Musicalul „My Fair Lady“, pe o scenă românească. Publicul bucureştean, invitat la musicalul perfect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe data de 26 mai va avea loc prima reprezentaţie a musicalului „My Fair Lady“, la Grand Cinema & More, din cadrul centrului comercial Băneasa. Anul acesta vor avea loc 18 reprezentaţii ale producţiei, toate la Băneasa. Musicalul este pus în scenă de regizorul Răzvan Ioan Dincă.

La 60 de ani de la premiera mondială a spectacolului ”My Fair Lady”, regizorul producţiei româneşti, Răzvan Ioan Dincă, a spus, într-o conferinţă de presă, că ”e greu şi provocator” pentru că ”My Fair Lady nu s-a mai montat în Bucureşti de cel puţin 15 ani”, completând că ”pentru a atrage un public iubitor de musical, dar şi de teatru de bună calitate, spectacolul merită să fie o surpriză”.

”A fost onorant să lucrez acest titlu, pentru că este musicalul perfect, este o lucrare extrem de ofertantă pentru dirijor, care-ţi oferă toate strările, toate tipurile de mişcare, de frazare, de împletire între textul vorbit, cel cântat, muzică, pasaje orchestrale superbe întregi”

Spectacolul va avea loc într-o sala de cinema, sala Epika de la Grand Cinema, lucru pentru care Răzvan Ioan Dincă lucrează cu peste 200 de persoane la această producţie, dintre care 70 sunt cântăreţi, actori şi dansatori, iar 25 sunt instrumentişti.

 ”Nu vom cânta cu o reducţie. Avem 27 de persoane în orchestră. Asta ne va permite să folosim fiecare instrument din orchestraţia originală, vom cânta cu un număr restrâns de persoane, dar valoroase. Nu va lipsi nici măcar un instrument din orchestraţia originală”

Costumele acestui spectacol vor fi realizate de Oana Botez, câştigătoare a Barrymore Awards pentru Excelenţă în Teatru şi Drammy Awards, iar scenografia spectacolului va fi asigurată de Maruti Evans, cunoscut pentru câştigarea Drama Desk Sam Norkin Award în 2013 şi contribuţia sa în spectacole precum ”Maestrul şi Margareta” şi ”Alice vs. Wonderland”.Cei doi au mai lucrat împreună la New York, iar Oana Botez este la a treia colaborare cu Răzvan Ioan Dinică.

Coregrafia va fi asigurată de Violeta Dincă. Despre munca sa în cadrul musicalului coregrafa a declarat:

my fair lady
Este o onoare, dar şi o misiune foarte grea pentru mine. Este prima oară când semnez o coregrafie pentru un spectacol de muzical şi provacarea creşte, dar mă bucur că am alături de mine o echipă minunată.

Rolul principal, Eliza Doolitle, va fi interpretat de două cântăreţe: Irina Baiaţ şi Ana Maria Georgescu. Din distribuţie mai fac parte Ernest Fazekas, Richard Balint, Adrian Nour, Cătălin Neamţu, Florin Budnaru, Filip Ristovski, Ionuţ Burlan, Oana Rusu, Diana Alexandra Vladu, Aura Călăraşu, Ovidiu Usvat, Claudia Susanu şi Sophia Maria Crudu.

Traducerea şi adaptarea libretului lui Alan Jay Lerner a fost realizată de Ernest Fazekas.

La aceaşi conferinţă de presă, cele două soliste, Irina Baiaţ şi Ana Maria Georgescu, au interpreat împreună unul din cele mai cunoscute cântece din musical, "Aş fi dansat mai mult". Ele nu au fost singurele membre din distribuţie din sală, printre jurnalişti fiind împrăştiaţi şi ceilalti actori şi cântăreţi,

Scenograful Mauruti Evans a vorbit despre dorinţa sa de a include, prin scenogarfie, publicul în spectacol, prezentând o machetă a sălii de cinema în care se va juca piesa.

Am fost foarte entuziasmaţi să includem şi publicul în această lume unde structura era atât de rigidă şi consecinţele atât de ridicate. Am considerat că dacă am reuşi să introducem publicul în acest spaţiu ar avea o putere extrem de mare. [...] Consider că va fi un proiect fascinant.

"My Fair Lady" este un musical despre o tânără florăreasă, Eliza Doolittle, care, sub îndrumările profesorului Henry Higgins, se preface că este o doamnă din înalta societate. Textul a fost scris de  Alan Jay Lerner, iar muzica compusă de Frederick Loewe. A fost supranumit "musicalul perfect".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite