Misterul lui Constantin Brâncuşi, explicat. Episodul 1: Geniul din Hobiţa a fost ceea ce azi se cheamă un globe-trotter VIDEO

Misterul lui
Constantin Brâncuşi, explicat. Episodul 1: Geniul din Hobiţa a fost ceea ce azi
se cheamă un globe-trotter VIDEO

Marele sculptor Constantin Brâncuşi s-a născut acum 140 de ani

Pe 19 februarie s-au împlinit 140 de ani de la naşterea marelui sculptor de origine română Constantin Brâncuşi, autorul „Coloanei Infinitului“ şi al „Porţii Sărutului“. „Adevărul“ vă prezintă în serial detalii mai puţin cunoscute despre viaţa şi opera geniului din Hobiţa, încercând să-l plaseze cât mai corect în patrimoniul culturii universale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cine a fost totuşi Constantin Brâncuşi, „părintele sculpturii moderne“, omul căruia o lume întreagă îi cunoaşte numele, dar foarte puţini ar putea da detalii despre viaţa lui sau s-ar încumeta să explice vreuna din lucrările lui? Probabil cel mai cunoscut nume de român din întrega lume, prin contribuţia sa absolut esenţială la naşterea sculpturii moderne, la revoluţionarea din temelii a acestei arte multimilenare (cu alte cuvinte, numele lui Brâncuşi face parte din bagajul de cultură generală al oricărui individ cât de cât educat), sculptorul se situează în categoria acelor artişti mai mult cunoscuţi superficial decât înţeleşi, aşa cum se spune despre scriitori că „sunt mai mult citaţi decât citiţi“.

Brâncuşi şi „conjuraţia imbecililor“

Important este că Brâncuşi este un nume de român cu care ne mândrim, chiar dacă cea mai mare parte a carierei sale a avut loc în Franţa – carieră care, de altfel, ar fi fost imposibilă fără plecarea românului în centrul artei mondiale. O privire atentă arată însă rădăcinile româneşti ale artei sale, faptul că seva sa creatoare provenea – în mod paradoxal, pentru un spirit considerat ultra-avangardist – din fondul tradiţional al spaţiului gorjean, din geniul artei populare create de ancestorii săi. Mai mult, Brâncuşi s-a întors în anii ’30 în Gorjul natal, în matricea sa originară, pentru a crea ceea ce e considerat unanim una dintre capodoperele sale: ansamblul sculptural de la Târgu Jiu şi Coloana Infinitului.

Faptul că autorităţile româneşti au refuzat, în anii ’50, să primească atelierul sculptorului din Montparnasse, lăsat moştenire prin testament statului român, ţine de rictusul satanic al Istoriei. În pofida acestui accident nefericit, Brâncuşi rămâne în primul rând român, prin naştere şi prin spirit. Un fiu de ţăran din Hobiţa gorjeană a reuşit să revoluţioneze arta mondială, înscriind-o pe o orbită de la care s-au adăpat ulterior nenumăraţi alţi artişti. „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor“, îşi explica în mod memorabil opera genială marele sculptor pentru toţi „imbecilii“.

Ucenic la un birt craiovean, dar talentat la lucru manual

Casa memorială Constantin Brâncuşi din Hobiţa, Gorj

Constantin Brâncuşi, cel care avea să schimbe din temelii arta modială, devenind unul din cei mai mari artişti plastici ai secolului XX, s-a născut la 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj, un sat situat la 24 de km de oraşul Târgu Jiu, fiind cel de-al şaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuşi (1833-1885) şi Maria Brâncuşi (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peştişani, apoi a continuat şcoala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă şi de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi.

„Am plecat de la 10 ani, pe jos, din Hobiţa-Peştişani. Tata era gospodar cu slugi în curte. La Craiova, am fost băiat de prăvălie la restaurantul Spirtaru, din faţa gării.

Am stat şase ani şi munceam câte 18 ore zilnic. La ceasurile trei dimineaţa, mă sculau birjarii cu ciocănitul codiriştii de la biciuşcă în uşa odăiţei unde dormeam. Veneau pentru muşteriii de la trenurile matinale şi cereau, înainte de a pleca încărcaţi de pasageri, să-i servesc cu crenvurşti calzi, pelin rece şi hrean iute“

, avea să povestească sculptorul despre prima plecare de acasă, din copilărie. În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, îşi face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviinţă să dezvolte aceste abilităţi, el este înscris cu bursă la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.

Autor al unui „Ecorşeu“ memorabil

După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (1894-1898) vine la Bucureşti unde absolvă Şcoala de Belle Arte în 1902. Brâncuţi şi-a vândut moştenirea primită de la părinţi pentru a studia la această şcoală de artă. În timpul studenţiei, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa „Bustul lui Vitellius“ obţine „menţiune onorabilă“, „Cap al lui Laocoon“ (Laocoon – preotul troian al lui Poseidon, sufocat de doi şerpi ieşiţi din mare ca urmare a voinţei zeilor; ansamblul statuar antic care ilustrează acest mit este considerat de Lessing un prototip al frumuseţii formale în eseul său omonim) din 1900 obţine medalia de bronz, iar „Studiu“ din 1901 câştigă medalia de argint.

Timp de doi ani, între 1900 şi 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează „Ecorşeu“, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca „Ecorşeul“ să fie folosit în şcolile româneşti de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia „Ecorşeului“ în expoziţia organizată la sfârşitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.

Nasul lui Davila i-a schimbat viaţa

În 1903 primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila (foto), care a fost instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuşi să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărţită în două tranşe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranşă după ce Brâncuşi a terminat bustul.

Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în faţa consiliului, dar recepţia a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micşorarea nasului, şi de asemenea păreri diferite în legătură cu poziţionarea epoleţilor. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înţelege sculptura, Brâncuşi, care avea doar 27 de ani, pleacă din sala de şedinţe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franţa, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos. Acest gest aparent impulsiv, al unui tânăr rebel conştient de propria valoare, este cel care i-a trasat întregul destin şi cariera ulterioară. Fără acest act curaj, Brâncuşi ar fi rămas pe plaiurile mioritice un meşteşugar mediocru, în cel mai bun caz neînţeles, îngropat în noroiul naţional de dispreţul şi invidia confraţilor.

Înainte de marea plecare, şi-a luat rămas bun de la mama sa

Mai târziu Brâncuşi a comentat acest incident astfel:

„Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine şi pe care simţeam că creşte, an de an şi de câţiva în rând, a izbucnit năvalnic şi nu am mai putut răbda.

Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică şi spaimă a doctorului Gerota, de faţă... şi dus am fost, pomenind de mama lor“.

Drumul din Bucureşti spre Paris l-a dus mai întâi prin Hobiţa, unde şi-a luat rămas bun de la mama sa. Şi-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoştinţă cu sculpturile egiptene care i-au influenţat opera mai târziu.

Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după şase luni o porneşte pe jos prin Bavaria şi Elveţia şi până la Langres, în Franţa. În apropriere de Lunéville, după o ploaie torenţială în care este prins, Brâncuşi capătă o pneumonie infecţioasă şi, în stare critică, este primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândeşte că nu mai are puterile şi nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a drumului o parcurge cu trenul.

„La umbra marilor copaci nu creşte nimic“

Ajuns la Paris, Brâncuşi a fost nevoit să muncească ca spălător de pahare într-un restaurant. „La Paris, am lucrat, la început, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălător de vase în restaurante. Eram un soi de paharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor. Am făcut chiar o invenţie pentru spălatul paharelor cu rapiditate. Până la mine, se spălau în două ape: un rând cu apă caldă şi un rând cu apă rece. Eu am suprimat apa rece şi utilizam numai apă fierbinte. Apa fierbinte dizolva, automat, grăsimile, era igienică şi paharele se şi uscau mai repede... Îmi frigeam buricele degetelor grosolane de sculptor, dar mă resemnasem“, povestea sculptorul mai târziu.

În 1905 reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre:

„Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres“ („La umbra marilor copaci nu creşte nimic“).

Greenaway va face un film despre sculptorul român

Întâmplător sau nu, în acest an în care se împlinesc 140 de ani de la naşterea sculptorului, călătoria pe jos a lui Constantin Brâncuşi până în Paris va fi transpusă în film de reputatul regizor de avangardă britanic Peter Greenaway, specializat în filme despre artişti şi artă. Acesta a anunţat recent că a început filmările pentru producţia „Walking To Paris“, o peliculă biografică ce va expune povestea drumului de 18 luni pe care Constantin Brâncuşi l-a făcut din România până în Franţa, trecând prin Ungaria, Austria, Germania şi Elveţia, informează site-ul screendaily.com.

Peter Greenaway, regizor prolific al cărui film "Eisenstein în Guanajuato", despre "părintele" montajului de film, Serghei Eisenstein, va avea premiera în competiţia de la Festivalul de Film de la Berlin din acest an, a început filmările la "Walking To Paris". Pelicula spune povestea călătoriei lui Constantin Brâncuşi până în Franţa, la vârsta de 27 de ani.

"De-a lungul călătoriei, supravieţuind cu ce se ivea pe drum, aşa cum se învăţase în anii în care fusese cioban, a avut aventuri – comice, violente, erotice şi romantice –, în mod cert formatoare, ce l-au inspirat în sculptură, căci modela sculpturi din materiale pe care le găsea pe drum – lemn, piatră, nisip, zăpadă şi gheaţă –, lăsând răsfirate şi abandonate sculpturi experimentale şi temporare pe drumurile Europei",

a declarat Greenaway pentru Screen Daily. Actorii Emun Elliott şi Carla Juri vor fi protagoniştii peliculei "Walking To Paris". Lansarea filmului, co-produs de Enjoy Movies, Cobra Film şi CDP, precum şi de SRF Swiss Radio and Television, a fost anunţată pentru toamna anului 2016.

Peter Greenaway (foto jos) este un nume emblematic în cinematografia contemporană de avangardă, unul dintre cei mai ambiţioşi şi controversaţi cineaşti ai prezentului. Influenţate de studiile sale de pictură, de teoria structuralismului lingvistic, etnografie şi filosofie, filmele lui Peter Greenaway traversează adesea teritorii neexplorate, provocând consecvent limitele şi canoanele limbajului cinematografic. Greenaway respinge structurile narative convenţionale în favoarea unui univers vizual fascinant, al unui erotism provocator şi al unei tensiuni emoţionale captivante. Nominalizat cu regularitate la festivaluri prestigioase, precum Cannes, Veneţia şi Berlin, Greenaway este autorul unei opere impresionante: 12 lungmetraje şi 50 de scurtmetraje şi filme documentare, expoziţii, instalaţii video, VJ performance-uri, picturi, cărţi, librete de operă. Peter Greenaway semnează o serie de filme de referinţă, precum "Contractul desenatorului", "Burta arhitectului", "Copilul din Mâcon" şi "Opt femei şi jumătate".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările