Cântă la pian de la 3 ani, primul ei profesor fiind chiar bunicul. La vârsta de opt ani, susţinea primul ei recital transmis în direct la radio, iar la vârsta de nouă ani a debutat pe scena Ateneului Român, interpretând Concertul pentru pian în Fa minor de Johann Sebastian Bach. Un fost copil minune cu rezultate extraordinare, Mădălina Paşol înşelege mai bine decât oricine nevoia de modele şi de repere a tinerilor talentaţi. Ea îşi trăieşte maturitatea artistică între Berlin şi Bucureşti dezvoltând cu generozitate proiecte de mentorat muzical pentru copiii care au nevoie să-şi găsească drumul propriu în muzică.

Am un copil talentat la muzica, ce ar trebui să fac pentru el?

Mădălina Paşol: Cea mai mare greşeală a părinţilor este să suprasolicite copilul cu activităţile extra-şcolare. Joaca este foarte importantă pentru copii, dacă orele de limbi străine, pian sau judo înlocuiesc acest lucru, mai târziu el va avea de suferit. Desigur, un copil talentat trebuie încurajat spre muzică de cât mai mic, însă nu trebuie forţat şi limitat la studiul unui instrument. Este bine ca el să îşi exploreze toate opţiunile.

De ce nu ar putea copilul meu să facă singur performanţă?

Mădălina Paşol: Performanţa vine cu timpul şi doar cu ajutorul părinţilor şi mentorului sau profesorului. Între performanţă şi studiile muzicale nu există semnul egal.

Cum procedez dacă eu părintele copilului nu am făcut muzică, nu ştiu cum merg lucrurile? Cum ar trebui să-l ajut?

Mădălina Paşol: Pe cât de devreme prezintă copilul calităţi muzicale, pe atât de repede ar trebui dus la o şcoală sau un cerc muzical. Treptele prin care trece un copil preşcolar nu trebuie arse pentru a fi dedicat muzicii, ci trebuie mers în paralel. Nu trebuie insistat, însă, pentru că există cazuri de suprasolicitare şi la copii, nu doar la adulţi.

Cum ar trebui să fie profesorul cu care lucrează?

Mădălina Paşol: Un mentor în adevăratul sens al cuvântului, un pedagog organizat cu o etică a muncii şi un om care iubeşte muzica sunt câteva calităţi care profilează un profesor bun. Bineînţeles, un om cu studii şi experienţă este de la sine înţeles. Trebuie înţeles aspectul studiului individual – aici este munca adevărată a studentului – unde profesorul nu intervine, ci doar ghidează. Diferenţa dintre un mentor şi un profesor de pian este acest imbold pe care îl poate imprima studentului de a fi independent şi motivat în studiu.

 

Diferenţa dintre un mentor şi un profesor de pian este acest imbold pe care îl poate imprima studentului de a fi independent şi motivat în studiu.

Este posibil să funcţioneze pentru copil dubla colaborare, cea cu profesorul de la clasă şi cea cu un mentor?

Mădălina Paşol: De obicei, nu funcţionează. Orele de studiu de la şcoală urmăresc un canon, o formare standard din care se pot dezvolta calităţile muzicale. Atunci când intervine un profesor, doi sau mai mulţi, vor apărea aşteptări diferite şi, prin urmare, rezultate diferite. La nivelul interpretării există un element subiectiv, care diferă de la profesor la profesor, de la pianist la pianist – aici este secretul unui bun muzician. Copilul nu va putea mulţumi profesorul de la şcoală şi pe cel din privat în acelaşi timp, iar acest lucru se va traduce printr-o frustrare a sa.

Ce obiective ar trebui să-şi asume un profesor care te asigură că îţi duce copilul spre performanţă?

Mădălina Paşol: Părinţii care îmi prezintă copii talentaţi sunt atât de entuziasmaţi, încât pare că ei vor să facă performanţa în locul copilului. De multe ori, nu este înţeleasă foarte bine arta predatului – nu există soluţii standard pentru performanţă. Un copil poate să aibă de lucrat, încă, la tehnică şi îi sunt sugerate exerciţii în acest sens, pe când alt copil prezintă deja o sensibilitate artistică, dar este lipsită de tehnică. Nu trebuie, însă, ca un părinte să submineze poziţia unui profesor – copilul nu este o jucărie sau un animăluţ de dresat pentru circ, iar de multe ori un copil care nu doreşte să facă performanţă nu trebuie forţat în acest sens. Performanţa, ca şi succesul, de multe ori, bat încet la uşă şi nu mulţi părinţi aud acest lucru.

Care sunt capcanele în care pot cădea parinţii cand aleg să colaboreze cu un profesor care promite pentru copil performanţă?

Mădălina Paşol: Promisiunile legate de rezultate rapide sunt fictive, în cele mai multe cazuri. Nu poţi garanta o dexteritate pianistică în X sau Y număr de luni, iar de cele mai multe ori părinţi cred în astfel de şcoli particulare. Performanţa nu este o promisiune, ci este un lucru care vine natural sau nu – un fel de loterie, dacă vreţi.

Cum sunt absolvenţii liceelor de muzică şi cum sunt premianţii concursurilor naţionale? 

Mădălina Paşol: Un absolvent de conservator sau de şcoală de muzică nu este neapărat un produs gata pentru scenă. Concertistica este greu de învăţat şi asimilat în şcolile din România, iar de multe ori participarea la concursuri devine doar un sport. Un copil talentat trebuie să aibă cât mai multă expunere pe scenă, chit că este un concurs sau o audiţie, şi nu trebuie să devină competitiv. Rostul muzicii este să înveţe un alt limbaj de exprimare, să devină matur din punct de vedere artistic şi să dezvolte o sensibilitate. În momentul în care ţelul părinţilor este premiul I, muzica nu mai este o artă, ci un sport agresiv.

Citeşte şi Mădălina Paşol, pianist-concertist: „În momentul în care dezvoltăm aptitudinile muzicale, dezvoltăm creierul“