Ministerul Culturii este decis să separe Opera de Operetă şi să taie astfel „nodul gordian“. Până luni, 25 iulie, proiectul este supus dezbaterii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Culturii supune dezbaterii publice un proiect pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.089/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea şi funcţionarea Operei Naţionale Bucureşti şi înfiinţarea şi funcţionarea Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian“. Propunerile şi observaţiile referitoare la proiectul de act normativ pot fi transmise în scris pe adresa Ministerului Culturii până pe 25 iulie.

Prin acest proiect, se impune reorganizarea Operei Naţionale Bucureşti şi reînfiinţarea Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian“.

În urma reorganizării, se arată în nota de fundamentare elaborată de Ministerul Culturii, s-a constatat că funcţionarea Operei în această formulă organizatorică nu a fost în măsură să crească eficienţa activităţii şi nici să reducă cheltuielile de funcţionare.

Totodată, s-a constatat o diminuare semnificativă a repertoriului de stagiune, a spectacolelor de operetă, dar şi a celor de operă şi de balet faţă de stagiunile anterioare reorganizării.

Reorganizarea celor două instituţii este necesară şi oportună din punct de vedere artistic, din punct de vedere al managementului resurselor, cât şi al imaginii acestor instituţii, pe plan naţional şi internaţional.

În plus, o analiză a oportunităţii relevă faptul că, din punct de vedere artistic, acest pas ar reprezenta o consolidare a fiecărui gen muzical în parte.

Un alt beneficiu este legat de dezvoltarea resursei umane artistice, care, prin această separare instituţională, va avea ocazia să îşi dezvolte repertoriul şi să îşi diversifice activitatea, fiind astfel garantată excelenţa şi performanţa artistică.

În documentul elaborat de minister se arată şi că separarea managerială a domeniului operei şi baletului, pe de o parte, de cel al operetei şi al musicalului, de cealaltă parte, va aduce o serie de avantaje din punct de vedere economic. Comasarea acestor activităţi a generat, pe lângă disfuncţionalităţi în organizarea spectacolelor, şi creşteri ale cheltuielilor legate de aparatul administrativ - organizatoric.

Prezenţa pe piaţa muzicală a celor două entităţi va conduce la posibilitatea creşterii şi diversificării repertoriului acestora, fapt ce va reprezenta un real beneficiu de imagine pentru toate genurile abordate.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite