Mircea Diaconu şi Dorel Vişan merg „Doar cu buletinul la Paris”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şerban Marinescu, regizorul filmelor „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Ticăloşii" sau „Cei care plătesc cu viaţa” revine cu o nouă producţie despre România actuală, despre resemnare, speranţă şi haz de necaz, „Doar cu buletinul la Paris”.

Regizorul a realizat o satiră la adresa societăţii româneşti, ţesută în jurul unui profesor modest de limba franceză, care toata viaţa a visat să vadă Parisul. 

Într-o ţară a respectului pentru valoare, în care lozinca “La vremuri noi, tot noi!” nu are fundament, unde politicienii au experienţa vieţii reale, iar pensionarii înţeleg cu adevărat ce s-a câştigat în ’89, într-o ţară în care democraţia este trăită ca în vest, cu poliţia mereu la datorie şi în care speranţa abia mai trăieşte, “Doar cu buletinul la Paris” vine să întărească exact contrariul!

Realitatea loveşte nemilos în visul celui naiv, iar oamenii oneşti constată că “am ajuns la mâna mitocanilor”. Suntem nevoiţi întotdeauna “s-o luăm de la capăt”!

Filmul îi are în distribuţie pe Mircea Diaconu, Dorel Vişan, Răzvan Vasilescu, Cecilia Bârbora, Ioan Sapdaru, Rodica Lazăr, Adrian Titieni, Valentin Popescu, Florin Zamfirescu, Mihaela Sârbu, Nicodim Ungureanu, Nicolae Urs, Florin Petrescu, Toma Cuzin, Costel Caşcaval, Maria Junghietu, Anca Sigartău, Petre Cătălin Fumuru, Tudor Platon, Sorin Gociu, Alexandru Golis, Gabriel Muşat.

"Doar cu buletinul la Paris" va avea premiera pe 15 mai, în cinematografele din ţară.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite