Ministrul Culturii discută cu angajaţii de la MNŢR, împărţiţi în două tabere: pro şi contra Niţulescu, actualul director

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corina  Şuteu
Corina  Şuteu

În contextul în care, miercuri, guvernul a însărcinat Corpul de control să verifice cum s-a desfăşurat concursul pentru şefia Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), Corina Şuteu a ajuns, joi, la sediul muzeului, unde era aşteptată de angajaţii instituţiei, polarizaţi în două tabere: cei care îl contestă pe actualul interimar, Virgil Niţulescu, şi cei care îl susţin.

Contestatarii afirmă, prin sloganul ”Muzee, nu moşie” înscripţionat pe tricouri, că actuala conducere a transformat muzeul într-un mall cultural şi că angajaţii sunt insuficient implicaţi în proiecte, în vreme ce susţinătorii lui Niţulescu reclamă inutilitatea protestelor şi spun că fiecare trebuie să se schimbe, înainte de a critica.

Ministrul Culturii a ajuns la MNŢR la ora 11.30, aşa cum a anunţat, pe contul de Facebook, însoţită de secretrul de stat Oana Bogdan, pentru a discuta cu angajaţii instituţiei, câţiva dintre aceştia trimiţându-i în prealabil şi memorii în care acuzau nereguli ale mandatului lui Virgil Niţulescu. Corina Şuteu a preferat o discuţie cu uşile închise, în absenţa presei, fapt pentru care a şi fost criticată, de unul dintre angajaţii muzeului: ” E o greşeală impardonabilă din partea unui ministru tehnocrat”, a comentat acesta. Discuţiile sunt în desfăşurare, la ora trasmiterii acestei ştiri.

Miercuri, un grup de specialişti din Muzeul Naţional al Ţăranului Român a acuzat, într-o scrisoare publică, situaţia dezolantă în care a ajuns instituţia, una distinsă, amintesc semnatarii, cu premiul Muzeul European al Anului 1996. Aceştia s-au alăturat celor 500 de semnatari din societatea civilă, printre care scriitorii Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru şi artistul vizual Dan Perjovschi, care i-au solicitat premierului Dacian Cioloş verificarea felului în care a fost organizat concursul pentru şefia MNŢR. De altfel, tot miercuri, premierul a trimis Corpul de control la Ministerul Culturii.

În două memorii pe care muzeografii le-au adresat Ministerului Culturii în 6 mai şi în 12 iulie a.c, rămase până astăzi fără raspuns, aceştia reclamă o serie de grave disfuncţii manageriale care ar fi caracterizat întregul mandatul de director al lui Virgil Niţulescu. Printre acestea, se numără: ignorarea sistematică a deciziilor Consiliului de Administraţie si ale Consiliului Stiinţific, organizarea de proiecte expoziţionale externe fără consultarea prealabilă a specialiştilor sau împotriva avizului negativ al acestora, lipsa de transparenţă in cheltuirea bugetului muzeului, angajarea cu contract de colaborare a soţiei domnului Virgil Niţulescu, însuşirea premiului acordat Muzeului la Gala Premiilor Radio România Cultural 2015 în valoare de 1500 lei, organizarea de târguri săptămânale care prin structura de bazar / talcioc / bâlci sunt total inadecvate unei instituţii muzeale de anvergură naţională, târgurile nu respectă normele ISU şi normele de protecţie a patrimoniului, întreţinând foc deschis (pentru grătar) lângă biserica de lemn, monument istoric de sec.  XVIII, editarea unor publicaţii externe cu bugete supradimensionate faţă de bugetele publicaţiilor interne.

Mai mult, aceştia semnalează că proiectul de management cu care Virgil Niţulescu a câştigat acum şase ani directoratul Muzeului nu a fost niciodată făcut public şi nici adus la cunoştinţa membrilor Consiliului Ştiinţific sau membrilor Consiliului de Administraţie.

Scriitorii Andrei Pleşu şi Mircea Cărtăresu, prinţesa Marina Sturdza şi Dan Perjovschi se numără printre semnatarii unei scrisori deschise, prin care îi solicită prim-ministrului Dacian Cioloş o reevaluare a modului în care Ministerul Culturii a desfăşurat ultimul concurs pentru directoratul Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), cu scopul de a pune capăt situaţiei de ”ilegalitate instituţională” în care se află câştigătorul competiţiei, Virgil Niţulescu. Semnatarii petiţiei amintesc ”degringolada managerială” de la muzeu, la care s-a ajuns prin ”anularea ilicită” a concursului din mai 2016, câştigat de antropologul Vintilă Mihăilescu.

”Ne exprimăm, Domnule Prim-Ministru, îngrijorarea cu privire la soarta Muzeului şi vă solicităm să dispuneţi de urgenţă o reevaluare a modului în care Ministerul Culturii a desfăşurat ultimul concurs pentru directoratul Muzeului, cu scopul de a pune capăt situaţiei de ilegalitate instituţională în care se află domnul Virgil Niţulescu precum şi degringoladei manageriale de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la care s-a ajuns prin anularea ilicită a concursului din mai 2016”, au scris semnatarii.

Scrisoarea menţionează că Virgil Niţulescu, actualul director interimar şi posibilul viitor director pentru un nou mandat de cinci ani al MNŢR s-a dovedit a fi în ultimii şase ani un manager ”incapabil să facă faţă exigenţelor profesionale şi morale” pe care le reclamă directoratul unei instituţii culturale naţionale.

Semnatarii amintesc că la concursul din luna mai, Virgil Niţulescu a pierdut în faţa profesorului Vintilă Mihăilescu, ”cercetător recunoscut pe plan internaţional şi apreciat pentru activitatea sa în domeniul etnologiei şi antropologiei româneşti”.          

”În urma contestaţiei pe care a depus-o după acest prim concurs, domnul Virgil Niţulescu a reuşit să obţină anularea lui invocînd  «incompetenţa în domeniu» a unuia dintre membrii comisiei de evaluare – de altminteri unul dintre cei mai recunoscuţi specialişti în arhitectura vernaculară românească, preşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio şi membru în Consiliul Ştiinţific al Muzeului, arhitectul Şerban Sturdza.  În chip inexplicabil, comisia de contestaţii a acceptat contestaţia astfel formulată de candidatul pierzător, ceea ce a creat premisele organizării unui nou concurs pentru directoratul Muzeului, cu o nouă comisie, în luna iulie 2016”, au mai scris semnatarii scrisorii.

”Această a doua comisie de concurs i-a dat un foarte suspect câştig de cauză lui Virgil Niţulescu. Domnule Prim-Ministru, acest lucru este inacceptabil şi denotă în chip evident o falsificare a condiţiilor unui concurs onest. Ne întrebăm, prin urmare, cum este posibil ca demersul unui profesionist cu merite incontestabile, care a condus Muzeul Naţional al Ţăranului Român (2005-2010) punând în operă idei dintre cele mai creative şi adecvate misiunii Muzeului, să fie descalificat în faţa unui demers managerial sancţionat de Ministerul Culturii la evaluarea din 2014”, au adăugat ei.       

Între semnatarii scrisorii se mai numără angajaţi ai MNŢR, dar şi Theodor Paleologu, cercetătorul Eugen Ciurtin, scriitorii Florin Iaru şi Marius Chivu şi arhitectul Teodor Frolu.

”MŢR în derivă. Am semnat cu convingere această scrisoare deschisă către Guvern. Vă invit să vă alăturaţi, adică să puneţi un pic de frână degringoladei”, a scris Eugen Ciurtin pe pagina sa de Facebook.

Scrisoarea face obiectul unei petiţii online, ”MŢR în derivă. Scrisoare deschisă adresată Premierului României”, semnată, până la momentul transmiterii acestei ştiri, de peste 70 de persoane.

De altfel, scriitorul Andrei Pleşu a abordat problema concursului de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi în ultimul editorial pe care îl semnează pe platforma Adevărul: ”Ce fel de reglementări sunt acelea care permit – cum s-a întâmplat, de curând, la Muzeul Ţăranului Român – ca ocuparea postului de director să se decidă printr-un concurs (şi încă reiterat), care dă câştig de cauză unui amator incert împotriva unui profesionist consacrat? Ce fel de reglementare e aceea care acceptă contestarea (ca membru al comisiei) a unui profesionist competent, dar e de acord cu legitimarea altora mult mai puţin profilaţi. Legi greşite? Obtuzitate culturală? Aranjamente impure? Perplexităţile se pot multiplica”, scrie Pleşu, într-un articol intitulat ”Ce se (mai) poate face?”

La jumătatea lunii mai, Ministerul Culturii a decis anularea concursului pentru conducerea MNŢR, câştigat de antropologul Vintilă Mihăilescu, întrucat arhitectul Şerban Strudza, membru al comisiei, nu ar fi îndeplinit condiţiile cerute de lege, s-a arătat într-un răspuns al ministerului pentru agenţia de presă News.ro.

Pe 8 iulie, Ministerul Culturii a anunţat ca admise trei candidaturi, în urma analizării dosarelor de concurs depuse pentru concursul de proiecte de management.

Antropologul Vintilă Mihăilescu, actualul director interimar al MNŢR, Virgil Niţulescu, şi cercetătorul Lila Pasima au fost candidaţii pentru postul de manager al instituţiei muzeale.

După prima etapă a concursului, nota obţinută de candidatul M.N.Ţ.R. 1 a fost de 7,85, în timp ce al doilea dosar, numit M.N.Ţ.R. 2, a primit nota 8,21. La a doua etapă a concursului - interviul - primul candidat a fost notat cu 7,90, iar al doilea, cu 7,87.

Astfel, marţi seară, Ministrul Culturii a anunţat rezultatul concursului. În urma celor două etape, mediile au fost de 7,87 (M.N.Ţ.R. 1) şi 8,40 (M.N.Ţ.R. 2).

Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, este declarat câştigător candidatul care a obţinut cea mai mare medie cu condiţia ca aceasta să fie de minimum 7

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite