La moartea lui Nicolae Herlea

Vestea m-a cutremurat. Deşi o aşteptam în ultimele zile, evoluţia stării grave a sănătăţii maestrului fiind cunoscută şi urmărită cu febrilitate de jurnaliştii care îi erau apropiaţi, de prieteni, ştirea venită mai întâi telefonic, apoi pe e-mail, m-a cutremurat.

Mi-a rezonat în minte glasul cu timbru de o calitate nemaintâlnită în întreaga lume, mi-a reapărut în faţă chipul blând, am simţit din nou calda sa îmbrăţişare, afectuoasa strângere de mână,  mi-am amintit de ţinuta sa impecabilă în scenă şi în viaţă, am rememorat marile sale roluri, marile sale înregistrări. De la începutul anilor '60 nu am lipsit de la niciun spectacol al lui Nicolae Herlea pe scena Operei bucureştene. Amintirile sunt puternice, copleşitoare. S-a stins cel mai mare artist liric român al tuturor timpurilor, un simbol etern.

În ultimii ani îl întâlneam în Bucureşti sau la Brăila, unde prezida juriul Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée”. De fiecare dată, nu contenea să-mi amintească de cronicile pe care le-am publicat după memorabilul spectacol cu „Tosca” de la Tokyo din 1975, gravat pe DVD sau la sărbătorirea de 80 de ani, celebrată pe prima scenă lirică a ţării. Plăcându-i atât de mult, cred că - la ceas de mare durere - cel mai potrivit omagiu este să le recitesc cu gândul la maestrul mult iubit şi să reiau aici un extras din articolul aniversar de acum câţiva ani:

„Vocea lui Nicolae Herlea… un Stradivarius ale cărui corzi au fost binecuvântate de sărutul zeilor, de picuri de ambrozie şi nectar dătătoare de parfum şi legendă. Nu se poate explica altfel unicitatea acestui minunat instrument, acestei nestemate încărcate de carate care este glasul marelui bariton. Ajutat de memoria discului, caut în istoria operei printre interpreţii care au dat viaţă personajelor întrupate şi de Nicolae Herlea... Stracciari, Ruffo, Granforte, Galeffi, Basiola, Bechi, Tibbett, Warren, Mascherini, Gobbi, Taddei, Valdengo, Silveri, Tagliabue, Guelfi, Bastianini, Panerai, Protti, Sereni, Borthayre, Blanc, Massard, Merrill, Mac Neil, Cappuccilli, Glossop, Manuguerra, Wixell, Pons, Milnes, Bruson, Zancanaro, Nucci... baritoni iluştri ai veacului trecut, referinţe pentru veacurile ce vor urma. Niciunul dar absolut niciunul nu are calitatea vocii artistului român, timbrul cu moliciuni de catifea scăldat în armonice de preţ, rezonanţele de aur, strălucirea solară ce aruncă raze - săgeţi, căldura ca o binecuvântare, generozitatea. Totul reunit într-un glas - fluviu cu omogenitate de nedescris, cu brilianţă şi elocvenţă de adresare, cu eleganţă şi distincţie princiară în înfăţişarea scriiturii melodice.

Farmecul sonor la Nicolae Herlea este ameţitor... fascinează nu numai darurile dumnezeieşti native, întinderea neobişnuită a ambitusului, dar şi modul de desenare a conturului frazelor -  întotdeauna  mânuite, conduse cu nobleţe, impresionează maniera de tălmăcire a semnificaţiilor lor, potrivirea cu nedezminţit bun gust a accentelor, impulsurilor, integrate în luminozitatea orbitoare a unei aureole proprii marelui artist. Expresivitatea vocii sale vine din acest complex de virtuţi prin care a reuşit să devină baritonul absolut, capabil să redea cu brio vivacitatea rossiniană, autoritatea în partiturile belcantiste romantic italiene, fluiditatea în portativele franceze sau să coloreze subtil opusurile veriste. Iată teritoriile în care Herlea a rămas de neuitat, oferind interpretări magistrale ale unor personaje ca Figaro, Enrico, Contele de Luna, Rigoletto, Renato, Don Carlo, Marchizul de Posa, Germont, Valentin, Tonio, Gérard, Scarpia, ca să mă opresc doar la câteva. În scenă, a impresionat prin ţinuta seniorială, prin jocul plin de naturaleţe, fără excese.

De la Scala la Metropolitan, de la Opera de Stat din Viena la Covent Garden, de la Teatrul Liceu din Barcelona la Festivalul salzburghez, vocea lui Nicolae Herlea a răsunat glorios în compania marilor cântăreţi şi dirijori ai epocii. În toţi anii carierei sale, nu a neglijat Opera Română din Bucureşti, realizând spectacole memorabile alături de partenerii români dintre care amintesc, fără posibilitatea de a-i enumera pe toţi: Magda Ianculescu, Elena Dima, Maria Slătinaru, Eugenia Moldoveanu, Silvia Voinea, Elena Cernei, Zenaida Pally, Valentin Teodorian, Ludovic Spiess, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Nicolae Florei şi mulţi alţii.”

          Dumnezeu să-l odihnească în pace şi lumină pe neuitatul maestru Nicolae Herlea!