Consecinţele sunt imposibilitatea transpunerii în practică a programelor asumate prin contractele manageriale, amânarea sau anularea premierelor, blocarea invitării de solişti care să completeze golurile din distribuţii şi tot aşa. Soluţii alternative caută toată lumea la nivel directorial.

Spre exemplu, acum câţiva ani, Opera Naţională Română Iaşi a făcut prima coproducţie lirică integral românească în asociere cu Opera Naţională Bucureşti, pentru spectacolul „Văduva veselă” de Lehár, la iniţiativa regizoarei Beatrice Rancea, director general titular la Iaşi şi, în acea vreme, interimar la Bucureşti.

Tot Beatrice Rancea, în cooperare cu Florin Estefan, directorul general al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, a pus recent în practică o altă premieră managerială, schimbul de titluri între cele două scene, deşi nu au fost concepute drept coproducţii. Aşa încât, clujenii au putut vedea „Don Giovanni” de Mozart produs la Iaşi (regizor Beatrice Rancea), iar ieşenii „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, spectacol clujean în regia Mihaelei Bogdan, opere care lipseau din repertoriile teatrelor „primitoare”.

Lăudabile iniţiative, coproducţiile şi schimburile de spectacole fiind premiere naţionale, dar deseori aplicate în Occident.

De luat aminte, însă fără să devină un sistem. Bugetarea corespunzătoare şi la timp trebuie să onoreze scenele lirice, pentru stimularea creativităţii, a noului.

Florin Estefan şi Florin Guzgă

„Evgheni Oneghin”  

Producţia Mihaelei Bogdan datează din 2016 şi readuce titlul la Iaşi, ca nouă montare, după 40 de ani.

         Două spectacole în zile consecutive au marcat evenimentul în prima jumătate a lui iunie, două seri cu distribuţii diferite, ceea ce demonstrează puterile Operei ieşene, chiar dacă rolul titular a revenit unor invitaţi, baritonii Florin Estefan şi Ventseslav Anastasov (Bulgaria).

         Mizanscena susţinută de scenografia preţuitei creatoare Viorica Petrovici, de coregrafia Amaliei Mîndruţiu, a adus atmosfera tipică a mediilor ruse, de ţară şi de lux imperial la început de secol XIX, zugrăvite prin decoruri simple, stilizate, ingenios manipulate graţie formei modulare în care au fost concepute. Grupuri de mesteceni, simbolice faţade de clădiri, draperii la balul Cneazului Gremin care, prin proiecţii subtile, lasă să se întrevadă - în clipele deznodământului -  amintirile tinereţii eroilor. Este o lectură clasică în care modernul se insinuează prin desenele esenţializate. Atâta doar că pasarela de acces transformată la balul Larinei într-o lungă masă de banchet a servit, şocant, în tabloul următor, drept planşa... duelului fatal lui Lenski.

Andrei Fermeşanu        

În ambientul aerat al scenei, obiectele de mobilier au fost puţine, reduse la strictul necesar şi regizoarea Mihaela Bogdan a oferit şansa unei teatralizări intense cu relaţii amănunţite între personaje şi în care dansurile ţăranilor, valsarea, mazurka, poloneza, ecosezele au găsit spaţiul pentru evoluţiile pline de stil, temperament şi eleganţă ale excelentului corp de balet al teatrului. La final, după respingerea definitivă a lui Oneghin, refugierea Tatianei în mediul pădurii de mesteceni a tinereţii a avut forţă, a impresionat. O inspirată găselniţă a regizoarei.

         Nu în ultimul rând, costumele clasice, de epocă, pastelat colorate, armonios crochiate, au adus climaxului dramatic tuşa de autenticitate dorită.

Maria Miron şi Florin Estefan

Cântul

         Pentru rolul titular, Florin Estefan a avut toate datele complexului erou al lui Ceaikovski, ţinută, alură nobilă, eleganţă, răceală, aroganţă, înflăcărare dezlănţuită la final, când a alergat disperat în braţele Tatianei regăsite, după ce aria din tabloul al III-lea fusese înfricoşătoare prin detaşare. Cu timbru clocotitor, învelit în armonice luxoase, catifelate, a cântat cu potrivite intenţii vocale şi inflexiuni expresive. Ultima frază a operei a avut puterea şi elocvenţa dorite, cu trimiteri răscolitoare. Unele note acute prea vibrante se insinuaseră în pasajele anterioare.

         În cea de-a doua seară, am făcut cunoştinţă cu oaspetele bulgar Ventseslav Anastasov, posesorul unui glas solid şi omogen, plăcut timbrat, îndreptat către citiri în cheie dramatică, cu accentuări severe şi tendinţe de duritate îndreptate către un contur mai simplist, mai liniar al personajului său, parvenit senior de ţară, pe care l-a desăvârşit însă cu trăire bine ancorată în specificul ceaikovskian.

Nicoleta Maier şi Ventseslav Anastasov        

Cu voce lirică, nu foarte amplă, dar vibrant expresivă, cu îmbogăţiri de volum în registrul acut, soprana Diana Bucur a fost o Tatiana melancolică şi visătoare. Cea de-a doua Tatiana, Nicoleta Maier, a expus meandrele sufleteşti în toată profunzimea lor prin aria „scrisorii” din tabloul secund, iar incisivitatea, anvergura şi strălucirea glasului au venit ca un pandant al spiritului expansiv, pasional şi plin de dăruire al eroinei, ce a mers până la un gen de revoltă venită din străfundurile unei profunde iubiri, formulată în ultimul tablou al operei cu sinceritatea durerii. Accente spinte au dominat finalul înzestrat cu acute rotunde şi bogate.

Florin Guzgă        

De la întâia apariţie în scenă, primul Lenski – tenorul Florin Guzgă a afişat un şevalet interpretativ de mare calitate, venit din lirismul de sensibilă factură ce-i înveşmântează glasul. Pictural, poetic, cu atacuri moi şi rafinată puritate de sunet, cu expozeu cuceritor al desenului melodic a cântat celebra arie din tabloul al V-lea, în care strofa a doua a fost înzestrată cu o rară mezzavoce de adâncă simţire. În seara următoare a fost rândul lui Andrei Fermeşanu să deruleze fraze lirice omogene, sonore, cu admirabilă linie de cânt într-o lectură mai obiectivă, dar puternic fixată în spiritualitatea personajului.

Ivan Dikusar        

Rolului Gremin i-au fost rezervaţi doi interpreţi cu voci calitative, başii Andrei Yvan, în sporire de concentrare a sunetului pe parcursul celebrei arii din tabloul al VI-lea şi, în debut absolut pe scenă ca solist, Ivan Dikusar, membru al Corului Operei Naţionale Române Iaşi. Cu inspirată frazare, plină de sensuri, omogenitate pe ambitus şi siguranţă, Dikusar are perspective.

O paranteză. Managerul general al teatrului, Beatrice Rancea, şi-a fixat ca una dintre priorităţi identificarea şi promovarea în solistică a unor valoroşi membri ai corului. Sunt multe nume, ajunse în stadiul de a dezvolta cariere semnificative, servind teatrul şi distribuţiile.

Nicoleta Maier şi Florentina Onică        

Olga a fost mezzosoprana cu glas plin de strălucire Maria Miron, pentru ca în seara următoare rolul să-i revină Florentinei Onică, o voce de suficientă amploare, dar înzestrată şi cu sunete grave abisale, adecvate ţesăturii de contraltă ale ultimelor măsuri din aria din primul tablou.

         În alte roluri...

         ... afişul a avut distribuiri bine cumpănite. Să nu uităm că o veche cutumă a teatrelor din patria operei, Italia, judecă valoarea unei producţii şi după cea a comprimarilor, a celor din rolurile mici. Se pare că managementul artistic al scenei ieşene cunoaşte o asemenea cheie, aşa încât Triquet a fost – în ambele seri - excelentul tenor de caracter Petru Pavel, care a evitat obişnuita portretizare caricaturală, Larina şi Filipievna au fost interpretate de două mezzosoprane cu glasuri foarte bune, Maria Macsim Nicoară şi Laura Scripcaru, rolul Zaretsky a revenit başilor Teodor Busnea (remarcabil „pedalist”), respectiv Victor Zaharia, iar cel al Căpitanului, başilor Ştefan Linu şi Cezar Octavian Ionescu.

         Remarcii referitoare la calitatea ansamblului de balet al teatrului, trebuie neapărat adăugată cea destinată corului pregătit de Manuel Giugula, un ansamblu partener la buna reproducere a atmosferei producţiei. I s-a alăturat bagheta italianului Alessandro Cedrone, un cunoscător al tempourilor optime, al dinamicilor sonore, ce a asigurat un echilibraj perfect între fosă şi platou. După o primă seară în care impurităţi la alămuri sau atacuri timide s-au strecurat pe alocuri, au venit consolidări îndeosebi prin rotunjirea sunetului „cordarilor”. În primul tablou al celui de-al doilea spectacol, cu fermitate, dirijorul a rezolvat uşoare tendinţe de decalaj ale corului.

         Aşadar, graţie iniţiativei celor doi directori de teatre, Beatrice Rancea şi Florin Estefan, ieşenii au putut vedea „Evgheni Oneghin”, iar clujenii „Don Giovanni”. La cel din urmă, o cronică va urma cât de curând.