Totul a încremenit şi am sentimentul că suntem cu toţii captivi într-o sală de aşteptare a unei  gări unde se anunţă întârzierea trenului pe o durată indefinită

Oltea Şerban-Pârâu: Domnule Marin Cazacu, sunteţi managerul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, iar proiectul dumneavoastră Orchestrele Naţionale de Tineret ale României a traversat, nu fără emoţii, o perioadă fastă în ultimii ani, cu prezenţe tot mai ambiţioase pe marile scene de concert ale lumii. Într-un mod cu totul neaşteptat, de la mijlocul lunii martie, la început fără a întrevedea deloc durata acestei noi situaţii, viaţa artistică din România, dar şi din Europa, Statele Unite şi nu numai, a îngheţat în plină primăvară. Unde era atunci Marin Cazacu şi unde ar fi trebuit să fie acum, în luna mai?

Marin Cazacu: La începutul lunii martie pregăteam cu entuziasm toate detaliile necesare concertelor ce urmau să fie realizate în acest an, iar acum, în luna mai, privesc cu îngrijorare şi resemnare năruirea unei munci ce a început cu mult timp în urmă, pentru că programarea unor turnee internaţionale se face cu 2-3 ani înainte. Dar speranţa moare ultima!

O.Ş.P. Ce impact a avut această anulare sau amânare a tuturor proiectelor în curs, pentru a ne referi deocamdată la prezent...

M.C.: Pentru că nu avem o perspectivă a sfârşitului perioadei de restricţii impusă organizărilor de evenimente culturale, incertitudinea a pus stăpânire şi pe domeniul cultural. Totul a încremenit şi am sentimentul că suntem cu toţii captivi într-o sală de aşteptare a unei gări unde se anunţă întârzierea trenului pe o durată indefinită. Şi aşteptăm! Unii mai răbdători, alţii mai puţin. În cazul proiectelor în curs ale Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, vorbim deocamdată doar de amânări, aşteptând cu toţii evoluţia situaţiei la nivel naţional şi internaţional şi sperând la o reluare a activităţilor. Spre norocul instituţiei noastre, avem o mare parte din activitate structurată pe proiecte şi ne putem permite reprogramarea lor.

Creionez strategii noi pentru anii următori şi încerc să găsesc locul artiştilor într-o societate rănită, cu schimbări majore

O.Ş.P. Din martie, închiderea sălilor de concert şi de spectacol, anularea de stagiuni, festivaluri sau mari evenimente, în unele cazuri chiar până în luna august, ca efecte indirecte ale pandemiei care a blocat evenimentele publice din aproape întreaga lume a devenit o chestiune obişnuită. Viaţa culturală şi artistică a fost prima închisă şi, foarte probabil, va fi ultima deschisă, ca de altfel şi cea sportivă. Cum credeţi că vor parcurge actorii, muzicieni această perioadă şi cum o parcurge Marin Cazacu?

M.C. : E o situaţie pe care omenirea nu a mai trăit-o de o sută de ani, dar cred că pentru generaţiile actuale de artişti optimismul şi gândul că vom reveni la normalitatea vieţii culturale de dinaintea crizei pandemice menţine speranţa vie. Eu gândesc deja în viitor, caut soluţii la provocările prezente, dar mai ales creionez strategii noi pentru anii următori şi încerc să găsesc locul artiştilor într-o societate rănită, cu schimbări majore pe care deocamdată nu le putem cuantifica. Cu siguranţă va trebui să venim cu idei noi de desfăşurare a concertelor şi a spectacolelor, pentru a ne proteja reciproc.

Putem fi un factor benefic pentru însănătoşirea psihică unei a părţi a populaţiei private de lipsa de comunicare emoţională

O.Ş.P. Cum credeţi că ar trebui să se poziţioneze publicul în relaţia cu artiştii în această perioadă atipică pe care o parcurgem ? Artiştii sunt un număr restrâns, proporţional, în cadrul populaţiei active. Cum am putea păstra o atitudine pozitivă din partea publicului ? Iar, pe de altă parte, cum ar putea susţine autorităţile domeniul cultural?

M.C. : Şi publicul trăieşte aceleaşi frustări ca şi artiştii şi sunt convins că ne este alături. Cei care au posibilitatea ne urmăresc online sau ascultă înregistrări mai vechi  transmise de posturile de radio specializate, iar alţii ne duc dorul şi aşteaptă vremuri mai bune. Problema este că suntem minoritari în societate şi alături de evenimentele sportive, cele culturale presupun un număr mai mare de spectatori ceea ce ne împinge la o rezolvare cât mai târzie a situaţiei. Dar autorităţile trebuie să ştie că şi noi existăm şi putem fi un factor benefic pentru însănătoşirea psihică unei a părţi a populaţiei private de lipsa de comunicare emoţională şi să găsească un plan de susţinere şi de deschidere şi a activităţilor culturale aşa cum o vor face pentru alte domenii.

O.Ş.P. În aceste două luni se întâmplă multe în online din punct de vedere al muzicii şi teatrului. Cât de important va fi, în opinia lui Marin Cazacu, impactul acestei perioade exclusiv online a istoriei recente a artelor spectacolului în Europa şi America?

M.C. : În ultima perioadă doar s-a amplificat activitatea online, ea exista dinainte, într-o formă mai redusă. În România, însă, nu toate categoriile de public vor avea şi nici azi nu au acces la aceste mijloace de comunicare. Cred că va exista un beneficiu în viitor din ceea ce se întâmplă azi, în sensul că mai multă lume va urmări online evenimente culturale şi va fi mai bine informată cu privire la activităţile organizatorilor din domeniul artelor spectacolului.

Omenirea are nevoie de comunicare, iar muzica are cea mai mare forţă de a mângâia suflete în situaţii de criză

O.Ş.P. Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” a generat în această perioadă mai multe apariţii în online decât în mod obişnuit, ca de altfel majoritatea instituţiilor de cultură din România şi din lume. Ce credeţi, se va instala o mutaţie a modului de percepţie, se va trece majoritar în online, sau forţa evenimentului viu, specifică artei spectacolului, va reveni după reluarea activităţii cu publicul?

M.C. : Instituţia noastră a păstrat permanent legătura cu publicul. Am transmis pe facebook o retrospectivă a celor mai frumoase concerte pe care ansamblurile noastre le-a realizat în ultimii ani, iar recent am postat un film ale unei expoziţii virtuale organizate la Palatul Tinerimea Română, ce prezenta viaţa şi creaţia lui George Enescu la împlinirea a 65 de ani de la moartea sa. Tineri din Orchestra Română de Tineret au înregistrat audio şi video o piesă ce a fost transmisă în ziua de Paşte pe cele mai importante canale de televiziune, cu scopul de a strânge fonduri pentru Crucea Roşie din România. Însă nu îmi imaginez pentru viitor o transmisie majoritară a evenimentelor culturale online. Vom reveni la reluarea activităţilor cu public. Mai ales acum, după această  perioadă de izolare la domiciliu, cei care iubesc arta şi nu pot trăi fără ea, au nevoie de emoţia produsă de evenimentul live. Am convingerea că revenirea la evenimentele culturale va avea şi mai mare amploare. Omenirea are nevoie de comunicare, iar muzica are cea mai mare forţă de a mângâia suflete în situaţii de criză.

O.Ş.P. Pe ce repere se pot sprijini acum artiştii, muzicienii, actorii ? Cum crede Marin Cazacu că ar trebui să ne raportăm la ceea ce ne înconjoară, ca personalităţi artistice, în aceste vremuri?

M.C. : Pentru că trăim cu toţii aceaşi traumă, ar trebui să ne unim forţele şi  să colaborăm mai mult, să ne împărtăşim reciproc gândurile şi aspiraţiile de viitor. Am sentimentul că peste un an lumea nu va mai fi la fel şi, probabil, vom avea şi o criză economică pronunţată, ce va afecta întreaga societate, inclusiv sectorul cultural, dar supravieţuirea acestuia depinde atât de noi, artiştii, de abilitatea şi creativitatea noastră, cât şi de atitudinea autorităţilor statului. O societate avansată, modernă, fie ea şi bolnavă, va avea nevoie de cultură şi de slujitorii ei, iar beneficiile culturii însănătoşesc orice societate.

O.Ş.P. In calitate de manager cultural, ce hotărâri dure a trebuit să luaţi în această perioadă?

M.C. : Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, datorită numărului redus de posturi, funcţionează cu mulţi colaboratori permanenţi pentru ansamblurile profesioniste pe care le are: Corul de cameră Preludiu, Ansamblul folcloric Cununa Carpaţilor şi Ansamblul de muzică contemporană Archaeus. Momentul cel mai dureros a fost când contractele acestora au fost suspendate de la 1 aprilie, iar unii artişti au solicitat ajutorul de şomaj.

2019 a fost cel mai spectaculos an de când mă aflu la conducerea Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română ( din 2014!)

O.Ş.P. Dacă tot stăm mult acasă, iar prezentul nu are prea multe de spus, există tentaţia reevaluării trecutului. Este un pretext potrivit pentru o privire retrospectivă. Cum a fost anul 2019 pentru Orchestrele Naţionale de Tineret ale României?

M.C. : 2019 a fost cel mai spectaculos an de când mă aflu la conducerea Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română ( din 2014!). A debutat cu turneul triumfal al Orchestrei Naţionale Simfonice a României în Statele Unite ale Americii, cu 8 concerte pe cele mai importante scene din New York, Miami, Detroit, Washington şi New Jersey. Orchestra a fost condusă de Cristian Măcelaru şi i-a avut ca solişti pe celebrul trompetist şi compozitor Wynton Marsalis, împreună cu formaţia sa The Jazz at Lincoln Center Orchestra, şi pe tânărul violoncelist român Andrei Ioniţă. Au urmat cele două concerte extraordinare de la Bruxelles şi Bucureşti pe care Orchestra Română de Tineret, dirijată de maestrul Cristian Mandeal, le-a susţinut în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia preluării de către România a Preşedenţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. În aceeaşi perioadă a fost organizat primul turneu balcanic, cu sprijinul Institutului Cultural Român, cu trei concerte extraordinare la Sofia (Bulgaria), Skopjie ( Macedonia de Nord) şi Belgrad (Serbia), turneu ce a avut ca scop prezentarea Orchestrei Române de Tineret ca un model cultural în ţări care nu şi-au dezvoltat încă acest tip de proiect cultural, proiect ce există în alte ţări europene de peste 60 de ani. După prezenţele deosebite din luna iulie de la Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” de la Sinaia, Festivalul “Vară magică” de la Bucureşti şi la Festivalul “Young Euro Classic” de la Berlin, unde Orchestra Română de Tineret a fost condusă de maestrul Cristian Mandeal,  a urmat în luna august debutul orchestrei pe scena celei mai noi săli de concerte din lume, celebra Elbphilarmonie din Hamburg, în cadrul Festivalului Internaţional “Schlesswig-Holstein”. Festivalul Internaţional “George Enescu” de la Bucureşti din luna septembrie a reprezentat unul dintre cele mai importante repere ale Orchestrei Române de Tineret, iar compania dirijorului Michael Sanderling şi a pianistului Nobuyuki Tsujii a îmbogăţit experienţa profesională a tinerilor noştri muzicieni. Şi toamna anului 2019 a fost încărcată cu evenimente speciale. Amintesc doar concertul de suflet de la Ateneul Român, dirijat de Gabriel Bebeşelea, organizat împreună cu Fundaţia Regală Margareta a României, şi concertul de Crăciun ”Iarnă magică”, pe care orchestra noastră îl susţine anual în luna decembrie, tot la Ateneul Român, concert organizat cu sprijinul extraordinar al Lanto Communication.

Cu excepţia concertului simfonic susţinut în 15 ianuarie la Ateneul Român cu ocazia Zilei culturii naţionale, toate celelalte proiecte sunt suspendate în acest an

O.Ş.P. Ce trebuia să facă în 2020 Orchestra Română de Tineret şi nu mai face ? Ce evenimente au rămas în picioare, în momentul în care vorbim, luna mai 2020?

M.C. : Cu excepţia concertului simfonic susţinut în 15 ianuarie la Ateneul Român cu ocazia Zilei culturii naţionale, toate celelalte proiecte sunt suspendate în acest an. Chiar în luna martie, cu 5 zile înainte, a trebuit să anulăm şi să reprogramăm concertele ce urmau să aiba loc la Ruse în Bulgaria, în cadrul Festivalului Internaţional “March music days”, la Bucureşti şi Chişinău în Republica Moldova. Au fost amânate recitalurile de la Viena, Linz şi Bucureşti pe care formaţiile camerale alcătuite din tineri muzicieni ai Orchestrelor de Tineret ale României şi Austriei urmau să le susţină în luna aprilie în cadrul proiectului european “MusiXchange”. Pentru această vară erau prevăzute câteva concerte extraordinare. Orchestra Naţională Simfonică a României, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, îi avea invitaţi ca solişti pe trompetistul Wynton Marsalis şi formaţia sa The Jazz at Lincoln Center Orchestra, care s-ar fi aflat pentru prima dată în România pentru a susţine două concerte de excepţie la Bucureşti şi Timişoara. Sub semnul ineditului ar fi fost şi Orchestra de Tineret România-Germania, o orchestră formată din cei mai buni tineri muzicieni din cele două ţări, ce urma să susţină concerte la Bucureşti şi Berlin. Sub semnul întrebării stau încă concertele din luna august de la Sinaia şi Bucureşti, ce ar fi fost “exportate” la Festivalurile “Gustav Mahler” şi “Alto Adige” din Italia, participarea orchestrei la desfăşurarea Concursului Internaţional de dirijat “Jeunesses Musicales” de la Bucureşti, concertul regal din luna octombrie şi concertul tradiţional de Crăciun “Iarnă magică”.

O.Ş.P. Violoncelistul Marin Cazacu continuă să studieze în această perioadă, care sunt proiectele de suflet, personale sau cu ansamblul Violoncelissimo, care aţi vrea să rămână reale în 2020 şi ce alternative credeţi că există?

M.C. : Pentru că am timp liber, reuşesc să studiez la violoncel mai mult, să descoper lucrări noi şi să aprofundez repertoriul standard, dar probabil fără o finalitate imediată. Aş putea spune că este o perioadă fastă pentru unii artişti care aveau nevoie de o resetare a propriei cariere. Sper ca în această toamnă să susţinem cu ansamblul Violoncellissimo turneul naţional anual şi să onorăm şi participarea la Festivalurile Internaţionale de la Istanbul şi Atena. Dacă nu s-ar împlini aceste proiecte, există alternativa de a realiza câteva înregistrări speciale atât cu ansamblul Violoncellissimo, cât şi cu Orchestra Română de Tineret.

O.Ş.P. Sunteţi profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Cum se petrec cursurile de violoncel la această oră şi cât ar putea ele continua astfel ? Îşi păstrează entuziasmul pentru acest domeniu copiii aflaţi în clasa a XII-a care ar trebui să dea admiterea la Conservator în 2020?

M.C. : Faptul că lecţiile de instrument în toate formele de învăţământ se desfăşoară individual a fost şi este un avantaj. Lucrez cu studenţii mei pe Skype, şi, cu excepţia calităţii sunetului şi a detaliilor dinamice ce depind de calitatea aparatelor de transmisie, mă declar mulţumit de receptivitatea şi progresul violonceliştilor mei. A fost o solutie bună pentru moment, dar este evident că nu poate rămâne aşa pentru mult timp. Pentru cei care îşi doresc să urmeze studii universitare sunt convins că entuziasmul este dublat de acea pasiune specifică acestei profesii, pe care nicio pandemie nu o poate reprima.

Mi-aş dori o deschidere treptată, dar cât mai rapidă

O.Ş.P. Ca manager al Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română”, cum vedeţi reluarea activităţii orchestrelor române de tineret, după această perioadă de întrerupere? Sau, altfel spus, în cazul unui debut prudent, cu public de 50-200 de persoane cu scaune goale între spectatori, în sală sau în aer liber (dar nu cu intrarea liberă, evident), care va duce la o creştere a numărului de spectactori doar dacă situaţia o va permite, cum credeţi că ar trebui să înceapă viaţa de concert sau de spectacol?

M.C. : Privesc cu atenţie tot ceea ce se întâmplă la nivel internaţional şi probabil va apărea un model de urmat în toate statele europene. Decizia va fi mai întâi sanitară şi apoi politică şi trebuie luată în calcul şi reticenţa unor categorii de public. Mi-aş dori o deschidere treptată, dar cât mai rapidă, poate la început cu grupuri mici camerale pe scenă apoi cu ansambluri mai mari şi aşezarea publicului la distanţe unii de alţii care să asigure tuturor securitatea sanitară. Important este să nu fim uitaţi de autorităţi! Şi noi avem nevoie de public şi publicul de noi!

O.Ş.P. Să încheiem într-o notă optimistă. Care ar fi mesajul managerului cultural Marin Cazacu pentru comunitatea artiştilor, a muzicienilor, în acest moment.

M.C. : Eu toată viaţa am fost optimist şi deşi trăim o perioadă de mari încercări sunt încrezător în capacitatea artiştilor de a se reinventa. De altfel, de la noi trebuie să apară soluţiile pentru continuarea activităţilor culturale. Noi cunoaştem mai bine structura, dorinţele şi obiceiurile publicului. Şi pentru că toţi artiştii au nevoie de un îndemn îmi vin în minte cuvintele domnitorului moldovean Petru Rareş: Să fim iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât!