Lawrence Foster dirijează Orchestra Română de Tineret, la Festivalul „George Enescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orchestra Română de Tineret, una dintre cele mai apreciate orchestre formate din tineri muzicieni, va interpreta pe 8 septembrie, de la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului, lucrări de Maurice Ravel, Johannes Brahms şi Dan Dediu, sub bagheta dirijorului american Lawrence Foster.

Născut în 1941, în Los Angeles, dar cu părinţi de origine română, Lawrence Foster, este un remarcabil interpret al muzicii lui George Enescu, fiind director artistic al Festivalului „George Enescu“ la ediţia din anul 1998. Dirijorul american a fost decorat de statul român, în 2003, pentru aportul adus muzicii româneşti şi creaţiei enesciene în mod deosebit, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer.

A debutat ca dirijor în 1960, la vârsta de 18 ani, cu nou înfiinţata Orchestră a Debutanţilor a Fundaţiei Tinerilor Muzicieni din Los Angeles şi, în acelaşi an, a devenit dirijorul Baletului din San Francisco. A urmat o carieră prodigioasă la pupitrul celor mai mari orchestre din lume, printre care Filarmonica din Los Angeles, Houston Symphony, Orchestra Naţională din Monte Carlo, Orchestra Simfinică din Ierusalim şi Orchestra Simfonică din Barcelona. Din 2002, este director muzical al Orchestrei Gulbenkian din Lisabona.

Programul festivalului în ziua de 8 septembrie include şi trei concerte din seria „Muzica Secolului XXI“ interpretate de „Minguet“ Quartet, alături de soliştii solişti Jörg Widmann şi Sarah Maria Sun, de la ora 11.00, la Sala Mică a Palatului. Intrarea la acest concert este liberă. 

La Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti - Studioul de Operă şi Multimedia, de la ora 14.00, va avea loc concertul susţinut de Ansamblul „Traiect“, avându-l ca dirijor pe Sorin Lerescu, solist Pierre-Yves Artaud (flaut). Cornelia Petroiu (violă) va fi invitatul special al evenimentului. 

La 15.30, tot la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, va avea loc o întâlnire în care se vor discuta concluziile workshop-ului Internaţional „George Enescu“. 

De asemenea, unul dintre cei mai aclamaţi dirijori contemporani al generaţiei de muzicieni tineri ai României, Tiberiu Soare, va susţine un workshop dedicat muzicii secolului XXI, la Ateneul Român, de la ora 17.00. În apariţiile sale din mass-media, dirijorul a vorbit despre deschidere şi lipsa barierelor în muzică: 

„Cineva care ascultă «Paraziţii» poate să îndrăgească, în aceeaşi măsură, şi muzica lui Mozart sau Handel. Nu există graniţe în muzică. De exemplu, Mozart nici nu ştia că scrie muzică clasică“.

Seria „Concertele de la Miezul Nopţii“ aduce de la ora 22.30, la Ateneul Român, „Alessandro“, o dramă muzicală în trei acte, de G.F. Händel, după un libret de Paolo Rolli. George Petrou, dirijorul acestei drame muzicale, are un repertoriu remarcabil de muzică barocă, clasică şi romantică, fiind adeptul unei interpretări documentate istoric. Din distribuţie fac parte: Max Emanuel Cenčić, Julia Lezhneva, Laura Aikin, Pavel Kudinov, Xavier Sabata, Juan Sancho şi Vasily Khoroshev.

Festivalul „George Enescu“ se va desfăşura între 1 şi 28 septembrie, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. Festivalul aduce pe scenele româneşti unii dintre cei mai mari artişti ai momentului, de la pianistul şi dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiş oriunde în lume - Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra.

Showbiz



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite