Ministrul Culturii, Daniel Breaz, în război cu Ion Caramitru. „O să fac un control la Teatrul Naţional să văd cum se cheltuie fondurile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Breaz
Daniel Breaz

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a anunţat, duminică, la Antena 3, că va dispune un control la Teatrul Naţional Bucureşti, pentru a vedea cum sunt cheltuiţi banii, precizând că instituţia are în 2019 un buget de 57 de milioane lei, iar salariile actorilor au fost aproape triplate. Un eveniment "Im-protest în Piaţa Victoriei" a fost anunţat, astă-seară, în faţa Guvernului, de mai mulţi artişti, printre care se numără Marius Manole, Maria Obretin.

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a spus că Teatrul Naţional a avut, în 2018, un buget de aproximativ 53 de milioane de lei, iar anul acesta are 57 de milioane lei. "Este vorba de o firmă care colaborează cu Teatrul Naţional, care are un anumit contract de prestări servicii cu Teatrul Naţional, o firmă care nu ştiu de ce, cândva, a fost semnat acest contract, când eu cred că Teatrul Naţional ar fi avut angajaţi care să desfăşoare asemenea activităţi. În al doilea rând, bugetul Teatrului Naţional din Bucureşti este mai mare cu aproape un milion de dolari faţă de anul trecut. Eu doar atât am cerut, şi domnului manager, să cheltuiască cu responsabilitate banii şi să se gândească de cinci ori atunci când semnează un contract dacă banii publici merită să fie risipiţi", a declarat ministrul Culturii, la Antena 3.

Daniel Breaz a spus că nu înţelege de ce, după fiecare spectacol, 10% din încasări trebuie să fie luate de anumite persoane.

"Nu văd de ce Teatrul Naţional trebuie să vândă biletele la spectacole printr-o firmă privată. Am înţeles că sunt printre cele mai mari preţuri din ţară, dacă facem comparaţie cu alte teatre, cu Opera Naţională - care este pe profit -, şi nu înţeleg de ce actorii fac grevă, când salariile lor aproape că au fost triplate. Deci pentru mine sunt unele lucruri pe care nu le înţeleg. Eu doar am cerut ca cheltuirea banilor să fie făcută cu responsabilitate. Şi sincer, o să fac un control acolo, ştiu ce înseamnă un buget, ştiu cum trebuie să cheltuieşti banii publici, ştiu ce înseamnă bunul simţ şi o să fac un control acolo, să văd cum se cheltuie banii, şi toate aceste lucruri o să le fac publice", a punctat ministrul Culturii, într-o emisiune de pe Antena 3.

Ion Caramitru: „Este fără precedent“

Imagine indisponibilă

"Ceea ce trăim acum, nu numai în Teatrul Naţional, ci absolut în toate instituţiile care sunt acum în subordinea Ministerului Culturii, dar şi în instituţiile din subordinea Primăriei Generale, este fără precedent. (…)

Conform legii, bugetul statului român ar fi trebuit să apară din noiembrie, anul anterior şi să fie votat pentru a deveni operaţional începând cu 1 ianuarie 2019. În realitate, el a fost aprobat abia în aprilie 2019, devenind operaţional abia în luna mai. Au mai fost situaţii de acest gen, dar nu atât de grave. Ca să ajungă la instituţiile din subordine, după ce el este repartizat prin Ministere, mai ia un timp destul de lung, astfel încât momentul zero, momentul în care teatrul nostru, de exemplu, putea să înceapă orice activitate, legală, din punct de vedere al deschiderii finanţării, este momentul în care ministrul ne aprobă Programul minimal. Programul minimal este un fel de contract sine qua-non care permite managementului teatrului să-şi facă treaba.

Noi am devenit „operaţionali” abia la mijlocul lunii mai. Până în acel moment n-am avut dreptul să cheltuim lunar decât ceea ce legea ne permite, adică a 12-a parte  din bugetul anului anterior, deci o sumă infimă! Din aceste sume pe care le-am avut la dispoziţie, am putut face două spectacole, Preşul de Ion Băieşu, la Sala Studio şi Class la Sala Atelier. Două spectacole cu cheltuieli relativ mici. (…) Cum abia în 15 mai am avut liber la cheltuieli, vă daţi seama că într-o lună nu puteam deschide finanţarea, să facem şi decoruri, şi costume, să plătim contracte de drepturi de autor, să rezervăm sala pentru alte premiere de anvergură etc. La ora aceasta, nu pot să vă spun ce alte spectacole se vor face în acest an, pentru că nu vă pot spune care este situaţia la zi!

(…) Astăzi ne aflăm în situaţia total aberantă în care Ministerul ne-a scăzut de la capitolul „Bunuri şi Servicii” două milioane de lei şi ne-a crescut obligaţiile la capitolul „Venituri proprii” cu un milion. Cu alte cuvinte, primim mai puţini bani pentru producţii şi ni se creşte valoarea vânzării producţiilor pe care nu le putem face de fapt, sau le facem pe jumătate. Toate cheltuielile prevăzute a fi făcute lunar pentru utilităţi (căldură, lumină, aer condiţionat), pentru firmele care ne asigură mentenanţa pe diferite domenii, pentru pază, pompieri, curăţenie etc. se efectuează din bugetul prevăzut la capitolul „Bunuri şi Servicii’!

În plus, tuturor managerilor ni s-a condiţionat aprobarea, de către Minister, a Contractului pentru Programul Minimal de acceptarea, sub semnătură, a următoarei clauze: „Managerul instituţiei a întocmit programul minimal pentru anul 2019, asigurând cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a instituţiei pe tot parcursul exerciţiului financiar”. Aşa ceva nu se poate semna decât dacă ţi se asigură bugetul integral, aşa cum a fost calculat de contabilitate pe toate cheltuielile! Ori noi, la ora aceasta, nu avem aşa ceva. Totuşi, a trebuit să semnez, ca să putem fi funcţionali. Este o ingerinţă teribilă în disciplina muncii şi în drepturile pe care cineva le are, dar altfel ar fi trebuit să oprim producţia şi toţi managerii au semnat acest lucru. Deci, după ce s-a făcut programul minimal, după ce bugetul a fost aprobat de Ministerul Culturii în termenii trimişi de contabilitate, ţinând cont de cele două milioane care au scăzut la buget de la capitolul Bunuri şi Servicii şi de mărirea veniturilor proprii, după ce s-au semnat aceste documente, a venit o nouă dispoziţie, de data aceasta via Ministerul de Finanţe, adresă prin care suntem înştiinţaţi că nu avem dreptul să cheltuim decât 30% din bugetul aprobat! (...)

Cel mai grav lucru este că noi avem angajaţi, acum, 54 de oameni din afara teatrului (pentru că deşi cerem de ani de zile posturi, nu primim), dintre care 39 deservesc scena. Practic, fără aceşti oameni teatrul nu poate funcţiona. Numai că, aceşti oameni, angajaţi printr-o agenţie de forţă de muncă, ne costă cu 24% mai mult, fiecare. Conform legii, ei trebuie să aibă salariul pe care îl au şi angajaţii teatrului, la care se adaugă, în plus, 19% TVA şi 5% comisionul acelei agenţii. Printre ei se află oameni de o calitate excepţională, oameni care lucrează în teatru de un timp, care s-au specializat şi pe care, dacă i-am pierde, am avea numai de suferit. Nu mai găsim oameni de specialitate pentru teatru. Dacă am avea posturi, i-am angaja imediat. Am explicat domnului Ministru, nu o dată, că dacă am primi posturi, am face o economie.

Ca să putem să încheiem discuţiile de la Minister, care se prelungeau de peste trei ore, dl. Ministru ne-a spus să facem o calculaţie în plus de 30% din bugetul pe care l-am primit, poate că la rectificare se va reuşi ceva. Eu nu văd o rectificare pozitivă la modul în care funcţionează economia României în acest moment.

Am întocmit o adresă către Ministrul de Finanţe şi către doamna Prim-Ministru. Poate reuşim să ne întâlnim faţă în faţă”, a declarat Ion Caramitru.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite