Liviu Prunaru deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Prunaru, violonist FOTO orchestraradio.com
Liviu Prunaru, violonist FOTO orchestraradio.com

Violonistul Liviu Prunaru va concerta, pe 9 octombrie, în deschiderea noii stagiuni a Orchestrei de Cameră Radio, interpretând dublu rol: de solist şi dirijor. Prunaru este în prezent concert-maestru al Orchesrei Royal Concertgebouw din Amsterdam.

Muzicianul se află într-un adevărat „maraton“ artistic pe tărâm românesc: a fost recent aplaudat pe scena Sălii Palatului, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, pe 21 şi 22 septembrie, când a cântat alături de prestigiosul ansamblu olandez, sub bagheta dirijorului Mariss Jansons, în cele mai apreciate concerte ale manifestării. De asemenea, publicul din opt oraşe din România l-a aplaudat, alături de partenerii săi, în cadrul celei de-a treia ediţii a turneului naţional „Duelul viorilor“, care s-a încheiat cu succes la Sala Radio, prin recitalul din 4 octombrie. Artistul se bucură de privilegiul de a cânta pe una dintre viorile Stradivarius de patrimoniu universal (Stradivarius Pachoud, din 1694). 

Orchestra de Cameră Radio îşi reîntâlneşte publicul după succesul înregistrat în ediţia abia încheiată a Festivalului Internaţional „George Enescu“ - când a concertat pe scena Sălii Palatului sub bagheta dirijorului britanic James Judd, alături de Orchestra Naţională Radio şi cele două coruri ale instituţiei. Stagiunea pe care o deschide va fi una plină de evenimente: invitaţi din ţară şi de peste hotare, cum ar fi mezzosoprana Ruxandra Donose sau contratenorul Cezar Ouatu (reprezentantul României la Eurovision), într-un repertoriu variat şi inedit.

Programul serii se va deschide cu Suita „Capriol“ pentru orchestră de coarde semnată de compozitorul britanic Peter Warlock, cea mai populară lucrare a controversatului artist (adesea asociat de contemporanii săi cu practicile oculte), o serie de dansuri inspirate din perioada Renaşterii. 

Evenimentul va continua prin Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră – creaţie aşternută pe portativ la doar 13 ani de compozitorului german romantic Felix Mendelssohn Bartholdy, considerat un copil minune al muzicii, ca şi Mozart. Lucrarea s-a bucurat însă de un succes târziu, datorat, la peste o sută de ani de la scrierea sa, nimeni altuia decât lui Yehudi Menuhin, care a interpretat în numeroase rânduri partitura. 

Concertul se va încheia cu Amintiri din Florenţa, un sextet de coarde (două viori, două viole şi două violoncele) semnat de celebrul compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski. Şi cum artistul este cunoscut adesea ca un mare compozitor de balet, şi această lucrare, inspirată de o călătorie în Italia, este puternic influenţată de un stil dansant, extrem de plăcut audiţiei muzicale.

Liviu Prunaru, câştigător a numeroase competiţii muzicale de mare valoare, şi-a construit o bogată carieră internaţională: apariţii solistice alături de orchestre renumite ca Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National Belgique, Orchestra Filarmonică din Atena, Orchestra Mayo din Buenos Aires, Orchestra de cameră din Indianapolis. 

Liviu Prunaru este frecvent invitat în cadrul unor festivaluri prestigioase, iar recent artistul a concertat în America de Nord, Elveţia, Argentina, Belgia, Germania, Italia, Franţa şi Olanda. Prezenţa sa pe scena Sălii Radio este o frumoasă continuare a evenimentului în cadrul căruia a fost aplaudat în mai multe oraşe ale ţării: a treia ediţie a turneul naţional « Duelul viorilor », susţinut alături de violonistul Gabriel Croitoru şi de pianistul Horia Mihail. Paralel cu activitatea artistică Liviu Prunaru este implicat activ în domeniul pedagogic, considerat ca un valoros profesor de vioară al Academiei Menuhin.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite