Maestrul Marin Constantin – 90!

Marin Constantin (1925-2011)

Greu de spus - în aceşti ultimi ani - că aş fi resimţit în vreun anume fel sentimentul propriu al despărţirii de maestrul, de artistul Marin Constantin, muzicianul care întruchipează pentru mulţi dintre noi statura personalităţii fară de pereche în muzica, în arta cântului coral. Căci, o ştim cu toţii, Marin Constantin a intrat în legendă încă din timpul vieţii. S-a întâmplat nu de ieri, nu dealaltăieri.

Este un loc pe care şi-l păstrează în continuare.

E drept, a trecut în lumea celor drepţi în urmă cu câţiva ani. In aceste zile ar fi fost sărbătorit la împlinirea memorabilei vârste de nouă decenii! Este momentul în care viaţa muzicală românească îi aduce cuvenitul omagiu.

Este adevărat, Corul de Cameră Madrigal, colectivul Madrigal-ului, cel de astăzi, nu este identic cu  formaţia din urmă cu un deceniu sau două. Ne lipseşte consisteţa spirituală unică, cu totul particulară, a maestrului. S-a atenuat implicarea muzicienilor formaţiei, dedicaţia acestora în actul cu totul particular al cântului coral cameral. A rămas dorinţa de a menţine statutul profesionalismului înalt, implicarea în manifestări actuale dintre cele mai diverse pe care cântul coral le poate potenţa în zona relaţiei dintre artă, muzică, cultură, pe de-o parte, şi, situarea responsabilă, temeinică, în viaţa colectivităţii, pe de alta.

De aproape o jumătate de secol – trebuie să o recunoaştem – s-a născut legenda relaţiei cu totul aparte dintre conducătorul formaţiei şi ansamblul Madrigal. S-au plămădit unul pe celălalt, au trăit întru muzică unul pentru celălalt înprospătându-se continuu; iar aceasta pe parcursul unei legături, a unei intimitaţi artistice în limitele căreia a înflorit miracolul cântului coral drept expresie a unei comunicări unice, petrecute în repetiţii, în concert.

Marin Constantin a plecat dintre noi în urmă cu câţiva ani. Se  spune că ar fi plecat în prima zi a unui nou deceniu despre care ne place să credem că ar fi încărcat de speranţe. S-a dus să se odihnească puţin. Caci i-a fost dat să facă multe. Pentru muzică, pentru oamenii ei; dar mai cu osebire pentru cei ce se pot lasa ademeniţi de miracolul muzicii drept stare existenţială a fiinţei umane. Marin Constantin şi al său Madrigal constituie un corp al celor alesi, un organism unic în dinamica căruia se făptuia muzica drept o stare a unei înalte spiritualităţi.

Era mai mult decât un dirijor. Sunt tentat să cred că era un veritabil magician. Sub privirea sa atentă, faptele muzicii se rostuiesc drept prelungire a unei ordini interioare ce se împlineşte abia în sunetul cântului coral, drept un ecou al unui dat lăuntric. Unii au fost tentati sa facă o apropiere de sunetul unei superbe viori Stradivarius. Nepotrivită comparaţie! Căci Marin Constantin şi Madrigal-ul său, sunetul cu totul aparte al formaţiei, au văzut lumina creaţiei sub privirile noastre, începând cu mijlocul anilor ’60; iar aceasta drept parte a unei culturi elaborate a cântului coral. Sunetul devine un reflex firesc al muzicii, al vieţuirii acesteia şi nu invers; în cazul maestrului, muzica nu ajunge a fi dependentă de sunet ci îl crează pe acesta. Prin voinţa sa muzica înseşi era cea care zămislea atât instrumentul cât şi sunetul ansamblului coral; …drept împlinire a unei misiuni într-un anume fel sacre. Astfel s-au nascut bijuteriile Renaşterii italiene, monodiile cântărilor psaltice româneşti, cantatele de Bach şi de Webern, imensul tezaur al valorilor muzicii noastre de secol XX. Transparenţele sonore ale culorilor timbrale ale ansamblului, valori preţioase de înnobilare a muzicii, se constituie în ecouri ale unei lumi interioare pe care Marin Constantin a ştiut a şi-o cladi de-a lungul multor ani. Prin meditaţie, prin cultură, pentru muzica, pentru oameni.

Este de apreciat în zona firescului, faptul că denumirea actuală a ansablului – conferită prin decret al autorităţilor culturale – poartă în titulatură inclusiv numele maestrului. Este firesc faptul că uneia dintre zonele bucureştene i se atribuie numele lui Marin Constantin, că una dintre sălile Universităţii bucureştene de muzică i se atribuie numele acestei personalităţi atât de speciale a muzicii româneşti din cea de a doua jumătate a secolului trecut. Nouă, astăzi, ne rămâne  misiunea de a şti să valorificăm exemplul maestrului.