Măiastrul festival al PSD – această zgomotoasă fumigenă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ajun de alegeri, locale sau parlamentare, o mare frenezie pune stăpânire pe parlamentarii patriei: cu nouă luni înainte de scrutinul pentru Senat şi deputăţie, se umple ţara de proiecte de legi, una mai năstruşnică decât alta. Scopurile sunt două – pe de o parte, impresionarea electoratului, pe de altă parte, îngroşarea CV-ului parlamentarilor (acuzaţi destul de des de lipsă de activitate).

Fiind în copleşitoarea majoritate a cazurilor acţiuni electorale, aceste propuneri legislative mor de moarte bună în Parlamentul de după alegeri. Da, dar între timp, noi am avut OUG 13...

Problema cu care ne confruntăm e următoarea: majoritatea proiectelor de legi realizate în modul de mai sus au ajuns, acum, la termen: sunt adoptate tacit (adică pentru că a trecut timpul şi nu s-a uitat nimeni pe ele) de Senat şi trebuie votate de Camera Deputaţilor, decizională (aici, lunga listă înaintată de dl Tăriceanu către dl Dragnea cu asemenea propuneri). Printre ele se numără înfiinţarea Festivalului Internaţional de Dansuri şi de Muzică Tradiţională Laică şi Sacră „Bucureşti – Pasărea Măiastră“ (o iniţiativă a senatorilor PSD Sorin Ilieşiu, Gabriela Firea, Mihai Fifor şi Gabriel Mutu) şi propunerea deputatului Ioan Ghişe de incriminare a omisiunii de denunţ (dacă nu denunţi o infracţiune în 30 de zile, puşcăria te mănâncă). Toate aceste proiecte sunt, în sine, nişte fumigene (din motive de aplicabilitate, n-au nici o şansă să treacă) – însă, după ce s-a întâmplat cu recenta ordonanţă a Guvernului, instinctul prevenirii potenţialei căderi a drobului de sare ne-a pătruns pe toţi, iar reacţiile au naturala tendinţă de a fi supradimensionate. Better safe than sorry, cum zice englezul.

Să ne ocupăm, acum, de măiastrul festival propus, printre alţii, de în prezent primarul general al Capitalei. De ce e înfiinţarea prin lege a Festivalului „Pasărea Măiastră“ o fumigenă?

Nu dai o lege ca să stabileşti că Ionică se joacă cu Georgică.

Nu că în ţara asta, dar pe continentul european nu se pot înfiinţa prin lege festivaluri. Pentru buna raţiune că un festival nu e o formă de organizare, ci o activitate. Şi la fel cum nu poţi înfiinţa prin lege un campionat de fotbal sau o producţie de spectacol, nu poţi înfiinţa nici festivaluri. Motiv pentru care şi Festivalul „George Enescu“ e organizat de Artexim, n-are el legea lui de „înfiinţare“. Poţi înfiinţa, în calitate de Parlament al României, instituţii publice şi organe de specialitate ale statului – dar nu aşa, fără să întrebi pe nimeni. Fiindcă o a doua condiţie esenţială este ca instituţia sau organul (mă scuzaţi...) să fie subordonate cuiva sau coordonate de cineva – cineva care le dă banii (bugetul) şi le supervizează activitatea şi care e, cum ar veni, ordonator principal de credite. Acum, Parlamentul nu poate înfiinţa brusc chestii de-astea în subordinea primăriilor – că de treaba asta se ocupă Primăria însăşi şi al său Consiliu (Municipal sau Local): se cheamă descentralizare (autonomie locală) şi este explicată pe înţelesul politicienilor în Legea administraţiei publice locale, în vigoare din nobilul an 2001. Iar în subordinea ministerelor iarăşi nu poate decât cu acordul/la iniţiativa respectivului minister, căci altfel, cum ar fi ca administratorul de bloc să vină într-o zi la un proprietar de apartament şi să-i spună „ştii ceva, noi ne-am gândit că tu ar trebui să-ţi faci din două camere, trei, ia pune-te să reamenajezi!“.

Acum, desigur că există posibilitatea deciderii de către Stat a organizării unor activităţi. Dar asta nu se face prin lege, care, ne spun tratatele de drept, reglementează relaţii sociale de importanţă majoră, cu grad mare de generalitate. Nu dai o lege ca să stabileşti că Ionică se joacă cu Georgică. Dacă vrei musai acte normative pentru asta şi nu doar dedicarea unei file de buget, în baza atribuţiilor pe care le ai, iar joaca lui Ionică cu Georgică e ceva ce ţine de politica publică a statului, dai o Hotărâre de Guvern – cazul organizării Sezonului Cultural România-Franţa sau a mult-pomenitului Centenar al Marii Unirii. Sau a Festivalului Enescu. HG care cuprinde, în mod obligatoriu, sursele de finanţare, scopul şi obiectul de activitate, cine se ocupă şi atribuţiile responsabililor. La fel şi dacă onor primăria doreşte ca cineva din subordinea ei să organizeze festivaluri (primăriile şi ministerele nu mai sunt de vreo 20 de ani operatori, ele personal nu organizează nimic, o fac prin instituţiile din subordine sau alte structuri expres desemnate): se dă o mândră Hotărâre de Consiliu.

Parlamentul nu poate institui prin lege încălcarea altor legi.

În proiectul de lege cu măiastra Pasăre scrie că Festivalul se organizează (adică până şi ei recunosc că e o activitate...) „sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Ministerului Culturii“. Frumos, măreţ, dar am o veste revoluţionară: patronajul nu e ceva care să existe în legislaţia românească (dacă nu se referă la vreun „înalt patronaj“ sau la scrisoarea de patronaj de la acordarea unor licenţe...) şi în mod cert nu există în Legea 500/2002, supranumită Legea finanţelor publice. Pe baza existenţei într-o lege a cuvântului patronaj nu se pot da bani publici, ci cel mult o coroniţă cu felicitări de la Primărie şi Minister (cheltuială angajată şi efectuată conform legii pomenite). Că se zice mai jos că (de data asta) Guvernul (adică cine? Secretariatul General al Guvernului? toate ministerele? fondul de rezervă? portarul de la Palatul Victoria? căci Guvernul, conform Constituţiei şi Legii 90/2001, este un organism colectiv alcătuit din „prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică“, el face lucruri prin componentele lui, că de-aia Hotărârile de Guvern nu-s semnate „Guvernul“) şi PMB vor asigura bugetul şi vor aloca sediul – ura şi la gară: ca ce, dacă nu-l au în subordine? Datul de bani la terţi cu care n-ai nici o relaţie prevăzută de noianul de legi organice în vigoare presupun că se cheamă deturnare de fonduri („Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani“ – art. 307, alin. (1) din Noul Cod Penal).

Mergând mai departe pe firul propunerii de act normativ (şi n-o să spun că ea, propunerea, implică inclusiv o instituţie publică desfiinţată prin comasare acum nişte ani buni...), constatăm că nişte oameni – un director artistic, un preşedinte de onoare şi un director general – urmează să fie numiţi de nişte autorităţi în consultare cu alte organizaţii. Păi staţi aşa, doamnelor şi domnilor, înfiinţăm ceva de stat şi scuipăm cu graţie pe, de pildă, Legea managementului instituţiilor publice de cultură? Schemele astea cu directori şi preşedinţi numiţi merg atunci cînd o instituţie publică organizează ea un festival şi angajează nişte oameni pe baza prevederilor Codului Civil (sau al Muncii, dacă-s generoşi). Pentru orice altceva, vorba reclamei, există funcţiile de demnitate publică, Statutul funcţionarilor publici şi Legea managementului – Parlamentul, cât o fi el de Parlament, nu prea poate institui prin lege încălcarea altor legi.

Altfel spus, şi dacă i-a pătruns strechea pe absolut toţi parlamentarii majorităţii şi toţi votează în transă acest proiect, ceva atât de aberant nu se poate implementa pentru că, în primul rând, nu se poate finanţa legal.

Dar dacă da?, ar întreba unii. Păi, simplu: ideea că absolut toată lumea care are de-a face, ca decident oricât de mic, cu Statul în ţara asta e angajată într-un amplu proiect de ignorare a tuturor legilor n-o să facă decât să ne pună să alergăm după fumigene şi cai verzi pe pereţi, în timp ce la firul ierbii lucrurile continuă să se producă the old fashioned way: cu finanţări date legal, dar cu dedicaţie, cu înfiinţări legale de instituţii, tot cu dedicaţie...

Căci aici e cheia situaţiei: dincolo de nelegalitatea şi caracterul aberant al unor propuneri legislative, ceea ce în mod cert nu mai merge este modul în care se guvernează în ţara asta. O decizie de felul organizării unui festival care vrea să concureze cu... concertul de Anul Nou de la Viena (aşa scrie în „Expunerea de motive“) – ca şi cea a înfiinţării de teatre etc. – nu se poate lua doar pe criterii de clientelism, populism, oportunism şi „io decid pen’ că io pot“, fără transparenţă, fără consultarea reală a sectorului cultural, fără legătură cu o minimă strategie de dezvoltare culturală locală sau naţională. Sau se poate?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite