Sigur că, dacă te gândeşti zilnic la marile întrebări generate de realitatea pe care o trăim, nu prea mai (ai chef să) faci nimic. Noroc că obişnuinţele cotidiene sunt mai puternice, intrăm în ritualurile diurne şi îndeplinim ce avem de făcut, atingem ţintele pe care ni le-am impus noi (sau alţii) şi mergem mai departe. E şi aceasta un fel de speranţă.

Iar când şi dinspre instituţiile culturale ale statului (de unde te aştepţi cel mai puţin) vin semne că se merge mai departe, parcă simţi o vagă uşurare.

Enescu, o miză politică

Ieri a avut loc o conferinţă de presă organizată de Ministerul Culturii şi ARTEXIM, dedicată Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu şi prezentării noilor numiţi, care vor gestiona marea manifestare muzicală, în perioada următoare: dirijorul Cristian Măcelaru, ca Director artistic al Festivalului şi Cristina Uruc, ca manager (interimar) ARTEXIM. Şi care (veste bună!) vor fi sprijiniţi, în calitate de consilier, de Mihai Constantinescu, directorul ARTEXIM care până acum, vreme de peste 25 de ani, a asigurat calitatea artistică a importantei manifestări muzicale şi a dus greul organizării ei.

Noul manager ARTEXIM, Cristina Uruc, a primit diploma de Înalt Patronaj al Preşedintelui României, acordat, ca şi până acum, Festivalului George Enescu, din partea consilierului prezidenţial Sergiu Nistor, care a subliniat că George Enescu a trăit evenimente similare cu cele pe care le trăim azi: primul război mondial, pandemia de gripă spaniolă, marea criză economică din 1929.

Sergiu Nistor:  În 1934, privind înapoi la această experienţă de viaţă, Enescu spune aproximativ următoarele: prea multe lucruri a împlinit omenirea, pentru ca ele să fie şterse şi făcute una cu pământul. Multe încercări am avut şi am trecut peste ele cu curaj.

Este un mesaj de mare importanţă şi pentru perioada noastră.

Dar banii, banii, unde-s banii?

Ministrul Lucian Romaşcanu a deschis “ostilităţile”, cu tema care de ani de zile ne dovedeşte incompetenţa, indolenţa, sau jocul ascuns de interese, al unora dintre decidenţi: cea a unei mari săli de concerte şi spectacole.

Ideea construcţiei uneia noi, fluturată prin spaţiul public de vreun deceniu, a intrat la păstrare deocamdată, după cum se pare. Aşa că se discută tot despre Sala Palatului, bătrâna sală de congrese a partidului, ridicată în 1960. Se intenţionează a fi puse în operă, în fine, deciziile unei hotărâri de guvern din 2017, anume preluarea Sălii la Ministerul Culturii, din patrimoniul RA APPS şi reabilitarea şi modernizarea ei la standardele necesare unei săli de concerte.

De ani de zile secţiunea Mari orchestre ale lumii, a Festivalului George Enescu, se desfăşoară la Sala Palatului (că alta nu-i!).  Nu cred să fi existat vreun mare dirijor străin aflat la pupitrul uneia din marile orchestre ale lumii, precum Concertgebouw, sau orchestre filarmonice din Paris, Londra, Berlin, Milano, sau Sankt Petersburg, care să nu fi remarcat calitatea deplorabilă a acusticii Sălii Palatului, în ciuda tuturor eforturilor tehnicienilor de sunet, care pot fi utili la un concert rock, de pildă, dar nu pot face minuni, cu electronica lor, la muzică clasică. Înainte de a-şi termina, anul trecut, inovatorul mandat ca Director artistic al Festivalului Enescu, a spus-o şi dirijorul Vladimir Jurowski: mai mult decât orice, festivalul are nevoie de o sală de concerte.

Acum, ministrul Romaşcanu spune că, sprijinit de Secretariatul General al Guvernului, proiectul renovării va merge mai departe, susţinut financiar, în primă instanţă, de RA APPS, apoi finanţat integral prin Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei (returnându-se, astfel, şi finanţarea iniţială de la RA APPS).

Pentru 2023 se preconizează o modernizare a interiorului sălii, în coordonarea arhitectului Romeo Belea, care a asigurat şi consolidarea şi restaurarea Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, în perioada 2011-14. De la anul se presupune, deci, că vor dispărea din Sala Palatului, scaunele jerpelite şi scârţâitoare, vor fi reabilitate podelele, dar va fi, mai ales, introdus un sistem de panouri de lemn, pe lateralele sălii, pentru îmbunătăţirea acusticii ei.

Planuri minunate şi de mult timp întârziate, dar care vin într-un context politic şi economic dificil, cu un război la graniţă, care presupune costuri de apărare suplimentare. Anul trecut, cheltuielile militare mondiale au atins un record istoric, de 2,1 trilioane de dolari, iar România ocupă locul 40 între statele lumii care investesc militar. În 2021, guvernanţii de la Bucureşti au cheltuit la acest capitol cu 3,1% mai mult decât în 2020, când nu aveam războiul din Ucraina, adică 5,6 miliarde de dolari.

În mai 2022, Comisia Europeană şi-a înjumătăţit la 2,6% estimările de creştere a economiei româneşti, care marcase o creştere substanţială în 2021, dar se vede în acest an grav afectată, ca întreaga lume, de creşterea preţurilor la carburanţi, de întreruperile prelungite pe lanţurile de aprovizionare şi de creşterea galopantă a inflaţiei, estimată de Comisie la 8,9% (în aprilie a fost de aproape14%).

Pentru a face faţă cheltuielilor, guvernul se împrumută la îngrijorătoarea dobândă record de 9%, sume pe care le vor plăti şi nepoţii noştri. Deficitul guvernamental a crescut în 2022 la 7,5% din PIB, iar pentru 2023 este preconizată o datorie guvernamentală de 52,6% din PIB. Guvernul e flămând după bani şi promite ca, prin organul său ANAF, să-l urmărească pe sărmanul contribuabil până şi pe Facebook.

Cu alte cuvinte, viitorul nu sună prea bine. L-am întrebat, de aceea, pe dl Ministru, ce asigurări poate da noii echipe manageriale a festivalului că promisiunile făcute acum se vor şi îndeplini în cei şase ani de mandat, dată fiind instabilitatea geostrategică a zonei şi climatul economic global fluctuant, dar şi perspectiva politică, pe care actuala coaliţie face totul ca să şi-o asigure.

Lucian Romaşcanu: Bugetul a fost de 50 de milioane, la ultima ediţie. În privinţa certitudinii finanţării, avem amendarea Ordonanţei 51, care stă la baza finanţării proiectelor culturale, care face două lucruri: multianualitatea marilor proiecte, inexistentă până acum şi face ca, pe lângă aceste proiecte prioritare [...], care se vor da pe scheme de ajutor de stat, pe scheme de minimis, anumite proiecte, nominalizate prin ordin de ministru, să fie considerate proiecte strategice. Dacă bugetul ministerului nu este capabil să le susţină, categorisirea ca proiect strategic dă voie să existe lege dedicată proiectului, prin care se poate face finanţare separată.[...] Nu ştim cât durează mandatul unui ministru, dar este foarte important ca mecanismele care stau la baza fenomenului cultural să fie dincolo de orice ministru, vrei sau nu vrei, trebuie să le faci.

Dată fiind consistenta susţinere financiară din bani publici, acordată festivalului, l-am întrebat pe dl Ministru dacă instituţia pe care o conduce a făcut o necesară estimare a câştigurilor pe care festivalul le aduce, dincolo de cele de imagine. Întrucât nu sunt puţini cei care vin la Bucureşti, special pentru festival, din ţări europene, din Orientul Apropiat şi chiar de peste ocean, atraşi de preţul biletelor (mic, pentru veniturile lor).

Ministrul a declarat că la Festivalul de Teatru de la Sibiu (alt imens eveniment cultural al României), de unde tocmai s-a întors, a aflat că primăria oraşului acordă evenimentelor culturale 14%  din buget şi primeşte înapoi 18%.  Ministerul Culturii nu a făcut astfel de calcule, dar ministrul a declarat că sunt evidente câştigurile şi că poate va iniţia o astfel de analiză. Eu cred, dimpotrivă, că astfel de evidenţe nu sunt de ajuns, ele trebuie cuantificate, pentru a demonstra că, dincolo de câştigul esenţial, care este investiţia în intelectul, sufletul şi spiritul comunitar al oamenilor, cultura este viabilă şi din punct de vedere economic. Şi nu o cenuşăreasa, cum o văd mulţi decidenţi politici.

2022: schimbări şi/sau continuitate?

Chiar dacă nu a vrut să anunţe bugetul viitoarei ediţii a Festivalului, acesta fiind încă în lucru, ministrul pare convins că este asigurată finanţarea acestui adevărat vector de imagine al ţării, care face cunoscută România în lume, prin ce are ea mai bun, cultura sa şi numele lui George Enescu, geniu muzical al secolului XX. Aşa că responsabilii direcţi pentru Festivalul George Enescu îşi pot pune în operă planurile.

Apreciatul dirijor Cristian Măcelaru a declarat că principala misiune pe care şi- asumă este de a continua tot ceea ce a fost valoros la ediţiile anterioare.

Cristian Măcelaru: Festivalul şi Concursul George Enescu au ajuns la un nivel internaţional ca brand. Cel mai important lucru este să îi menţinem vizibilitatea.

 Inspirat de atenţia pe care Enescu a acordat-o educaţiei noilor generaţii de muzicieni, Măcelaru a iniţiat un nou capitol în programul festivalului, seria de concerte pentru copii, menite să pregătească publicul de mâine şi care, spune dirijorul, lipseşte în societatea de azi.

Tot la tineri, dar la muzicienii participanţi la Concursul Internaţional George Enescu se gândesc organizatorii, care au stabilit o relaţie de colaborare cu cea mai importantă agenţie de impresariat din lume, pentru mentoratul tinerelor talente câştigătoare la Concurs.

De asemenea, el a anunţat revenirea concertelor de la miezul nopţii, la Ateneul Român, dar cu o lărgire a ariei muzicale, dincolo de barocul care le-a consacrat (ele au lipsit cu totul la ultima ediţie a festivalului, miraculos organizată într-o pauză pandemică).

La întrebarea mea, dacă intenţionează să păstreze inovaţiile repertoriale aduse în mandatul lui Jurowski, care a adus pe scenele româneşti, în premieră, opere simfonice şi ale teatrului liric, în variante scenice multimedia, semnate de compozitori ai secolului XX, Cristian Măcelaru a confirmat deschiderea sa spre un repertoriu variat, incluzând muzica contemporană , cu care publicul românesc nu a avut prilejul să se familiarizeze.

Dorinţa directorului artistic este ca fiecare cetăţean să găsească măcar un concert care să fie pe placul lui, apoi să găsească două şi aşa să fie cucerit. Aici stimatul dirijor nu are a-şi face griji, căci, după cum ştim cei care mergem la Festivalul Enescu de foarte mulţi ani, biletele se vând ca pâinea caldă, ba chiar e nevoie de o tragere la sorţi pentru abonamente.      

La rândul său, Cristina Uruc a asigurat că noua echipă a festivalului, numită la aniversarea a 64 de ani de la debutul acestui mare eveniment, va continua munca intensă, ce face posibil miracolul muzical festivalier.

Cristina Uruc: Anul acesta Concursul Internaţional George Enescu se va desfăşura între 4 şi 18 septembrie. Vom avea trei finale: vioară, violoncel şi pian, un concert de gală, în deschidere, transmis în direct de TVR 1 şi cinci recitaluri susţinute de membri ai juriului şi de câştigători ai Concursului Enescu.

Am avut peste 100 de înscrieri, din 31 de ţări, dintre care semifinalişti sunt 34 de concurenţi. Valoarea totală a premiilor este de 120.000 euro. [...]

Toate informaţiile legate de Concurs le veţi găsi pe site-ul festivalului.

Aşadar, muzicienii şi organizatorii de festival luptă şi nu se dau bătuţi de circumstanţe: programele se fac, negocierile se poartă, reabilitarea sălii înţelegem că începe şi ea. La conferinţa de presă (şi probabil că şi pe hârtie) lucrurile par a fi sub control. Şi nu avem dubii că echipa ARTEXIM, care, în ciuda tuturor greutăţilor, şi-a dovedit de atâţia ani profesionalismul, va pune trenul pe şine. 

Singurul lucru ce rămâne sub semnul întrebării şi care şi în anii precedenţi a fost marea problemă până în ultima clipă este dacă, odată urcat în locomotiva electrică, mecanicul nu va descoperi cumva că iar s-a tăiat curentul!