Muzicienii români se reîntâlnesc la Bucureşti

Nu este o întâmplare, constituie o realitate, muzicienii români dinafara graniţelor ţării revin în sălile noastre de concert aducând o reacţie de firească colaborare cu colegii lor de acasă. Este drept, caracterul universal al comunicării muzicale se constituie într-un privilegiu.

Iar aceasta indiferent de locul unde îşi desfăşoară activitatea aceşti bravi muzicieni, artişti pentru care graniţele ţării capătă o însemnată extindere spirituală, spre exemplu până spre inima Greciei, la Atena, sau spre coasta de Est a Statelor Unite, la Boston. Este bucuria de a-i fi reîntâlnit pe harpista Maria Bîldea, pe fagostistul Adrian Jojatu, pe clarinetistul Emil Lancea. Au evoluat în compania unor muzicieni care împodobesc în mod constant viaţa noastră muzicală, în compania flautistului Ion Bogdan Ştefănescu, a dirijorilor Cristian Brâncuşi şi Gabriel Bebeşelea aflaţi la conducerea Orchestrei de Cameră Radio.

Marile momente ale marilor întâlniri… ; au fost câteva, au fost importante. Mă refer la recenta realizare a dublului Concert în do major, pentru flaut, harpă şi orchestră de Mozart; este una dintre marile creaţii ale muzicii concertante din perioada clasicismului de sfârşit de secol XVIII.  

Simplitatea statuară a sunetului flautistic, direcţionarea clară a expresiei, în cazul lui Ion Bogdan Ştefănescu, au venit aici în întâmpinarea rafinatelor structuri armonice şi timbrale pe care le dezvoltă harpista Maria Bîldea (foto dreapta) pe parcursul uneia dintre cele mai spectaculoase, mai dificile partituri dedicate acestui instrument pentru care Mozart a compus această unică lucrare.  

Surprinzătoare a apărut dubla cadenţă solistică din prima parte a lucrării, momentul de înaltă virtuozitate prilejuit celor doi muzicieni; a fost imaginat de compozitorul Dan Dediu în sensul unei replici actuale, mult prea extinse, date cu înţeles colocvial marelui Mozart. Este de observat dacă viaţa de concert va reţine această provocatoare divagaţie.

Şeful de orchestră, tânărul dirijor Gabriel Bebeşelea este artistul care reuneşte datele esenţiale ale conducătorului de ansamblu; dispune de un talent al comunicării cordiale pe direcţia întregului colectiv orchestral; stimulând eficient şi cumulând energiile individuale. Rafinamentele timbrale atent determinate, dinamica vie, bine diferenţiată, niciodată exagerată, toate aparţin substanţei muzicale a acestei pitoreşti lucrări; o simfonie sui géneris cum este Simfonia nr.60, Distratul, de Haydn. Lucrarea se desfăşurată pe parcursul a şase momente în bună parte ilustrative; iar umorul, delicateţea cu care este susţinut conturul melodic, transparenţele timbrale, luminozitatea sonorităţilor ansamblului, sunt determinate de un spirit elevat, continuu prospectiv. Ascultând prima lucrare a concertului, Gluma muzicală de Mozart, am realizat cât de dificil este de obţinut unisonul imaculat dar suplu al sunetului la primele violine; data viitoare va fi mai bine! Cum se poate observa, întreaga seară de muzică a fost dedicată geniului creator al simfonismului clasic. Este o bucurie de observat, marea muzică şi-a întâlnit muzicienii performeri!

Cu câteva săptămâni mai înainte, în deschiderea stagiunii O.C.R., în compania aceluiaşi ansamblu condus de această dată de dirijorul Cristian Brâncuşi, au putut fi audiate pagini concertante în parte inedite în spaţiul vieţii noastre muzicale; …anume, lucrări de impresionantă virtuozitate solistică, pagini ce aparţin compozitorilor Carl Maria von Weber, de asemenea discipolului acestuia, compozitorului, dirijorului Franz Danzi, amândoi, creatori ai preromantismului german de început de secol XIX.

Fagotistul Adrian Jojatu este artistul pentru care virtuozitatea instrumentală slujeşte efectiv valorile acestui fermecător opus, Andante şi Rondo în do minor, de Weber; iar diversitatea timbrală, în adevăr captivantă, de care dispune solistul, conferă cote ale unei expresivităţi nesofisticate, directe,  pe care o dezvoltă muzicianul performer. In compania sa, şi cu participarea clarinetistului Emil Lancea, a fost, de asemenea, susţinut un alt moment de reală atracţiozitate; am în vedere realizarea dublului Concertino pentru clarinet, fagot şi orchestră în si bemol major de Danzi, lucrare ce prilejuieşte o atractivă complementaritate timbrală a celor două instrumente de suflat, soliste, prezente la noi, prioritar, în spaţiul muzicii de ansamblu. Este un aspect căruia Emil Lancea îi conferă valorile potrivite ale comunicării la nivelul dialogului solistic realmente atrăgător.

Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu

Amândoi şi-au definitivat studiile la Universitatea bucureşteană de muzică; în ultimele decenii desfăşoară o susţinută activitate solistică, camerală, de ansamblu, în centre muzicale situate pe coasta de Est a Statelor Unite, la nivelul unui exigent spaţiu al muzicii destinate acestei importante categorii instrumentale.

Partea secundă a serii, a fost dedicată cunoscutului opus vocal-simfonic datorat lui Joseph Haydn, anume Missa în do major, supranumită  In tempore belli /Timpuri de război. Momentul a fost prilejuit de aniversarea a patru decenii şi jumătate de când dirijorul Cristian Brâncuşi conduce prioritar destinele acestui remarcabil, unic la noi, colectiv simfonic cameral. Este un cumul de remarcabilă experienţă artistică ce îşi dezvăluie roadele; nu de azi, nu de ieri; iar aceasta nu numai în planul activităţii susţinute de la nivelul pupitrului dirijoral ci şi în plan pedagogic privind îndrumarea tinerelor generaţii de muzicieni.

I-au fost alături soprana Cristina Oltean, mezzo-soprana Geanina Munteanu, tenorul Tony Bardon şi basul Cristian Hordea, de asemenea Corul Academic Radio condus de tânărul maestru de cor Ciprian Ţuţu… ; un ansamblu a cărui coerenţă a fost atent orientată pe direcţia luminării valorilor definitorii ale acestei capodopere a muzicii vocal-simfonice.

Nu poţi să nu observi, pe durata întregului concert au fost audiate creaţii relativ contemporane ce aparţin spaţiului vienez aflat la limita a două lumi diferite, a două secole, anume Clasicismul şi Romantismul sfârşitului de secol XVIII, începutului de secol XIX.

Organism aparte, unic în peisajul vieţii noastre artistice, Orchestra de Cameră Radio este un organism ce vehiculează de decenii bune un repertoriu imens, de la muzică barocă, clasică şi romantică la cea contemporană.