Despre cum se înţeleg hip hop-ul şi muzica tradiţională, dar şi despre experienţa sa inedită ca actor am vorbit şi noi într-un interviu cu Bean.

V-aţi aflat de curând la Timişoara. Ce aţi făcut acolo?

Am fost la Timişoara pentru modulul doi din proiectul „Atelierul de identitate“ prin care încercăm să promovăm cavalul ca instrument naţional. Acest al doilea modul l-am numit „Cântecele aerului“. Pe scurt, am predat cavalul la 25 de cursanţi. În modulul trei vom chema şi nişte meşteşugari care vor vorbi despre starea meşteşugului lor în zilele noastre şi vor face şi demonstraţii. Iar în modulul patru vom încheia cu un concert Subcarpaţi sau cu unul de caval.

Cum vi s-au părut cursanţii?

Au evoluat mult mai repede decât mă aşteptam. Instrumentul este unul simplu, dar este totuşi un instrument muzical şi trebuie să ai răbdare cu el.

Aţi fost mereu fascinat de folclor sau a fost o dragoste mai târzie?

Eu provin din hip-hop şi una dintre cerinţele hip-hop-ului este să ştii să „samplezi“ cum zicem noi, să iei mici eşantioane din muzica altora şi să o refaci, să o reinterpretezi. Şi în toată căutarea asta de eşantioane muzicale am trecut de la muzică japoneză folclorică până la muzică clasică ajungând evident şi la muzică tradiţională românească. M-au atras foarte mult sunetele dulci ale muzicii folclorice. Cred că de fapt de multă vreme sufletul meu căuta un sunet pe care nu-l mai găsea , dar pe care l-am aflat chiar lângă mine.

Şi s-au împăcat hip hop-ul cu muzica populară?

Da, foarte bine. Pentru mine acesta a fost modul perfect de a mă exprima, această combinaţie s-a dovedi a fi un generator de energie excelent.

Nu sunteţi la prima colaborare cu Teatrul Naţional din Timişoara. Aţi făcut împreună spectacolul „Hamlet“ pe muzică de hip hop. Cum s-a născut acest spectacol?

Într-o seară, după ce am avut un concert cu Subcarpaţi chiar în faţa Teatrului Naţional din Timişoara, a venit la mine regizoarea Ada Lupu şi mi-a propus să colaborăm. Eu de obicei zic „da“ din fabrică, dar ştiu că foarte rar se materializează lucrurile. Aşa, după un concert bun, mulţi spun, luaţi de val şi de entuziasm: „Să facem lucruri împreună“. „Da, da, da, facem, cum să nu?“, dar apoi de cele mai multe ori se uită. Numai că de data asta, la puţin timp după ce ne-am cunoscut la concert, am primit un telefon de la Ada care mi-a spus că jumătate de scenariu este deja scris. Era Ştefan Peca la butoane acolo, la scris. Şi când am auzit, am îngheţat, m-am albit la faţă. Mi-am dat seama că sunt deja mulţi oameni angrenaţi în proiect şi că nu am cum să mai dau înapoi.

Şi nu numai că aţi compus muzica, dar aţi şi jucat în spectacol în rolul Fantomei.

Da, mi-a fost frică la început. Bine, aveam nişte temeri puerile. În primul rând, îmi era frică de text. Mă gândeam că nu o să pot ţine minte atâtea vorbe neam. Am admirat mereu actorii care ştiu pe de rost hălci întregi de text şi care joacă câte cinci-şase spectacole în acelaşi timp şi pot memora atât de mult.

Şi cum aţi depăşit toate aceste temeri?

A trebuit doar să am încredere (bine, e şi greu să nu ai încredere în Ada) şi lucrurile au venit de la sine. Apariţiile Fantomei sunt pe un beat, pe muzică, aşa că m-am simţit în povestea asta ca acasă. Lumea teatrului este fascinantă. Eu, ca muzician venit din underground, am rămas şocat de tot angrenajul acela uriaş care se ascunde în spatele unui spectacol.


FOTO Adrian Pâclişan

Dvs. v-a fost frică de text, dar actorilor nu le-a fost teamă de muzică. Cum a fost colaborarea cu actorul Matei Chioariu, care îl joacă pe Hamlet?

A fost foarte distractiv. Matei a început să cînte cu mine şi treptat şi-a însuşit tehnicile rapului, aşa că în scurt timp improvizam împreună, intra cu mine pe beat, ne completam unul pe altul. Şi până la urmă a ieşit foarte bine. Şi am mai avut încă un dialog frumos în spectacol. Eu aveam un caval, iar el un flaut. Aşa că ne-am conectat foarte bine şi din punct de vedere muzical, nu numai actoriceşte.

V-a plăcut să jucaţi teatru?

Mi-a plăcut, în primul rând, că am fost primit ca unul de-al lor, deşi eu nu aş avea niciodată tupeul să mă laud că aş fi actor. Între ce fac eu şi ce fac ei sunt diferenţe colosale. E ca şi cum ai asemui un maseur cu un doctor.

Acest spectacol, fiind atât de inedit şi de nonconformist, a avut şi calitatea de a-i atrage pe tineri la teatru, la un spectacol având la bază un text clasic. De fapt, într-un fel, acelaşi lucru îl faceţi şi dvs. ca muzician. „Împachetaţi“ folclorul într-un mod plăcut pentru tânara generaţie.

Textul clasic a fost adaptat de Peca într-un mod extrem de modern. Aşa că da, una dintre marile reuşite ale spectacolului a fost apariţia publicului tânăr la teatru.

Dvs. promovaţi folclorul în zona urbană pentru că apreciaţi valoarea muzicii tradiţionale sau şi dintr-un soi de patriotism?

O fac strict din punct de vedere muzical. Din păcate, mă simt un fel de semi-patriot. Sigur, nu am cum să fiu complet rece, de gheaţă, dar sunt un om destul de obiectiv. La urma urmelor, pe mine radioul de la bunică-mea m-a adus spre muzică, nu cartea de istorie. E frumos şi cu ţara şi cu patriotismul, dar eu în esenţă fac muzică. Vor unii să mă bage în tot felul de mişcări politice, dar eu sper ca lumea să mă respecte strict ca muzician. Un artist îşi face doar rău dacă se combină cu tot felul de idei politice, mai ales în România, unde nu avem o stângă clară sau o dreaptă clară, la politicienii noştri primează interesul personal, nu ideile.

Sunt mulţi români care, dezamăgiţi de ce se întâmplă pe scena politică, pleacă din ţară. Dvs. credeţi că v-aţi putea exprima artistic în alt colţ de lume?

Da, de ce nu? La o adică pot sta şase luni în Barcelona sau un an la New York. Nu mai suntem în anii '90, când se emigra cu totul. Ca muzician îţi poţi ţine concertele oriunde. Muzica e o „limbă“ pe care o înţelege oricine.

Ce mai urmează să mai faceţi în viitorul apropiat?

Încercăm să externalizăm atelierul de caval. Este o cerere foarte mare. Suntem inviţaţi peste tot: „Veniţi în Iaşi, veniţi în Bucureşti, în Constanţa, în Cluj...“. Acum încercăm să organizăm lucrurile la Teatrul din Constanţa şi la Bucureşti. Cavalul este un instrument micuţ, cursurile se pot ţine chiar şi într-o sală de repetiţii, trebuie doar ca oamenii să îşi facă timp.

Când va fi concertul care va marca finalul proiectului la Timişoara?

În această toamnă.