Margareta Pogonat - mult prea nedreaptă şi prematură dispariţie!

Margareta Pogonat ( 1933- 2014)

După şi alături de Irina Petrescu - care ne-a părăsit şi ea nu demult -, Margareta Pogonat ne tulbură la doar un an distanţă cu gînduri care, sub emoţia ireparabilei pierderi, ţin şi de reînnoita obligaţie de a ne smulge din inerţia generalităţilor uniformizatoare, din ingratitudinea situărilor oficioase.

O similitudine temporală ne atrage atenţia: mult prea nedreaptă şi prematură dispariţie! E încifrat în datele biografice ale Margaretei Pogonat, chiar cu mai multă cruzime decît în cele ale Irinei Petrescu, destinul ardent al unei dăruiri şi al unui sacrificiu care nu i-a îngăduit actriţei să se bucure de prea multe decenii ale lucrului şi ale existenţei printre noi. Iar spaţiul de timp în care i-a fost dat să strălucească la zenit a fost mult micşorat suplimentar, încît nu-i putem lăsa memoria în seama unor liste altminteri bogate de titluri, dar care mai mult eclipsează originalităţile, decît ne restituie imaginea adevărată a marilor vocaţii.

Iată, într-un foarte recent dicţionar voluminos, sînt evidenţiate vreo şase din zecile de titluri filmografice ale Margaretei Pogonat, fără ca printre ele să se afle tocmai creaţia sa de vîrf, dintr-un film care poartă el însuşi caratele nemuririi: Meandre de Mircea Săucan. Este regizorul al cărui martiraj luminează în vecinătate, pe firmamentul unui trecut cu stele rare, primul nume de pe genericul capodoperei sale. Să mai adăugăn doar un titlu: Drum în penumbră (film de Lucian Bratu din 1972) - titlu care, ca şi Meandre din 1967, ne spune la rîndu-i cîte ceva din ceea ce cripto-cenzura ingratitudinii ne ascunde: registrul tainic, dar iradiant, fără urmă de emfază, dar cu tuşele fine ale unei profundităţi tandre, prin care Margareta Pogonat este hărăzită să rămînă printre noi şi să jaloneze perpetua căutare de sine a filmului românesc veritabil.