Mătăsuri, museline, blănuri

La Versailles este deschisă expoziţia „Fastul Curţii şi ceremoniile regale – Costumul de Curte în Europa. 1650-1800“. În continuarea şirului de expoziţii menite să reconstituie splendoarea vieţii de curte, începute în 1994, în sălile castelului sunt expuse acum veşminte regale din întreaga Europă.

Epoca de aur a costumului de curte a fost domnia lui Ludovic al XIV-lea. Odată cu el, moda franceză a devenit cuvânt de ordine pentru toate curţile regale şi imperiale ale continentului.

Pierre Arizzoli-Clementel, directorul ştiinţific al Versailles-ului, a adunat peste 200 de piese – costume, bijuterii, portrete de epocă – din muzee din Franţa, Marea Britanie, Germania, Austria, Italia, Portugalia, Suedia, Sankt Petersburg. Piesele franţuzeşti sunt relativ puţine.

Ele nu s-au păstrat din două motive. Exista obiceiul ca veşmintele să fie date, după un timp, favoriţilor de la Curte. Obiceiul se numea reformă. Dar, cauza cea mai importantă a fost Revoluţia Franceză.

De la hlamidă la halat

Costumele de Curte aveau nu atât rolul de a etala bogăţia, cât de a traduce vizual ierarhia, ca în cazul, de exemplu, al lungimii trenei, strict stabilită pentru fiecare rang. Costumele erau adaptate diferitelor circumstanţe prin luxul materialelor, prin fineţea broderiilor, a dantelelor şi pasmanteriei, ca şi prin numărul şi frumuseţea bijuteriilor sau pietrelor preţioase, care erau folosite şi pentru nasturi.

Sunt prezentate, la Versailles, costume regale, alături de care sunt expuse portrete ale dinastiei Bourbonilor, începând cu „Portretul Regelui Ludovic al XIV-lea”, realizat de Hyacinthe Rigaud. De la costumul de încoronare la halatul de interior care aminteşte locul important ocupat în ceremoniile franţuzeşti de culcarea şi deşteptarea regelui, la veşmintele militare sau de vânătoare devine vizibil un cod al vestimentaţiei, greu de înţeles în zilele noastre.

Păpuşa Franţei

Reginele aveau haine cel puţin la fel de fastuoase. Una dintre cele mai elegante şi prima care şi-a legat numele de modă a fost Maria-Antoaneta. Furnizoarea ei, celebra Madmoiselle Bertin, dicta moda şi în Italia, de exemplu. La Veneţia, o dată pe an, era expus un manechin, numit „Păpuşa Franţei”, care devenea un îndreptar pentru moda zilei.

Rochii de mătase sau de muselină, cu incredibil de strâmte corsaje cu balene şi enorme fuste aşezate pe „coş”, o armătură care le susţinea amploarea, erau împodobite cu voaluri, dantele sau complicate broderii. Peste ele se purta o mantie, de catifea, de obicei, dublată cu blană.

Pentru regine, blana obişnuită era hermina. Pentru o asemenea rochie era nevoie de 24-26 de metri de material. Cantitate cu care nu prea am şti ce să facem astăzi. Rochia de ceremonie se purta o singură dată, iar preţul era enorm: de zece ori echivalentul venitului anual al unei familii de ţesători.

Tocurile roşii

Accesoriile erau la fel de importante. Către 1670, apare în Franţa moda pantofilor bărbăteşti albi cu tocuri roşii. Decoraţi cu funde şi broşe, erau semnul supremei eleganţe a curtenilor. Acelaşi fast marca şi veşmintele religioase sau costumele militare de ceremonie. Din stofe fine, ţesute cu fir metalic, erau decorate cu pasmanterie. Se adăugau o serie de accesorii obligatorii, cum ar fi sabia, bastonul, cascheta cu panaş.

Pe lângă fermecătorul aspect ale acestor mode trecute, expoziţia de la Versailles prilejuieşte şi redescoperirea unui cod social. Catalogul ei are un glosar de termeni uitaţi astăzi, ce denumeau odinioară materiale, tipuri de croială, părţi ale unui costum, bijuterii, medalii, decoraţii, însemne ale unor ranguri curteneşti.