Articol publicat pe blogul Despre Opera.

A fost un festival discret, dar nu modest, să facem diferenţa dintre cele două cuvinte. Muzica lui Bach are o sonoritate discretă, dar modestă n-a fost niciodată, nici în cele mai stângace începuturi componistice ale lui.

Ultimul concert al acestui festival a fost o ofrandă, Ofranda muzicală de Bach. Şi lectura lui Ketil Haugsand, clavecinistul de la Il Gardellino, care a povestit istoria acestei compoziţii cu umor şi multă căldură, captivant. Bach, invitat de Frederic cel Mare la Sans Souci pentru a i se propune o fugă pe o temă inventată de împărat. Rezultatul, o lucrare care a rămas în istorie, deşi fuga comandată nu a putut fi compusă, ci doar două vaste Ricercari (a fost cântat doar primul, pe patru voci) şi o sonată.

Discul înregistrat (în 2012/13) de Il Gardellino cu Ofranda muzicală a câştigat un Diapason d'or în Ianuarie 2015, un premiu important, vecin cu istoria. Din formula de atunci, la Sala Radio a venit doar Jan de Winne (flaut traversier).

Ar fi facil să judecăm concertul de la Sala Radio prin prisma erorilor (de sincronizare, de intonaţie chiar, la clavecin) care, deşi nu au fost multe, vor alimenta critica. Înainte de a judeca aşa, ar trebui să recunoaştem puritatea unui sunet şi a unui stil, deloc întâlnite la noi. Pentru că muzica Ofrandei muzicale, aşa cum a fost cântată azi, încăpea perfect într-un salon princiar, dar părea în acelaşi timp o miniatură examinată de la distanţă în Sala Radio, devenită uriaşă, pentru o dată. Cu toate acestea, nimic din măreţia regală a compoziţiei lui Bach nu era diminuată, ci dimpotrivă, impunea atenţie, atrăgea magnetic. O miniatură cu o construcţie riguros matematică, o mecanică fină a discursului muzical, în care, dacă o rotiţă se gripa (şi s-a întâmplat), totul se dărâma. Din fericire, secvenţe sunt multe şi Thema Regium, tema regală, s-a putut auzi reluată de multe ori, cu o imaginaţie cum numai Bach putea avea. Câtă frumuseţe în Fuga canonica in Epidiapente! Câtă sugestie într-o simplă schiţă de câteva măsuri, în Canon a 2 in unisono, lăsând muzicienilor imaginaţia, dar şi ştiinţa să poată continua până la o simfonie întreagă, pe care nimeni n-a compus-o încă... Pe lângă acest sound al celor de la Il Gardellino încercările româneşti sună încă brutal, dar poate că muzicienii români vor reţine stilul, trecând peste imperfecţiunile tehnice.

Aşa s-a terminat un Festival care merita mai multă atenţie. Şi poate că la anul, ieşită din umbra prelungă a Festivalului Enescu, muzica veche ar putea străluci şi mai mult.

În Sâmbăta aceea, 28 Noiembrie 2015, la Sala Radio
Festivalul de Muzică Veche, Bach by Night
Johann Sebastian Bach (1685 – 1750)

Sonata în sol major, BWV 1038, pentru flaut traversier, vioară şi basso continuo
Sonata în sol major, BWV 1039 pentru flaut traversier, viola da gamba şi basso continuo
Ofranda Muzicală, BWV 1079:

  • Ricercar a 3
  • Canon perpetuus super thema regium
  • Canon a 2 cancrizans
  • Canon a 2 in unisono
  • Canon a 2 per Motum contrarium
  • Canon a 2 per Augmentationem, contrario motu
  • Canon a 2 per Tonos
  • Fuga canonica in Epidiapente
  • Canon a 2 – clavecin solo
  • Canon a 4
  • Trio Sonata:
    • Largo – Allegro – Andante – Allegro

Ansamblul de muzică veche Il Gardellino:
Jan de Winne – flaut traversier
Christophe Robert – vioară barocă
Ronan Kernoa – viola da gamba
Ketil Haugsand – clavecin