Muzica de cameră şi micii-marii săi interpreţi la Sinaia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Cazacu
Ştefan Cazacu

Ajuns la ediţia XVII, Festivalul „Enescu şi muzica lumii”, desfăşurat la Sinaia, acum în organizarea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea română” şi a Primăriei locale, a fost gândit, încă de la început, prioritar ca o platformă dedicată tinerilor de real talent, aflaţi la primii paşi într-o activitate muzicală importantă.

De această dată, dezideratul se reliefează parcă şi mai pregnant, fondatorul manifestării, reputatul violoncelist Marin Cazacu, deopotrivă manager al Centrului „Tinerimea română” si, implicit, director artistic al festivalului, reuşind un adevărat „tur de forţă”, pe podiumul sălii de la Casino urcând, în perioada 27 iulie-23 august, pe lângă cele 3 ansambluri pe care le-a înfiinţat de-a lungul ultimilor ani - Orchestra Românîă de Tineret, Romanian Sinfonieta şi Orchestra „Junior” -, şi Orchestra Naţională de Tineret a Portugaliei sau Orchestra de Tineret România-Moldova. Şi pentru a împlini generoasa idee a promovării micilor-mari interpreţi, serile camerale au fost susţinute (şi) de către membri ai Orchestrei „Junior” (copii între 12-15 ani), apărând în mini-recitaluri de o calitatea adesea uimitoare, chiar dacă mulţi dintre ei marcau astfel debutul în ipostaza solistică.

angela draghicescu

Poate ca o simbolică ştafetă a generatţilor, în recitalul inaugural, susţinut la Casa memorială Enescu – Vila „Luminiş” -, a cântat trio „Arcadia”, excelentă formaţie alcătuită din instrumentişti care, cândva, au făcut parte din Orchestra Română - violonistul Răzvan Dumitru, violistul Traian Boală şi violoncelistul Zsolt Torok - aplaudaţi acum în pagini de Enescu, Beethoven sau Mozart. A urmat însă, la sala Casino, violonistul Răzvan Anemţoaiei, student la UNMB, venind de la Deva, convingând, după un debut uşor ezitant, în secvenţe din Sonata nr. 2 de Bach, redate cu înţelegere stilistică şi siguranţă, sunetul generos şi tehnica pusa la punct reliefându-se deopotrivă în Sonata nr. 2 de Prokofiev – opus pretenţios, excelent interpretat in compania pianistei Angela Drăghicescu (foto dreapta), invitată pentru prima oară în festival, formată în SUA, în Louisiana, în prezent lector la Universitatea din Seattle; o  adevărată revelaţie pentru toţi cei care au apreciat tuşeul cald, supleţea acompaniamentului, capacitatea de a se plia pe maniera de cânt a partenerului de podium, susţinându-l, însoţindu-l cu rigoare şi fineţe deopotrivă în Balada enesciană pe violonistul care a cântat, la rândul său, cu o eleganţă a frazării şi intuire a spiritului atât de special al autorului, aspect pus în valoare şi în Lăutarul, partitură oferită cu aceeaşi expresivitate adecvată şi echilibrată; iar cele două bisuri au reconfirmat calităţile sale deosebite, îndelung aplaudate de o sală plină. De altfel, în fiecare seară, publicul a fost extrem de numeros, dornic să urmărească toate concertele şi recitalurile, venind chiar şi în ciuda ploii uneori abundente, pentru a descoperi talente (foarte) tinere.

Şi chiar a doua zi a debutat ciclul „Generaţia mileniului III”, prezentând copii sau adolescenţi selectaţi din întreaga ţară, având ca numitor comun, pe lângă tehnica adesea performantă, un sunet format şi mai ales o interpretare expresivă, o personalitate puternică şi o maturitate artistică incredibilă. Au cântat doi violoncelişti – Clara Lupaşcu (aducând fluenţa şi densitatea expresiei într-o piesă de Cassado) şi Jan Sekaci (sigur şi suplu în frazare, limpede sub aspect stilistic în prima mişcare din Concertul în do major de Haydn, încărcat şi învăluitor în Vocaliza de Rachmaninov) -, alternând cu violonişti precum Irina Barbu (atacând cu mult curaj Sarabanda şi Giga dintr-o Partită de Bach), foarte talentata Mădălina Ivancia (în partea III din Trilul Diavolului de Taartini-Kreisler, poate cam prea lentă la început, mărind însă contrastul cu desfăşurările rapide), Mihaela Mitrofan (bine rezolvate dificilele Variaţiuni pe coarda sol de Paganini) sau Ana-Maria Sandu (în Poemul de Chausson, interpretat cu sensibilitate, introspecţie şi linie frumoasă), Diana-Maria Covaci (demonstrând virtuozitate în Introducere si Rondo capriccioso de Saint-Saens), uimitor fiind însă Ştefan Aprodu care, la doar 12 ani, a reuşit să ofere o versiune strălucitoare a unei Poloneze de Wieniawski, lejeritatea şi inteligenţa cu care cântă, firescul cu care depăşeşte capcaanele unei scriituri complexe stârnind ovaţii entuziaste). La pian i-a insoţit aceeaşi Angela Drăghicescu, eficienţă,maleabilă, adaptându-se cerinţelor şi posibilităţilor fiecăruia în parte.

Pianista a revenit pe podium şi în seara următoare când, în cadrul aceluiaşi ciclu, programul a fost rezervat tinerilor laureaţi ai concursurilor naţionale şi internaţionale; i-am ascultat cu reală plăcere pe violoniştii Iulian Băluţel (care a rezolvat cu siguranţă, în special în secţiunea alertă, o partitură de Sarasate), excelentul Ştefan Şimonca (într-o primă audiţie enesciană – Impresii în stil românesc –, compusă chiar la Sinaia, amintind pregnant celebrul... Lăutar, tălmăcită cu o fineţe şi un bun gust stilistic impecabil, trecând de la filigranul inspirat de maniera specific lăutărească la ritmurile de joc popular, construind un discurs fluent şi de o expresivitate unanim elogiată), Ilinca Forna (abordând o Rapsodie de Bartok, de asemenea marcată de sonuri folclorice, dar stilizate, cu accente şi atacuri ferme şi suprafeţe contrastante frumos redate), Ioana-Maria Tudor (un Wieniawski liric, poate nostalgic) sau Maria Marica (superbă în Sonata nr. 3 de Ysaye, dedicată lui Enescu, tehnica sa fără fisură împlinind interpretarea cu adevărat artistică, având o anvergură aparte), apoi un violoncelist – Cornelius Zirbo (împletind cantilena cu secvenţele virtuoze atât de ofertante în Pezzo capriccioso de Ceaikovski, piesă dificilă, demonstrând însă calitatea deosebită a solistului), un foarte bun cornist – George-Octavian Ambrosa (abia în clasa a VIII-a, dar deja format, cu sunet rotund şi o frazare condusă cu atenţie în Nocturna de R. Strauss), un oboist - Doris Iorga (tehnica pusă la punct, respiraţia amplă şi sunetul cald permiţându-i să realizeze un legato şi momente de virtuozitate mult apreciate într-o partitură prea puţin cunoscută la noi – Capriciu de Ponchielli); iar pianista de doar 14 ani Antonia Tudose a încântat în Nocturne de Chopin şi Sospiro de Liszt, pagini de mare poezie, pline de sensibilitate în desfăşurări rafinate, capabile să creeze o atmosferă cuceritoare.

ioana goicea

Au urmat însă programe rezervate ciclului „Avanpremieră la Concursul Internaţional George Enescu”, publicul ascultând alţi tineri, dar ajunşi la un nivel superior, deja profesionişti cu o activitate scenică intensă, deţinători ai unor premii la competiţii naţionale, ba chiar şi internaţionale de prestigiu. „Seria” a fost deschisă de violonista Ioana-Cristina Goicea (foto dreapta), abordând celebra Ciacona de Bach, parcursă cu claritate, siguranţă, cu repere stilistice bine definite, dar şi Lăutarul de Enescu, într-o versiune interpretativă personală, robustă, accentuând elementele cu tentă folclorică, ornamentele şi structurile ritmice percutante, pentru ca, în compania pianistului Răzvan-Costin Filipoiu (sosit din Germania) să opteze pentru  Sonata nr. 6 de Beethoven şi Sonata nr. 3 de Enescu; opusuri în care s-a reliefat acurateţea tehnică a ambilor instrumentişti, aplombul şi rigoarea cu care violonista a conturat fiecare detaliu, pe aceleaşi coordonate ale cerebralităţii ce determină o anume obiectivare a discursului sonor, cu pagini masive şi secţiuni calme, meditative, însoţită de pianistul care, de asemenea pus la punct, cu un tuşeu rotund, a relaţionat fluent în dialogul echilibrat, deşi aşteptam o mai mare pregnanţă a demersului pe claviatură, păstrat cumva în planul discreţiei. Am ascultat astfel câteva dintre partiturile pregătite pentru Concurs, aplauzele spectatorilor fiind răsplătite cu o miniatură de Debussy, delicată, evocatoare, calmă şi... de efect.

Un alt candidat în competiţia care va debuta, la Bucureşti, în 3 septembrie - violonistul Radu Ropotan, student la Londra - a susţinut un splendid recital în ambianţa Bisericii catolice, cuprinzând, firesc, şi piese solo - Sonata nr. 1 în sol minor de Bach (impecabil redată sub toate aspectele, nu doar în stil, ci mai ales cu o înţelegere specială a manierei de a „privi” o partitură bachiană într-o „cheie”  deloc austeră, elegant, introspectiv, cu o supleţe şi o precizie aparte), Capriciul nr. 1 de Paganini (desenând cu fineţe planuri diverse, conturate ca într-un filigran, cu un firesc departe de orice intenţie de a epata) sau Sonata nr. 6 de Ysaye (în sonuri apăsate, păstrând permanent „linia mare”, integrând „jocul pe corzi” în întregul muzicii, într-o curgere absolut remarcabilă); solistul reuşeşte să capteze din prima clipă, să ţină publicul cu respiraţia tăiată, aspect ce s-a vădit şi în lucrările interpretate alături de pianista Liliana Iacobescu (perfect „calată” pe intenţiile expresive ale violonistului), fie că era Allegro din Concertul nr. 4 de Mozart (strălucitor, cu o maleabilitate şi o expunere a contururilor cu o simplitate rar întâlnită), Beethoven - Sonata nr. 7 (punându-o în valoare anvergura, trecerea de la sonurile grave, „încărcate”, la sensibilitatea şi căldura unei „poveşti” captivante) sau la Introducere şi Rondo capriccioso de Saint-Saens (opus fermecător interpretat, păstrând aceeaşi fineţe şi acurateţe demonstrată din plin de-a lungul întregului recital).

O seară atractivă a fost oferită, din nou la Casino, de violoncelistul Ştefan Cazacu, împreună cu pianistul Mihai Diaconescu (un craiovean care acum se perfecţionează la Helsinki), propunând un program prioritar romantic, începând cu Sonata nr. 3 de Beethoven (violoncelistul urmărind atent şi liniile cantabile, meditative şi atacurile viguroase, în derulări generoase, colaborând foarte bine cu pianistul a cărui pregnanţă a exprimării, cu o articulaţie subliniată, s-a vădit şi în  Adagio şi Allegro de Schumann (aducând şi visare şi învolburări şi momente pline de poezie şi avalanşe virtuoze), pentru a ajunge la Sonata nr. 1 de Brahms, mult mai „aşezată” ca tratare (cu fraze ample, frumos construite, cu pagini lente în care pianistul a evoluat cu mobilitate şi frumuseţe a tuşeului, un real partener al violoncelistului foarte sigur şi dezinvolt, având o experienţă de podium care îi asigură o siguranţă şi un aplomb deosebit, pornind de la o tehnică solidă şi o anume robusteţe interioară). Şi de această dată ovaţiile s-au prelungit, astfel încât melomanii s-au bucurat de un bis - (din nou) Vocaliza de Rachmaninov - de un lirism şi o frumuseţe a cantilenei la care... nimeni nu poate rezista.

Întâlnirile rezervate celor care vor participa curând la Concursul „Enescu”  au cuprins şi recitalul apreciatului violoncelist Octavian Lup, alături de pianistul Iulian Ochescu, prezentând Sonate extrem de solicitante, alese din creaţia romantică sau de secol XX (Schubert, Hindemith, Debussy), în care potenţialul artistic al instrumentiştilor poate fi valorificat plenar; iar după pauză, violonistul Dan-Iulian Druţac, de asemenea deosebit de ine cotat, alături de pianista Ljubica Stojanovic, a abordat opusuri din aceeaşi sferă repertorială - Schubert, Brahms, dar şi Fantezia Carmen de Waxman, „rezervată” doar celor cu o tehnică şi o pregătire specială. Cei 4 tineri ai cântat însă şi în 19 august, la Vila „Luminiş”, omagiindu-l pe Enescu, „la el acasă”, marcând ziua sa de naştere, desigur prin opusuri reprezentative din creaţia sa - Sonata în la minor pentru violoncel şi pian, dar şi un fragment dintr-o Suită bachiană -, apoi Sonata nr. 3 „în caracter popular românesc” pentru pian şi vioară, melomanii având astfel posibilitatea unei eventuale „audiţii comparate”, lucrarea fiind cântată anterior şi la Casino, într-un alt recital.

Prelungind cumva festivalul, în 21 august se anunţă o întâlnire cu muzica preclasică, ansamblul „I Ludici” şi soprana Rodica Vică pregătind pagini de Handel şi Vivaldi  Iar manifestările de la Sinaia se vor încheia, în 23 august, prin concertul prezentat de Orchestra deTineret România-Moldova care, sub bagheta lui Cristian Mandeal, va oferi lucrări de Enescu, Ceaikovski - solist violoncelistul Ştefan Cazacu - şi Prokofiev, program reluat, a doua zi, la Ateneul bucureştean.

marin cazacu

Extins timp de o lună, Festivalul a atras, şi în acest an, un public dornic să se bucure de frumuseţea marii muzici şi de talentul (foarte) tinerilor instrumentişti, sălile fiind neîncăpătoare, mulţi stând şi în picioare pentru a asculta un repertoriu variat şi complex, conceput şi în raport cu aşteptările şi preferinţele spectatorilor; şi trebuie subliniat faptul că, de mulţi ani, melomani din ţară şi chiar din străinătate îşi programează vacanţele în funcţie de perioada de derulare a festivalului, sosind la Sinaia pentru a revedea peisajele şi locurile tradiţionale din staţiune, dar şi pentru a (re)intra, seară de seară, în cocheta sală de la Casino (şi nu numai) unde, în fiecare vară, se lasă cuceriţi de muzică şi se entuziasmează descoperind tineri de reală perspectivă. Deloc întâmplător, îl întreabă de pe acum pe directorul (şi solistul) Marin Cazacu (foto dreapta)... ce le pregăteşte pentru viitoarea ediţie, tocmai pentru a-şi rezerva din vreme bilete de avion şi camere la hotel chiar pentru zilele destinate Eutherpei la Sinaia.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite