La trei ani de la sosirea în România, Johan Kobborg revine cu un mesaj impresionant despre „cei mai frumoşi ani“ ai vieţii sale EXCLUSIV

La trei ani de la sosirea în România, Johan Kobborg revine cu un mesaj impresionant despre „cei mai frumoşi ani“ ai vieţii sale EXCLUSIV

Fotografia de grup a Corpului de Balet ONB cu care Johan Kobborg îşi ilustrează mesajul

După o perioadă mai lungă de tăcere, Johan Kobborg, fostul director de balet al Operei Naţionale Bucureşti, revine cu un mesaj pe Facebook, adresat foştilor săi colaboratori, la exact trei ani de când a acceptat postul de la Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Postarea, distribuită exclusiv prietenilor lui Johann, a fost o surpriză chiar şi pentru cei mai apropiaţi de danezul care-a adus atâta strălucire, timp de peste doi ani, prăfuitei Opere de pe Dâmboviţa (doar câteva zeci de metri o despart de des-ridiculizatul râuşor care traversează Capitala). Nimeni nu se mai aştepta ca Johan Kobborg să reacţioneze, şi încă într-un mod atât de frumos, adresându-se celor alături de care a muncit şi a avut momente frumoase, nu celor care au concurat, ca într-o spirală a absurdului şi a luptei contra propriului interes, la debarcarea sa. În Opera condusă acum cu mână de fier de Beatrice Rancea, această aniversare nu a fost nici măcar pomenită, dar să mai fie şi sărbătorită.

„Cu exact trei ani în urmă, în această zi, am acceptat un post care s-a dovedit a fi începutul celor mai frumoşi ani ai vieţii mele“, îşi începe Johan Kobborg postarea din această după-amiază, după care continuă, plin de emoţie:

„A fost sursa unor schimbări profunde de viaţă, chiar dacă, s-ar putea spune, n-am apucat să terminăm ceea ce începusem, sau să mergem împreună atât de departe pe cât intenţionam. Am fi fost, în destul de puţină vreme, una dintre cele mai uimitoare companii de pe piaţă, cu puţină bunăvoinţă. Unele lucruri vor fi uitate, altele nu, dar cu siguranţă am fost destul de frumoşi pentru o vreme“.

În final, danezul dedică mesajul „Pentru voi toţi, oameni nemaipomeniţi, care-aţi făcut lucrurile speciale“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările