Mai mult world music decât jazz

Unul dintre cei mai mari chitarişti ai secolului al XX-lea, Al Di Meola a venit pentru a doua oară în România, propunând o incitantă formulă acustică, simplă, dar cu multe disponibilităţi,

Unul dintre cei mai mari chitarişti ai secolului al XX-lea, Al Di Meola a venit pentru a doua oară în România, propunând o incitantă formulă acustică, simplă, dar cu multe disponibilităţi, specifică pentru world music şi nu pentru jazz : două chitare, acordeon şi percuţie.

Omuzică de frontieră, complexă, pendulând între jazz şi world music - cu un pronunţat accent pentru cea de-a doua orientare - este oferta făcută de Al Di Meola publicului bucureştean.

Miile de spectatori prezenţi la Sala Palatului (sala a fost aproape plină) au venit pentru chitaristul virtuoz, pentru cel pe care-l ascultau fascinaţi în discurile sale din anii `70 sau `80 sau în popularul "Friday Night in San Francisco" (1980), realizat împreună cu John McLaughlin şi Paco de Lucia, considerat cel mai bine vândut album live. Li s-a oferit ceea ce aşteptau; o demonstraţie de tehnică fabuloasă a unui chitarist cu un sunet inconfundabil, plin de substanţă.

Stil latino semicomercial

Totuşi, pentru că în aceste ultime două decenii este prima oară când vine în Bucureşti, poate că o parte dintre cei aflaţi în sală nu ştiau că, după 1990, Al Di Meola a înregistrat albume mai apropiate de muzica populară şi de stilurile latino, decât de jazz. Pentru aceştia, virtuozitatea eclatantă subscrisă, de-a lungul întregului concert, mereu aceluiaşi stil latino semicomercial, discursul lui Meola au putut părea, de la un punct încolo, chiar plictisitoare.

Al Di Meola New World Sinfonia este formula în care artistul şi-a contextualizat chitara într-un ambient timbral cald, foarte la modă, cu o puternică tentă latino europeană, mai puţin cu influenţe cubaneze sau braziliene, o reţetă fără vârstă, perfect adaptată gustului publicului care "lasă radioul să cânte". Creator de paradigmă în arta chitarei, Al Di Meola nu a înşelat aşteptările celor care îl iubesc pentru sunetul său.

Cu o tehnică de mâna dreaptă spectaculoasă, cu exploziile acordice concluzive încărcate de tensiuni şi tenebre armonice, artistul a probat pe viu acele calităţi care au ridicat personalitatea sa artistică la rangul de creator de stil. Pe de altă parte, tipul de "împodobire" a culminaţiilor solistice marca Al Di Meola riscă să constituie, inerent, acea dulce alunecare în capcana propriilor clişee.

Emoţii pentru chitaristul român

Adaptaţi perfect reţetei - deloc întâmplător inclusiv şi vizual -, muzicienii aflaţi în proiectul New World Sinfonia au fost parteneri ideali, strălucind exact atunci şi atât cât trebuie. Reţeta generoasă a spectacolului nu a cuprins doar evoluţia în ansamblu.

Al Di Meola, ca orice muzician aflat cu adevărat în pragul de aşteptare al publicului, a oferit şi câteva piese solo care - chiar dacă s-au situat în interiorul aceluiaşi idiom muzical - au oferit o binevenită variaţie. Momentul chitaristului Alexandru Cotoi, selecţionat în urma unei audiţii dedicate acestui eveniment, a decurs onorabil pentru noi, chitaristul român fiind stăpânit de emoţii ce s-au dovedit creatoare.

Vizionarea acestui frumos concert lasă totuşi în urmă o întrebare. De ce un artist cu atâtea disponibilităţi a preferat să se cantoneze în ultimii ani într-o arie stilistică atât de restrânsă ? Răspunsul să se găsească, oare, doar în zona succesului financiar?