Mă refer la recitalul cameral susţinut de violonistul Aron Cavassi, de pianista Eliza Puchianu, în cadrul marelui proiect  Toamna Muzicală, proiect formulat şi susţinut la Casa Artelor Dinu Lipatti.
 
Am avut parte de o aplecare profesională, stilistic vorbind inteligentă, asupra unor lucrări ce aparţin repertoriului clasico-romantic, anume, sonate semnate de Mozart, de Beethoven, de Schumann. Au fost înţelese şi bine împlinite articulaţiile frazării, consistenţa, coloratura timbrală măiestrit formulată în funcţie de stil. Am apreciat natura absolut valabilă privind comunicarea. 
 
Important rămâne de observant, în peisajul complicat al acestui început de stagiune – atât la nivelul concertelor simfonice cât si a celor camerale, duo-ul amintit a oferit unicul program ce a inclus o lucrare românească, una cu totul captivantă, anume cele Şapte dansuri româneşti compuse de Hilda Jerea – cu mai bine de jumătate de secol în urmă, pe motive culese de Béla Bártok; desigur din Bihor! In contextual vieţii noastre muzicale a ultimelor decenii, această suită pentru vioară şi pian, de altfel cu totul remarcabilă, nu a mai fost audiată la Bucureşti. Suita similară compusă de Bártok însuşi a devenit un opus foarte popular formulat în diferite transcripţii.                     
 
De această data în Sala Mică a Atheneului, tânărul pianist Nicon Mladin a oferit un recital transmis integral on line; a făcut o impresionată demonstraţie privind diversitatea stilistică.         
 
 A oferit creaţii ale repertoriului clasic, ale muzicii impresioniste de primă jumătate de secol, dar – în egală măsură – o lucrare reprezentativă a muzicii naţionale cehe de secol trecut, anume Sonata pentru pian de Leoš Janáček, scrisă în anii primului deceniu. Realizarea ciclul Oglinzi de Maurice Ravel, o capodoperă privind creaţia pianistică a primei jumătăţi a secolului trecut, a constituit o probă a bunei măiestrii. Şi nu a fost singura! 
 
Toţi trei au studiat sau studiază în universităţi înalte din partea de vest a continentului european, de asemenea la Universitatea bucureşteană de muzică. Este cazul să menţionăm, că „semne bune are” acest început de stagiune; în ciuda valului urgiei potopitoare. Care nu ne poate covârşi! Cât timp iubim şi respectăm muzica ! 
 
Materialul a apărut anterior în revista România Literară.