Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Şi totuşi... Teatrul Muzical „Nae Leonard” îşi depăşeşte condiţia, reuşind s-o aducă din nou pe scenă pe Elena Moşuc. Dacă la Iaşi se poate vedea cea mai bună punere în scenă a Luciei, iar la Bucureşti Moşuc vine să cânte în special La bohème (sau, mai demult, La traviata), a fost imposibil în ultimii ani s-o „prinzi” pe marea soprană în rolul ei poate cel mai important, cel al miresei din Lammermoor.

Producţia lui Horia Balint e, în acest context, irelevantă. Ilustrativă până la nivelul unui vehicul utilitar, cu costume „de epocă” dar fără să dea totuşi vreun indiciu mai precis asupra epocii (rămâne memorabilă prima scenă a actului al doilea, cea a duetului dintre Lucia şi fratele ei, Enrico, ce părea la fel de verosimilă pentru al doilea act din Tosca!), având însă circumstanţa atenuantă că a fost destinată încă de la început turneelor. De aici simplitatea şi chiar eficacitatea de a nu deranja, atâta vreme cât pe scenă sunt voci importante.

Elena Moşuc a părut în dificultate la început, Regnava nel silenzio fiind mai degrabă o luptă între o tehnică senzaţională şi greutatea unei voci care nu lăsa să se întrevadă coloratura şi agilitatea, ci drama. O luptă câştigată însă, pentru că vibrato-ul larg al sopranei aproape că nu s-a observat, în schimb contrastele dinamice (tare vs. încet) sugerau dificultăţile încălzirii. Într-adevăr, cu două zile înainte, Elena Moşuc cântase La traviata, la Atena.

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera.