În 2015, o distribuţie specială a figurat pe afiş, cu invitaţi în rolurile principale, care au însoţit ansamblurile teatrului.

În întruchiparea personajului titular…

… am reîntâlnit-o pe  soprana Nadia Cerchez, 30 de ani, originară din Republica Moldova, cu studii la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, completate cu un masterat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. O ascultasem pentru prima dată, acum câţiva ani, în municipiul de pe Someş şi îi sesizasem potenţialul artistic. De atunci, a debutat la Opera Maghiară, a cântat la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, iar la Teatrul Naţional din Szeged, recent, a interpretat roluri dificile precum Lady Macbeth din „Macbeth” de Verdi şi Tosca.

La Iaşi, i-am regăsit glasul frumos colorat şi bogat îmbrăcat în armonice, a cărui consistenţă serveşte bine partiturile de vocalitate lirică-spintă. A cântat cu omogenitate şi accente potrivite dăruite frazelor arhetipalului personaj. Sigur că dramatismul actului secund a tensionat-o şi extremul acut a adus, pe ici, pe colo, tente de stridenţă, iar la finele celebrei arii „Vissi d’arte” a secvenţionat sunetele descendente La bemol – Sol, ce urmează culminaţiei. Oboseala a fost însă rapid recuperată, pentru un act ultim exemplar.   

Actriţei Nadia Cerchez, înaltă, suplă şi cu ţinută de divă, îi mai rămân de polişat - odată cu rodajul şi acumularea experienţei - unele relaţionări, unele atitudini în detalierea profilului psihologic al eroinei. Perspectivele carierei sunt însă majore.

Marius Vlad Budoiu…

…a venit cu cartea de vizită a unui important tenor liric-spint, pe care a onorat-o cu prisosinţă în hainele lui Mario Cavaradossi. Cu timbru rotund, nobil şi emisie de glas personalizată, specifică, artistul clujean a impresionat prin cântul eroic din primele două acte şi prin atmosfera elegiacă cu care l-a învăluit pe ultimul. Tehnician de mare valoare, vocalist subtil şi inteligent, atent la nuanţe, a expus măiestrite mezzevoci („Io lascio al mondo una persona cara”) şi a sedus prin poetica evocatoare din cunoscuta arie „E lucevan le stelle”. Mult iubit de publicul ieşean, a obţinut – pe merit - succesul serii.

Nadia Cerchez şi Lucian Petrean

Tot la Cluj...

... rezidează şi baritonul Lucian Petrean, posesorul unui glas robust, solid şi dominator, parcă făcut pentru rolul Scarpia. Vocea a sunat autoritar, fără asperităţi şi inflexiunile eminamente dramatice ale odiosului personaj au fost minuţios puse în pagină („Ha più forte sapore...” sau „Se la giurata fede... Già mi strugea l’amor della diva!”, din actul secund, sunt numai două exemple). Doar câteva opacităţi s-au insinuat pe alocuri, îndeosebi în declamaţiile de intrare „Un tal baccano in chiesa!” (primul act) sau „Tosca è un buon falco!” (actul al doilea), mai puţin explozive.  Cu alură masivă, a înfăţişat un Scarpia carnal, îndreptat către brutalitate, căruia blazonul de baron îi este departe.

Sub îndrumarea dirijorului Gheorghe Stanciu...

... pregătirea şi derularea muzicală a spectacolului au fost bune. Şeful de orchestră, o baghetă experimentată, a condus - cu tempi adecvaţi şi contraste remarcabile - un ansamblu instrumental aflat într-o seară cu adevărat festivă. A cântat îngrijit. Micile decalaje de la intrarea corului de copii sau din scena subsecventă Sacristanul- Scarpia au fost rapid rezolvate, iar cornul rebel de după reuşita replică a Toscăi „Io quella lama gli piantai nel cor” (actul al III-lea) a trecut cvasi-neobservat.

Admirabilă a fost alegerea vocilor din rolurile mici, întotdeauna garanţie a unui teatru de calitate. Îi notez aici, ordonând, pe excelentul bas timişorean Gelu Dobrea (Sacristanul), pe basul Daniel Mateianu (Angelotti), pe tenorul Andrei Apreotesei (sonor Spoletta), dar şi pe basul Victor Zaharia (debut ca Sciarrone). Poate doar baritonul Cătălin Berea (debut în rolul Temnicerul) a părut cu glas uşor uzat. Nu-i uit pe cei doi (invenţie regizorală) Păstori, Maria Galan şi Ştefan Gheorghe, membri ai Corului de copii condus de Raluca Zaharia.

Corul Operei a fost corespunzător pregătit de Manuel Giugula.

Producţia, veche de câţiva ani...

... este semnată de echipa bulgară Ognian Draganoff (regia) - Boris Stoynov (decoruri) - Tzvetanka Petkova Stoynova (costume). O montare în parametri clasici, cu decoruri economice şi absolut funcţionale, cu costume frumoase, poate prea uniform desenate şi colorate (roşu) pentru coriştii primului act. Câteva soluţionări regizorale ciudate au venit din dorinţa realizatorilor de a inova, de a epata. Mă gândesc la adoraţia lui Scarpia în biserică, urcat pe un podium, la inutila scenetă cu soţii Palmieri, inventată în debutul actului secund, la „satirii” care populează biroul şefului poliţiei romane... Ingenios a fost finalul în care Tosca a murit „absorbită” de îngeri, iar Cavaradossi a apărut martirizat, alături de Arhanghelul Mihail, în vârful Castelului Sant’Angelo. Remarc buna întreţinere a spectacolului, datorată - desigur - asistenţilor de regie Anca Şerbănuţă şi Victor Zaharia.

Sărbătoarea Operei ieşene a fost la înălţime. La final, o ploaie de steluţe strălucitoare a inundat sala. Ca de obicei, pe lângă coordonarea în asigurarea calităţii artistice a serii, managerul Beatrice Rancea ştie să marcheze momentele festive.