Moş Teacă trăieşte şi este critic de artă

Moş Teacă trăieşte şi este critic de artă

Lucrarea-autoportret de pe afişul expoziţiei Marilenei Murariu

Cunoscuta pictoriţă Marilena Murariu a emis acest comunicat de presă, în legătură cu interzicerea de către Cercul Militar Naţional a expoziţiei sale “Mulţumesc, maître Bosch”, al cărei vernisaj trebuia să aibă loc în această seară acolo. Lucrările vor putea fi admirate totuşi la Casa Goldart (Intrarea I.L. Caragiale, nr. 1), timp de o săptămână, începând de azi de la ora 19.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Luni, 16 noiembrie 2015, la ora 17.00, în Galeria Artelor din bulevardul Regina Elisabeta a Cercului Militar Naţional, ar fi trebuit să aibă loc vernisajul expoziţiei mele de pictură, expoziţie intitulată „Mulţumesc, maître Bosch”. Această sală a fost aprobată încă de anul trecut, contractul fiind semnat în 4 noiembrie a.c., suma fiind încasată de către Armată în momentul semnării acestui document. În cursul zilei de vineri, 13 noiembrie 2015, mi s-a comunicat telefonic că expoziţia mea este interzisă, aceasta fiind o acţiune unilaterală de încălcare a contractului dintre noi. Motivul invocat de Cercul Militar Naţional este halucinant pentru nivelul de gândire şi de cultură plastică din acest mileniu: „Armata nu face propagandă politică”. Adică arta mea a fost în mod abuziv anulată, socotită oficial, de o instituţie a statului român, ca fiind de propagandă. Nu mi s-a comunicat de către inteligenţele care se adăpostesc sub mantaua militară nici în favoarea cărui partid fac eu această propagandă, nici pentru care dintre personalităţile satirizate în această expoziţie tematică am depus tot efortul.

În cazul în care Ministerul Apărării Naţionale şi Cercul Militar Naţional continuă ostracizarea acestui eveniment strict cultural, mă voi vedea nevoită să acţionez în instanţă această măsură de tip stalinist, eminamente politică, laşă la modul absolut, în total dezacord cu virtutea şi onoarea militare; voi ajunge până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul în care absurdul va trece şi prin sistemul juridic românesc.

Din respect pentru public şi pentru prietenii artei mele, voi deschide această expoziţie tot luni, 16 noiembrie, însă la sediul CASEI DE LICITAŢII GOLDART, Intrarea I.L. Caragiale, nr. 1 (în apropierea străzii Batiştei), începând cu ora 19.00, unde vă aştept să vedeţi de ce s-a speriat neînfricata Armată Română, prin reprezentanţii ei culturali...

Întreaga săptămână lucrările mele vor fi expuse aici, perioadă în care îi ofer Cercului Militar Naţional, Ministerului Apărării Naţionale, timp de reflexie asupra acestei măsuri specifică anilor ’50. Dacă nici după acest răgaz autorităţile nu se vor sincroniza cu sistemul de gândire corespondent anului 2015, voi acţiona în instanţă, cerând daune morale şi materiale."

Marilena Murariu, pictor profesionist şi expert de artă, acreditat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Citeşte şi:

“În pat cu Elena” – cronica mea la expoziţia „Despre Elena în general” (2011) a Marilenei Murariu

“Artă-pamflet: Firea, Anca Boagiu şi Udrea în desuuri, spre fericirea lui Băsescu şi a lui Voiculescu” – relatarea mea despre „Show-off, of, of!“ (2012), precedenta expoziţie “scandaloasă” a Marilenei Murariu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările