Micul infern

Post fighting animal triste: Sandu Pătraşcu (Teodor Corban), în finalul de la „Un etaj mai jos“

PSIHOLOGIE Un fel de Haneke altoit cu (un anume) Kieslowski practică regizorul român Radu Muntean în cel mai recent film al său, „Un etaj mai jos“, care-l distribuie pe excelentul Teodor Corban în al doilea rol principal de anul acesta, după cel din „Aferim!“.

Personajul principal al acestui nou film al lui Radu Muntean este, de fapt, scara de bloc, microcosmul moştenit de la Ceauşescu în care ne petrecem vieţile mare parte dintre noi. De aceea, regizorul spune că a ales ca locaţie de filmare blocul dintr-un anumit cartier, care sugera cu claritate ceea ce doreşte să spună. Legăturile dintre locatari şi mediul în care trăiesc sunt biunivoce, claustrarea în care se înghesuie în „cartierele-dormitor“ creează o atmosferă fetidă şi relaţii viciate între membrii comunităţii, dacă putem s-o mai numim astfel. Aşa cum remarca cineva, cuvântul „etaj“ a obsedat cinematografia românească, şi asta spune ceva despre felul în care am trăit şi trăim: „Serenadă pentru etajul XII“ (1976, regia Carol Corfanta), „O lumină la etajul zece“ (1984, regia Malvina Urşianu, cu Irina Petrescu) şi, acum, acest „Un etaj mai jos“.

Fatidica ceartă

Personajul principal, Sandu Pătraşcu (interpretat de Teodor Corban, cunoscut din „A fost sau n-a fost?“ şi „Aferim!“), este aparent un tip împlinit, care are tot ce-şi poate dori un om de vârsta şi condiţia lui socială. Deţine – împreună cu soţia sa, cu care pare să se înţeleagă ok – o firmă de înmatriculări auto, aşadar face parte din categoria micilor întreprinzători. Cei doi au un băiat, Matei, care pare normal, pasionat de computere ca toţi cei din generaţia sa. Mama lui Pătraşcu locuieşte în altă parte, o mai vizitează din când în când şi ea le întoarce vizita, şi viaţa merge astfel înainte.

Pe Pătraşcu îl pune dracu’ însă să asculte accidental o conversaţie aprinsă, o ceartă domestică urmată de altercaţie, între doi locatari de cu „un etaj mai jos“. A doua zi, femeia este găsită moartă şi numai Pătraşcu ştie ce e posibil să se fi întâmplat, pentru că numai el îi asociază pe cei doi scandalagii. Din motive care îi aparţin, refuză să spună ceea ce ştie, dar viaţa lui devine din acel moment un carusel, iar consecinţele deciziei sale sunt din ce în ce mai greu de controlat. Din existenţa tihnită a lui de până atunci s-a ales praful.

Un intruder reuşit

Muntean şi cei doi co-scenarişti ai săi (tradiţionalii Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu; dacă număr corect, cei trei sunt la al patrulea film împreună) aleg să ne spună totul din perspectiva lui Pătraşcu, şi chiar dacă aparatul de filmat nu stă tot timpul fixat pe figura sa, aşa cum proceda Adrian Sitaru cu Bogdan Dumitrache în „Din dragoste...“, filmul acesta este egal cu analiza psihologică a personajului central. Demersul este slujit într-adevăr de interpretarea nuanţată şi de rafinament a lui Teodor Corban.

Mai este însă ceva: primul caz de rol de intruder reuşit din cinemaul românesc, mulţumită unui surprinzător Iulian Postelnicu, adevărata revelaţie a filmului. El este Vali Dima, posibilul suspect în ochii lui Pătraşcu, care în scurtă vreme începe insidios să-i intre în viaţă şi să i-o transforme în iad. Senzaţia de nelinişte pe care ţi-o dă personajul de la prima apariţie este teribilă, iar dezlănţuirea climactică de violenţă dinspre final de mare efect.

Obsesia realismului

De-aceea vorbesc despre un demers hanekian plasat peste lumea lui Kieslowski, înţelegând prin asta strict cartierele de blocuri în care marele polonez şi-a localizat meditaţiile filozofice. Desigur, filmul nu este un thriller real, nu ţi se va da nicio explicaţie despre crima din intrigă, şi e foarte bine că e aşa. Stilistic, minimalismul lui Muntean creează totuşi o problemă, care va face ca filmul să-şi găsească greu publicul.

Nu avem de-a face cu un demers experimental, aşa cum mustea intenţia în fiecare cadru din „Aurora“ lui Cristi Puiu, nici vorbă de un cinema transcendental, cum era în cazul lui Kieslowski, nici de unul cu un umor subiacent, cehoviano-menzelian-keatonian, cum e cinemaul lui Corneliu Porumboiu. Este clar că ceea ce îl interesează predominant pe Radu Muntean este realismul, atât cel al mediilor, cât şi psihologic. S-ar putea ca în acest caz unii dintre noi, care căutăm mai mult de la cinema, să nu fim complet mulţumiţi. Pe de altă parte, e admirabil că Muntean a făcut altceva cu acest film şi nu a continuat în linia, excelentă de altfel, în care se plasase confortabil cu „Boogie“ şi „Marţi, după Crăciun“.

Info

Un etaj mai jos (România-Franţa-Suedia-Germania, 2015)
Regia: Radu Muntean
Cu: Teodor Corban, Iulian Postelnicu, Oxana Moravec, Vlad Ivanov, Tatiana Iekel

3 stele

Citeşte şi: interviul meu cu regizorul Radu Muntean, la premiera filmului „Marţi, după Crăciun“ (2010)