Falstaff-ul său a provocat una dintre cele mai intense dezbateri artistice de la Œdipe-ul lui Andrei Şerban încoace. Într-adevăr, pentru mine, musicalul nu e un gen teatral favorit. Nu lejeritatea e de vină (în fond, frivolitatea lui Così fan tutte este atât de mare încât ajunge până la o meditaţie amară). Ceea ce reţine spectatorul de operă să intre la un musical este amplificarea electrică. Succesul de masă al acestei specii muzicale face ca lumea să uite de ceea ce înseamnă o proiecţie a vocii care să te înfioare chiar şi în cazul celor mai neverosimile librete puse pe muzică, aşa cum este cazul atâtor opere.

Suspendat din funcţia de director al ONB, atacat imund de o zonă subtabloidă a presei, linşat de contestatari (care azi se dovedesc a fi nişte conservatori şovini în cazul Kobborg/Cojocaru), Răzvan Ioan Dincă a revenit la regie, un demers cu aparenţă de terapie. Acum ceva vreme, când primele ştiri despre acest My Fair Lady au început să apară în spaţiul public, am avut o strângere de inimă: cum ar putea să pună în scenă o comedie? Va fi în stare să ne facă să râdem? Exemplara campanie de promovare a acestui spectacol de la Mall m-a convins însă repede că nu era aşa. Regizorul Răzvan Ioan Dincă a revenit joia trecută în spaţiul public cu panaş.

Şi totuşi, provocarea era dificilă. Spaţiul de joc de la Grand Cinema Băneasa este totuşi o sală de cinema. Una de lux, dar tot de cinema rămâne. Unde va fi amplasată orchestra? Unde vor încăpea decorurile? Cât despre intrările şi ieşirile artiştilor, cum vor fi ele rezolvate?

Răspunsurile la toate aceste întrebări le găsiţi citind în continuare articolul pe blogul Despre Opera.